Vinurile de ieri și de azi ale Cramei Hermeziu
Scris de Lumea SatuluiHermeziu înseamnă destin, vitejie și forță. Este povestea moșiei dinastiei Negruzzi și, totodată, este vibrația vinului de acum 200 de ani. Crama Hermeziu se dezvoltă astăzi în cadrul grupului de firme Domeniile Lungu, fiind o afacere de familie susținută și dezvoltată prin investiții în tehnologie și modernizare. Vinurile obținute au o legătură specială cu pământul, fiind concepute pentru a transmie mai departe istoria locurilor de unde provin.
Vin din soiuri autohtone și internaționale
Relieful terasat și tehnica modernă reușesc, din anul 2006 de când începe istoria Cramei, să compună un mediu perfect pentru strugurii cultivați pe cele 132 de hectare de teren. Traminer, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Busuioacă de Bohotin, Fetească Albă, Fetească Regală, Riesling de Rhin, Fetească Neagră sau Muscat Ottonel sunt soiuri vinificate cu grijă de oenologi, cu utilaje în întregime din import, de la prestigioasa firmă italiană Casa Grande, pentru a obține vinuri premiate, cu o foarte bună aciditate naturală, ne spune omul din spatele cortinei, Vasile Lungu: „Am creat 28 de tipuri de vin liniștit și patru tipuri de spumant. Vinurile sunt împărțite în mai multe game, astfel încât să poată fi identificate. Soiurile românești sunt: Busuioacă de Bohotin, Fetească Neagră, Fetească Albă și Fetească Regală, fiind soiuri autohtone, pe care le-am ales astfel încât să nu ne suprapunem cu sortimentul de la Cotnari sau cu cel specific zonei Vrancea. Din soiurile internaționale avem gama Hermeziu. Gama «C’est Soir» este o gamă de elită. Am ales o denumire care să provoace multă curiozitate. Acestea sunt vinuri rosé, obținute din struguri roșii. Cabernet Sauvignon vinificat rosé, Fetească Neagră vinificat rosé și Busuioaca de Bohotin din județ, specifică județului Iași și Vaslui, în două variante sec și demidulce. N-am optat pentru varianta dulce din perioada comunistă pentru că era prea mult prelucrat. Și atunci, având posibilitatea de a obține vinuri cu aciditate naturală, noi am hotărât să facem vinuri seci, demiseci și demidulci.“
Gama Hermeziu are numai soiuri internaționale: Muscat Ottonel, Traminer, Chardonnay, Sauvignon Blanc, Cabernet Sauvignon Standard și Riesling de Rhin: „Din vinurile pe care le avem, am început de anul trecut să obținem două spumante, realizate din bază de spumant Chardonnay; am obținut un sec, cu un rest de zahăr de 17 grade accesibil pentru doamne și pentru domni, dar și un blue natur cu 0,33 grame zahăr/per litru, un aperitiv care se pretează la prosciutto crudo, icre ș.a. Pentru tineri am creat un spumant, noi îl numim Frizzante, care se îmbuteliază la 2,5-3 bari.“
Vinuri HoReCa
Vasile Lungu nu a putut să nu se inspire din opera lui Negruzzi. Astfel, la cramă se găsește în acest moment și gama „Păcatele Tinereții“, vinuri HoReCa care se găsesc pe „raftul greu“ din majoritatea pensiunilor și restaurantelor din partea de nord a Moldovei, de la Suceava, Botoșani până la Vaslui și Bacău: „În cadrul acestei game avem îmbuteliate majoritatea vinurilor cu destinație retail deoarece vindem și vinuri HoReCa. În gama „Scrisori“ avem numai cupaje realizate din soiurile noastre, în diferite proporții, respectiv cinci tipuri de cupaje: un cupaj Sauvignon Blanc cu Chardonnay, precum și Sauvignon Blanc, Chardonnay și Muscat Ottonel. În același timp avem un vin rosé obținut din Cabernet Sauvignion rosé, Fetească Neagră rosé și Busuioacă de Bohotin, iar un alt cupaj este din Sauvignon Blanc și Riesling de Rhin. Suntem producători noi pe piață, dar am venit galopant și cu vinuri bune pentru a trezi interesul consumatorilor deoarece în zonă au dispărut câteva branduri. Din aceste motive am considerat că este un loc liber și pentru noi, unde se pot face vinuri și se pot promova. Mi s-a spus că afacerea nu va fi a mea, că nu voi culege roadele, dar cu siguranță copiii sau nepoții mei o vor face; penetrarea în piață este dificilă, iar cea mai bună promovare este de la om la om.“
Crama Hermeziu produce în jur de 1.200.000 de litri/an, dintre care 500.000 litri/an se îmbuteliază la sticlă și Bag-in-box. Printre altele, vinurile îmbuteliate au ieșit timid în Japonia, Norvegia, Suedia, Anglia, Germania, mai mult pentru testare.
Beatrice Alexandra MODIGA
Articole recente - Lumea Satului
- TRATAMENTE CU FUNGICIDE pentru culturile de cereale de toamnă
- Vreau să fiu din nou copil!
- Domeniile Ostrov a înregistrat creșteri în volum și valoare. Cum arată vânzările și ce spun despre „gustul” românilor
- Pesta rumegătoarelor mici (PRM)
- Importanța erbicidării de toamnă a culturilor de cereale păioase
- Darabani: Campionat mondial de borș moldovenesc la „Zilele Nordului“
- Festivalul tomatelor și al biodiversității horticole la Sibiu
- Strategii holistice prin care fermierii români pot îmbunătăți în mod sustenabil productivitatea culturilor
- CU FRUNȚILE PLECATE
- Tranzacție finalizată privind achiziția Deleplanque, Strube și van Waveren de către grupul RAGT Semences