Romania
Ara Spix, din nou în sălbăticie după 20 de ani

Ara Spix (Cyanopsitta spixii), o specie de papagal dispărută din sălbăticie de mai bine de 20 de ani, a revenit în habitatul său natural din Brazilia, după ce mai mulți oameni de știință și crescători de papagali și-au unit în urmă cu 10 ani eforturile într-un proiect de amploare.

Inițiativa, lansată de Institutul Chico Mendes pentru Conservarea Biodiversității din Brazilia, a avut ca obiectiv creșterea numărului de exemplare captive din această specie. În acest sens, institutul a colaborat cu Asociația pentru conservarea papagalilor amenințați din Berlin (ACTP). Practic, toți papagalii din această specie aflați în captivitate în diferite colțuri ale lumii au fost repatriați în Brazilia. În acest sens, Asociația pentru Conservarea Papagalilor amenințați a înființat în 2020, special pentru acest proiect, o unitate de reproducere și eliberare a papapagalului Ara Spix în Caatinga, aflată în proximatitatea orașului Curaçá. În final, rezultatele muncii de echipă a specialiștilor celor două instituții s-au văzut prin creșterea numărului de papagali Ara Spix din captivitate de la doar 55 de exemplare, câte erau în 2000, la 261 de papagali în 2022. Pe parcursul anului 2022 vor fi eliberați în sălbăticie cca 20 de papagali Ara Spix și spune dr. Cromwell Purchase, director ACTP Brazilia, „după ani de zile în care am dat totul acestui proiect, suntem în sfârșit în punctul în care readucem vocea lui Ara Spix înapoi la Caatinga, în sălbăticie.“

„Acest proiect comun internațional pe termen lung este o oportunitate excelentă pentru oameni și animale. Proiectul de eliberare a lui Ara Spix promovează astfel repopularea papagalilor în sălbăticie și face parte dintr-un program comunitar mai extins care sprijină biodiversitatea și agricultura ecologică. Cei aproximativ 7.500 de elevi ai școlilor locale sunt învățați despre proiect, fiind astfel sensibilizați cu privire la subiectele de conservare a faunei sălbatice și ecoturism. Organizațiile locale de protecție a mediului și asistență socială lucrează aici cu reprezentanții comunității“, potrivit ACTP.

Laura ZMARANDA

Brazilia, Ara Spix, Cyanopsitta spixii, papagali

Alte articole:

Brazilia: Ilha Grande, o insulă cu un parfum aparte

Alternative sănătoase

Ce nu știm despre fulgii de zăpadă

Îngerul pădurilor tropicale din Venezuela

Mesajele ascunse din apă

E ceață pe vale

Marea - frumoasă și... sănătoasă

Bacteria care devorează plastic. Poate salva Pământul?

Corola de minuni

Să dăruim florilor... încă o zi!

Un primar african, ambasadorul României în lume

Cotlete de berbecuț pe pat de spanac și legume la grătar

Vești bune de prin lume

Vești bune de prin lume

Viața fără plastic

Hrană pentru păsările cerului

Iubiți zăpada!

Când ultimul copac va cădea...