„Pâinea noastră cea de toate zilele / Dă-ne-o nouă astăzi…“ rostim aceste cuvinte încă de mici copii, poate fără a înțelege adevărata însemnătate a acestora. Pâinea nu este doar un simplu aliment pe care cei mai mulți îl consumăm zilnic, după cum reiese și din rugăciune, este mai mult decât atât. Se spune că există trei mari semnificații ale pâinii: pâinea ca hrană pentru existența pământească, pâinea ca hrană sufletească și pâinea euharistică.

În popor se vorbește adesea despre pâinea de

Federația Oierilor de Munte din România intenționează să propună ca transhumanța să intre în patrimoniul mondial UNESCO. Eugen Gonțea, președintele Federației, ne-a declarat că intenționează să înceapă demersurile pentru ca oieritul tradițional să fie recunoscut ca parte a patrimoniului cultural și etnografic universal.

Transhumanța și păstoritul tradițional se mai practică încă la acest început de secol XXI. Am urmărit acest obicei străvechi al oierilor care a inspirat Miorița, dar și

Vioara lui Ionică Moldovan mai răsună încă prin Sângeorz-Băi. Se aude până departe, spre culmile Rodnei. Acum cântă mai rar și i se umezesc ochii când ia în mână arcușul. Este ultimul ceteraș adevărat al Năsăudului.

Pe vremuri, orice nuntă sau petrecere era de neînchipuit fără cetera lui Ionică Moldovan. Își aduce aminte de vremurile când a început să cânte la o vioară improvizată de tatăl său vitreg dintr-o scândură de brad. „Eram copil mic încă, aveam vreo cinci ani... Am avut un tată vitreg

Pare un sat oarecare, un loc unde se termină asfaltul şi încep cărările spre Munții Rodnei. Dar aici, la Şanţ, există de peste 100 de ani o formă unică de teatru popular. La începutul secolului al XX-lea, Constantin Iugan, un om luminat şi hâtru, a înfiinţat un teatru nescris. Actorii erau simpli ţărani. Nu aveau scenariu sau regie. Piesele reprezentau poveşti adevărate din lumea satului, majoritatea cu subiecte satirice. S-au transmis de la o generaţie la alta, ca şi costumul popular, fiecare