Romania
Nouă platformă comunală în Drăguș

O nouă platformă comunală a fost dată în folosință în Drăguș, județul Brașov, de care se vor servi micii fermieri din localitate, pentru colectarea gunoiului de grajd. Aceasta are o capacitate de 1.890 metri cubi/an, suficientă pentru nevoile comunei, care are aproximativ 1100 locuitori. Investiția a costat 2.098.470 lei. din care  Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a asigurat 95,7%, restul de 4,3% fiind plătit din bugetul local.

Costurile de exploatare vor fi suportate de autoritățile locale. Prin proiectul  „Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienți”, început în anul 2008 și încheiat în 2017, au fost finanțate 86 de platforme de management al gunoiului de grajd. Proiectul se află acum în a doua fază, cea de finanțare adițională. Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a alocat pentru perioada 2017-2022, un buget de 36,32 de milioane de euro, din care, până în martie 2022, vor fi finanțate alte peste 80 de comunități locale.

Brasov, platforma comunala, Dragus

Alte articole:

Un sat UNESCO din România devine model de reciclare rurală

Fermierii campioni la rapiță din județele Brașov și Covasna

„Producem calitate, nu cantitate“

Ferma familiei Nan

Herghelia din satul de suflet al prințului Charles

Va fi SC Fabrica de Zahăr Bod salvată de primăria Brașov?

Adoptă un urs

Trei frați din Rotbav duc mai departe o fermă veche de 300 de ani

A lăsat roba de avocat pentru zootehnie

Povestea tractorului românesc, ajuns în toate colțurile lumii

Biserica Sfântul Nicolae din Schei, izvor de cultură și educație

Produsele locale de la Ferma Hărman, apreciate de brașoveni