Drumul lavandei… bătut de gheață
Așa arată de obicei un lan cu lavandă! Mov, cu multe flori frumos mirositoare, încântător pentru minte, corp și suflet. Așa arăta de obicei și dealul din Fetindia, dar nu și în acest an. Vremea capricioasă din primăvară, „încununată“ de gheața care a căzut la finalul lunii mai, ne oferă astăzi un rezultat mai puțin încântător și chiar usturător pentru familia Dîrjan, care a pus bazele unui afaceri ce are la bază lavanda.
O afacere de familie
Pe membrii familiei Dîrjan îi considerăm prietenii revistei noastre. Am scris despre ei atunci când erau la început de drum, i-am întâlnit la târgurile agricole sau apicole din toată țara, deci putem spune că le-am urmărit evoluția. Știm despre Adrian și Cristina că au lucrat peste hotare, s-au întors acasă și au investit într-o cultură de nișă, puțin valorificată la acea vreme. Cu determinare și ambiție au reușit să creeze tot mai multe produse și să se integreze în piață. Au devenit tot mai apreciați și tot mai multe persoane doreau să meargă să se relaxeze în lanul cu lavandă și au organizat și o întâlnire unde toți doritorii au fost invitați să afle mai multe despre beneficiile acestei plante. Au intitulat evenimentul Drumul lavandei tocmai pentru că doreau să expună tocmai drumul florilor – de pe deal până acasă, la distilărie. În acest an ne-am decis să ne alăturăm evenimentului pentru că vrem să fim alături de cei care lucrează în agricultură și atunci când au rezultate foarte bune, dar și atunci când sunt puși la încercare.
„Noi nu am intitulat acest eveniment sărbătoare sau festival, ci i-am spus Drumul lavandei pentru că am vrut să fie un atelier. Aș fi vrut ca și în acest an doar să povestim despre riscuri, nu să vedem rezultatele. Am spus de multe ori, cel mai simplu este să înființezi cultura de lavandă, apoi urmează lucrări pe care nu le poți elimina, și trebuie să te aștepți la orice pentru că lucrând în agricultură clar depinzi de vreme. Ei bine, după 6 săptămâni de ploaie, a venit și gheața, dar gheață de mărimea unui măr, și nu a mai rămas nimic din cultura de lavandă. Și atunci am zis că anulăm evenimentul. Cum să facem un eveniment despre lavandă fără lavandă? E ca și cum s-ar organiza sărbătorile zăpezii fără zăpadă. Dar, mai apoi, ne-am gândit că ne servește ca lecție“, a declarat Adrian Dîrjan.
Chiar și în condițiile acestui an, la eveniment au participat foarte multe persoane și, așa cum era de așteptat, alături de standul cu produse din lavandă au fost prezenți și alți producători și meșteri populari din zonă. Participanții au putut achiziționa produse din cânepă, costume sau cămăși populare, produse de artizanat sau fel de fel de obiecte tradiționale. Însă conceptul de eveniment gândit de familia Dîrjan a inclus și transmiterea de informații. Ei au invitat medici și specialiști care au punctat beneficiile lavandei, atât pentru sănătate, cât și pentru frumusețe.
Cântec, dans și fotografii
Printre rândurile de lavandă au fost amenajate zone în care cei prezenți au putut face fotografii sau pur și simplu s-au relaxat adulmecând parfumul florilor. Nu a lipsit din acest peisaj nici înghețata, dar nu orice fel de înghețată, ci una preparată în casă de Cristina și al cărei ingredient cheie era chiar lavanda.
Adrian și-ar fi dorit să recolteze flori și apoi să le distileze, pentru ca participanții să afle și cum se obține prețiosul ulei de lavandă. Însă acest lucru nu a fost posibil din cauza producției slabe din acest an, iar recoltatul ar fi durat… câteva ore bune și astfel s-ar fi terminat evenimentul. Cu toate acestea, a intrat în lan și a adunat un rând de flori, tocmai pentru a arăta ce fel de echipament folosește.
De la un astfel de eveniment nu avea cum să lipsească voia bună, iar pentru ca tradițiile sălăjene să meargă mai departe copiii învață încă de mici dansuri și cântece specifice zonei. Astfel, câțiva elevi ai Școlii Gimnaziale „Simion Bărnuțiu“ din Zalău au oferit un mic spectacol. Nu avea cum să lipsească cea mai de preț voce din zonă, Denisa Blaga, o tânără interpretă care, în ciuda căldurii, a reușit să-i provoace la joc pe participanți.
Și tocmai în toiul evenimentului, ca într-un fel film de groază, telefoanele tuturor au început să sune, iar mesajul primit nu avea să fie unul pozitiv – atenționare de cod portocaliu de averse torențiale, descărcări electrice și grindină de mici dimensiuni. Însă nu avea să se încheie evenimentul atunci; am fost invitați să mergem în sat, acasă la familia Dîrjan, acolo unde lavanda este procesată și unde sunt realizate toate produsele.
2,5 ha de lavandă și 29 de produse
În curtea casei am observat construită distilăria și o construcție special amenajată pentru prepararea produselor, iar la parterul casei, lângă magazinul mixt al familiei, a fost amenajat un magazin exclusiv pentru produse cu și din lavandă. În acest moment, suprafața cultivată cu lavandă este de 2,5 ha și au înregistrate 29 de produse. Acestea sunt realizate în special de Cristina, care nu se dă bătută până nu obține cel mai bune rezultate.
„După cum bine știți, realizăm produse cosmetice și alimentare cu lavandă. Cu ocazia evenimentului am lansat două noi produse: pâinea cu lavandă și un demachiant natural compus dintr-un amestec natural de ape florale, ulei de jojoba și lavandă. Urmează să facem toată documentația și eticheta, noi spunem că este tocmai potrivit pentru această perioadă cu temperaturi ridicate. Am observat în ultima perioadă faptul că lumea a început să înțeleagă tot mai mult ce beneficii are uleiul de lavandă, iar astăzi pot spune că a fost cel mai achiziționat produs. Noi am vrut de la început să facem produse calitative, nu am mizat pe cantitate. Numărul producătorilor de lavandă este în creștere, sunt tot mai multe standuri cu produse de acest gen la târgurile de specialitate, dar credem noi că ne diferențiem prin calitate, iar clienții fideli ne demonstrează acest lucru“, a precizat Cristina.
Din coșul cu lavandă mai fac parte: ciocolata cu lavandă, pâinea, biscuiții, mierea, siropul, dulceața ori ceaiul. Nu lipsesc, așa cum spuneam, produsele cosmetice – uleiul esențial, deodorantul, parfumurile, balsamul de mâini, săpunul, demachiantul, exfoliantul pentru corp, gelul de duș, uleiul pentru masaj, gelul de ras, balsamul pentru buze și lista poate continua.
Levănțica și… ciocolata
Unul dintre expozanții care au participat la acest eveniment a fost și doamna Leotina Prodan, probabil cel mai mare promotor al cânepii. La stand avea expuse mai multe produs, dar și două… păpuși realizate pe bățul de cânepă, Zâna Cânepii și Levănțica, după cum le numește. Dumneaei realizează și ateliere cu copii pe care îi învață să confecționeze astfel de păpuși. De această dată ei și-au realizat propria păpușă Levănțica.
Și pentru că unul dintre cele mai apreciate produse cu lavandă este ciocolata, Cristina ne-a invitat și în atelier pentru a vedea cum se prepară.
Una peste alta, activitatea familiei Dîrjan continuă, chiar dacă în acest an producția va fi mai mică. „Ne gândim să reducem producția anumitor produse și să facem mai multe produse care se vând mai bine. Nu ne permitem să lipsim de la târguri, poate doar în primăvara anului viitor, pentru a ne încărca bateriile și a începe cu o nouă campanie“, a conchis Cristina Dîrjan.
Larissa SOFRON
MAI JOS REPORTAJUL VIDEO
lavanda, cultura lavandei, levantica
- Articol precedent: Pe locuri, fiți gata... start în exploatația culturii de Kiwi
- Articolul următor: Alternative la gazon