Colecția etnografică „Pădurea, leagăn de civilizaţie a răzeşilor Dornei“

Cea mai nouă colecţie etnografică din judeţul Suceava şi una dintre cele mai valoroase prin natura exponatelor şi cercetarea etnografică desfăşurată chiar în vatra satelor din care provin obiectele, a fost inaugurată în comuna Dorna Arini. Colecţia Etnografică „Pădurea, leagăn de civilizaţie a răzeşilor Dornei“, a profesorului Mihai Vleju, este o expoziţie permanentă găzduită la etajul Căminului Cultural „Savin Alexievici“ din satul Cozăneşti, în centrul reşedinţei de comună.

35 de ani de cercetare etnografică au creat un muzeu

În entitatea culturală şi artistică românească şi europeană, judeţul Suceava reprezintă una dintre vetrele de străveche civilizaţie, mărturie fiind peste 30 de colecţii etnografice din satele sucevene, cele mai multe fiind colecţii particulare şi doar cinci fiind găzduite de spaţii publice, respectiv case muzeu şi cămine culturale din subordinea administraţiilor publice locale. Muzeele şi colecţiile etnografice din satele Bucovinei constituie un factor de identitate, originalitate şi specific local al unei comunităţi, dar şi o resursă importantă de patrimoniu şi pentru dezvoltarea turismului cultural, insuficient valorificată atât la nivel local, cât şi naţional.

Colecţia Etnografică de la Dorna Arini cuprinde aproape 200 de obiecte adunate de-a lungul anilor de profesorul Mihai Vleju, pentru fiecare obiect existând în documentarea etnografică o descriere amănunţită, începând cu tehnica realizării, uneltele folosite şi terminând cu modul de utilizare şi necesitatea folosirii lui. „Expoziţia este finalizarea muncii mele de cercetare etnografică începută în 1983. Sub genericul «Pădurea, leagăn de civilizaţie a răzeşilor Dornei» avem obiecte folosite la exploatarea lemnului din pădure, avem prezentate plutăritul şi scule pentru plutărit. Trecem apoi la ustensilele folosite la stână, budăci, coveţi, găleţi mici, doniţe, avem industria casnică, de unde nu lipsesc ceaunul cu pirosteie, fierul de călcat, războiul de ţesut şi toate ustensilele care ajută la realizarea ştergarelor, lăicerelor, covoarelor, dar şi a costumului popular. Semnificative pentru colecţia etnografică sunt costumul popular din sat, de femeie şi de bărbat, şi costumul ciobanului. Fiind din lână, aceste obiecte sunt în vitrine de sticlă etanşate foarte bine pentru a nu pătrunde molia“, ne-a spus profesorul Mihai Vleju.

Arhitectura tradiţională ţărănească, element definitoriu al unei aşezări

Chiar dacă în satul de azi se mai păstrează doar foarte puţin din ceea ce a fost odată, iar locuitorii lui nu mai sunt ţăranii de odinioară, sufletul satului românesc este acelaşi, de cele mai multe ori prin cei care îşi au rădăcinile în el, chiar dacă ei sunt orăşenii de astăzi, şi prin cei mai în vârstă locuitori, martori ai evoluţiilor socio-culturale şi politico-economice ale aşezărilor rurale de-a lungul istoriei şi care, de cele mai multe ori, au contribuit la definirea identităţii unei localităţi. Deşi satul românesc are altă faţă acum, arhitectura tradiţională ţărănească este un element definitoriu al unei aşezări, fie că e vorba de casa simplă, construită din lemn, ori de biserica sau şcoala satului. 

Bazinul Dornelor este o zonă cu o situaţie aparte, ţăranii de aici fiind liberi, răzeşi, având organizare şi conducere proprii, ce le ofereau un statut aparte, de relativă autonomie. Dominanţa lemnului ca material de construcţie este un prim element distinctiv al arhitecturii ţărăneşti locale din cele mai vechi timpuri şi până în vremurile recente, cel mai folosit fiind lemnul de brad. Influenţa austriecilor, care din 1775 au fost ocupanţi ai Bucovinei, a dus la o unitate de stil a locuinţelor ţărăneşti, casa dorneană ajungând să aibă dimensiuni destul de mari, de 40-60 metri pătraţi, construită la început din bârne rotunde de lemn, foarte lungi, cât un perete întreg, apoi din bârne cioplite pe două sau patru părţi care se încheiau „în cheotori“ sau în îmbinări crestate, capetele grinzii fiind tăiate în varii dimensiuni şi forme şi care dobândeau de multe ori valoare decorativă pentru exteriorul casei. Alături de modurile de „încheiere“ şi înno­bilare a capetelor grinzilor, în colecţia profesorului Vleju putem studia decorarea prin cioplire a stâlpilor prispei alcătuind succesiuni de trunchiuri de piramidă (acele coloane ale infinitului), a cerdacului, a uşilor, prin aplicarea de cuie decorative, cu floare, a grinzilor transversale ale casei.

Un muzeu făcut de oameni simpli

Ideea profesorului Vleju de a organiza în comuna natală un muzeu care conţine creaţii ale civilizaţiei populare tradiţionale româneşti este mai veche, dar până în urmă cu trei luni nu a găsit spaţiul necesar. Dorinţa sa a fost ca muzeul să fie vizitat de turişti, să fie un loc de cunoaştere a tradiţiilor şi obiceiurilor de către elevi şi tineri, deci se impunea să fie amenajat într-o clădire situată în zona centrală a comunei, cu parcare, bine semnalizată, în apropierea şcolii şi a primăriei. Pentru Colecţia Etnografică „Pădurea, leagăn de civilizaţie a răzeşilor Dornei“, profesorul dornean a primit „un spaţiu generos la etajul Căminului Cultural, dar mult prea mic pentru numărul impresionant de exponate pe care domnul profesor le deţine“, după cum a precizat Ioan Moraru, primarul comunei Dorna Arini. La amenajarea colecţiei au contribuit actualii şi foştii elevi, pentru că, deşi are vârsta de 70 de ani, Mihai Vleju încă îi îndrumă pe elevii dorneni în arta înnobilării lemnului şi osului cu ajutorul dălţilor, însă şi Obştea de răzeşi Cozăneşti-Ortoaia şi oameni simpli din Dorna Arini, Cozăneşti, Gheorghiţeni, Ortoaia, Rusca, Sunători, care, timp de 35 de ani, au oferit profesorului Vleju o parte din obiectele de uz gospodăresc moştenite de la bunici şi străbunici.

48 de generaţii au învăţat să redea viaţă lemnului şi osului

Mihai Vleju este absolvent al Facultăţii de Arte Plastice din Iaşi, promoţia 1970, şi timp de 50 de ani i-a învăţat pe copii să prelucreze lemnul şi osul, fiind conducătorul cercurilor de sculptură şi meşteşuguri artistice de la Clubul Copiilor din Vatra Dornei. Rezultatele muncii sale şi a elevilor s-au concretizat în sute de premii, majoritatea locul I, la Faza Naţională a Olimpiadei meşteşugurilor populare. O parte din foştii elevi fac astăzi uşi pentru catapetesme sau restaurează lucrări vechi, de sute de ani. Pe lângă înnobilarea lemnului, profesorul Vleju şi-a dedicat ultimii 35 de ani cercetării etnografice din această vatră etnofolclorică. Profesorul Vleju a contribuit la dezvoltarea turismului în Bazinul Dornelor prin conceptul de includere a turistului în populaţia sătească şi atragerea celui venit  la odihnă într-un şir de îndeletniciri practice, care formează aşa-numita „industrie casnică“, bazată pe materia primă locală, uneltele lucrate în gospodărie, braţele de muncă ale membrilor casei.

„Domnul Vleju este o valoare pentru Vatra Dornei şi nu o spun pentru că suntem lângă dumnealui. Ştie toată lumea că până acum s-a ocupat de tinerii de lângă dânsul, 48 de generaţii a înnobilat domnul Vleju la Clubul Copiilor, obţinând 17 titluri olimpice la prelucrarea lemnului şi 5 la prelucrarea osului. Acestea nu sunt singurele lucrări, dacă ar fi să mai deschidem o expoziţie cu lucrările domnului Vleju ne-ar trebui un spaţiu imens“, a precizat Minorica Dranca, directorul Muzeului Etnografic din Vatra Dornei.

Silviu Buculei

GALERIE FOTO