Romania

Casa Șanț, restaurată prin Programul „Adoptă o casă“

Casa Șanț, restaurată prin Programul „Adoptă o casă“
Distribuie:  

În urmă cu 83 de ani a fost înființat la București Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti“, menit să păstreze identitatea caselor din satele românești. Realizarea acestuia a fost și rămâne un succes pentru că adesea este desemnat cel mai vizitat muzeu din țară. În timp, așa cum este firesc, unele dintre case au început să se deterioreze, chiar dacă au beneficiat de lucrări de întreținere realizate de reprezentanții muzeului și s-a ajuns la necesitatea ca monumentele să fie restaurate. Cu ce bani însă, pentru că așa cum aveam să aflu de la directorul Paula Popoiu, Ministerul Culturii nu a alocat în ultimii ani fonduri pentru astfel de lucrări. Așa s-a născut ideea de a crea un proiect prin care reprezentanții muzeului au cerut sprijinul comunităților pentru a contribui la restaurarea caselor, iar primii care au răspuns acestei inițiative au fost localnicii din localitatea Șanț, județul Bistrița-Năsăud.

„Am făcut acest program oarecum din disperare pentru că nu aveam bani pentru astfel de lucrări. Așa că ne-am gândit că cel mai bine ar fi să vorbim cu comunitățile din care provin monumentele. Am comunicat ideea noastră mai multor primari, iar primul care ne-a răspuns a fost domnul Ioan Sabo din comuna Șanț. Casa Șanț este cea mai vizitată din Muzeul Satului. Astfel, acesta a venit la București, a văzut ce lucrări sunt necesare, a căutat sponsori și a trimis la București o echipă formată din 8 meșteri  pentru a restaura casa. Mi-a plăcut foarte mult remarca unui meșter care mi-a spus așa: „Da’ cum să nu venim, doamnă, pentru că trebuie să redăm onoarea casei noastre.“ Chiar m-a impresionat atașarea meșterilor, a domnului primar, a sponsorilor și a tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui proiect“, a declarat conf. dr. Paula Popoiu.

Cei 8 meșteri bistrițeni au venit la București cu toate materialele necesare pentru schimbarea acoperișului, principala lucrare de care avea nevoie casa Șanț, însă au făcut mult mai mult de atât, au schimbat și scările, gardul și au înlocuit tot ce era necesar.

„Casa avea nevoie de înlocuirea acoperișului, așa că am venit cu tot ce era necesar, draniță, scândurile și tot lemnul necesar. Unele materiale au fost pregătite de acasă, cum ar fi dranița, altele le-am făcut aici, ne-am adus și uneltele necesare. În 10 zile lucrările au fost gata și ne bucurăm că am putut face acest lucru, este o bucurie pentru noi, să avem o astfel de casă în Muzeul Satului“, a precizat meșterul Zaharia Gălan.


Casa Șanț – aparținând lui Emil Grapini, dulgher și tâmplar din zonă – a fost transferată la București în urmă cu 83 de ani, atunci când s-a înființat  Muzeul Satului. Construcția reprezintă unul dintre tipurile de arhitectură specifice satului Șanț pentru sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea. Este construită pe un soclu înalt de piatră, are prispă cu stâlpi și balustradă pe trei laturi. Acoperișul este înalt, în patru ape, are învelitoarea din draniță dreaptă de rășinoase.

Larissa SOFRON

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

Bistrita Nasaud, Muzeul Satului Bucuresti, Casa Sant

Alte articole: