Dintotdeauna am admirat capacitatea extraordinară a naturii de a lupta pentru supraviețuire. Resemnare nu este un cuvânt care să își găsească corespondent în habitatele sălbatice. Pentru că, indiferent de vitregia evenimentelor și a condițiilor care se desfășoară, plantele și animalele găsesc întotdeauna resurse pentru a-și câștiga dreptul la viață. Chiar și atunci când viața pare imposibilă. Grădina sigilată, care a supraviețuit 60 de ani în condiții aparent austere, este cel mai bun exemplu că natura este acea armonie între haos și ordine.

Se întâmpla în 1960, în ziua Sfintelor Sărbători de Paște. În acea zi David Latimer a plantat semințele unui miracol. Un miracol, așa cum este văzut prin ochii unui om care nu percepe tocmai această forță incomensurabilă a naturii de a supraviețui. Așadar, cum a început povestea grădinii care nu a avut niciun contact cu exteriorul vreme de 60 de ani? Cu o sticlă globulară de 10 litri, compost, apă, rădăcinile unei plante din familia Tradescantia (plante agățătoare) și speranța că din mâna de pământ și rădăcinuțele introduse în sticlă va înflori viața. Și așa a fost. După ce a pus bazele acestui ecosistem David Latimer a sigilat sticla și nu a mai deschis-o până  în 1972, atunci când a adăugat grădinii sale puțină apă. Însă, în afara acestei excepții, sticla nu a mai fost deschisă niciodată. Singurul lucru pe care l-a făcut a fost acela de a păstra permanent sticla în lumina soarelui și de a o roti pe toate părțile astfel încât întreaga grădină să beneficieze de razele soarelui.

A fost suficient ca acest ecosistem plăpând, plămădit dintr-un boț de pământ și câteva rădăcini, să se dezvolte și să ia chipul unei grădini luxuriante. Deși poate părea ciudat că o astfel de grădină sigilată s-a dezvoltat atât de armonios, nu este deloc așa. Pentru că, de fapt, grădina sigilată este un ecosistem perfect care se autosusține. Astfel, lipsa comunicării cu mediul exterior nu este o sentință la dispariție. Însă cum funcționează totul în interiorul sticlei? Aici natura urmează etapele unui ciclu natural în care fiecare element contribuie la supraviețuire. Bacteriile din compost descompun frunzele uscate și eliberează astfel oxigen. Acesta este transformat apoi în dioxid de carbon necesar în procesul de fotosinteză, proces esențial care asigură supraviețuirea plantelor. Apa din interiorul sticlei urmează practic acerflași circuit ca în natură, fiind permanent refolosită, iar noaptea, prin respirația celulară, plantele sintetizează substanțele nutritive de care au nevoie.

Așadar, imposibilul nu există! O dovedește această grădină sigilată care a supraviețuit 60 de ani, acest ecosistem care mimează fără cusur modul de existență a planetei pe care trăim. Grădina sigilată este o micro versiune a plantei Terra.

Laura ZMARANDA