Ce au grecii și noi nu

Grecia e plină de români. Români turiști și români care s-au stabilit definitiv ori doar să muncească acolo. Emigrația nu este numai actuală; în urmă cu aproape 2.000 de ani, în timpul ocupației romane,  sute de vlahi au fost trimiși în nordul Greciei, actuala Macedonie Centrală și Macedonie de Vest, să facă agricultură, cu precădere zootehnie. Și România este plină de greci încă din timpul sau chiar dinaintea domniilor fanariote. Avem așadar un trecut comun care ne leagă dincolo de granițe și care a generat o amiciție între națiuni parcă dintotdeauna.

Să începem altfel: Grecia are o populație de 10,8 milioane de locuitori, România – de 19,7 milioane de locuitori (populație rezidentă); Grecia se întinde pe 131.990 kmp, România – pe 238.937 kmp; Grecia are un PIB pe cap de locuitor de 28.434 dolari, România – de 23.626,373 dolari; PIB-ul total al Greciei era de 318.082 miliarde de dolari, al României – de 465,564 miliarde de dolari; Grecia avea, în urmă cu 2 ani, 2.550 km de autostrăzi, România – aproape 800 km; Grecia și-a căpătat independența (recunoscută) în 1830, România – în 1877, dar România Mare s-a constituit abia în 1918; Grecia a fost măcinată de un război civil între comuniști și anticomuniști, România a trăit efectiv comunismul vreme de 40 de ani; Grecia a aderat la Uniunea Europeană în 1981, România – în 2007; în 2017 Grecia a primit în jur de 29 de milioane de turiști, România – 12 milioane, români și străini laolaltă; patrimoniul mondial UNESCO cuprinde 17 obiective din Grecia și doar 7 din România. Ambele țări au un trecut fabulos, cu un plus enorm pentru Grecia, leagăn al culturii mondiale în perioada Greciei Antice. Grecii îl venerau pe Zeus, românii pe Zamolxe și amândouă, astăzi, au o populație majoritar ortodoxă.

Tunel lung de 6 km, construit în 5-6 ani

În 1981, după ce au aderat la UE, grecii au dus-o, boemi cum sunt, în dorul lelii. Nu știm cine anume a tras mai mult de ei: autoritățile de la Atena, Uniunea Europeană sau Germania? Cert este că, după un timp, elenii și-au dat seama că, dacă nu au infrastructură rutieră, sunt morți din punct de vedere economic, o economie susținută în principal de turism, servicii, industrie, flotă comercială și agricultură. Așa că s-au apucat de construit drumuri, mai ales cu bani europeni. Se spune că au atras numai pentru infrastructura rutieră 3,6 miliarde de euro de la Bruxelles. Proiectele și construcția au revenit întâi firmelor străine, germane, de preferință, după care au intrat puternic pe piață companiile autohtone, cele care le și întrețin astăzi. De exemplu, pe secțiunea de autostradă Evangelismos-Skotina, lungă de 25 de kilometri, grecii au construit un tunel de 6 km, cel mai mare din Balcani. Tunelul și autostrada au început prin 2007-2008, investiția a stagnat în timpul crizei financiare, dar lucrările au fost reluate după 2014, fiind finalizate în 2017. Tunelul Tempi este precedat și succedat de altele două – și acelea destul de lungi, până în 2 km.

Tunelul nostru, de pe vremea lui Ceaușescu, măsoară 887 m

Ca să facem o comparație, nouă ne-a luat vreo 6 ani să legăm autostrada Ploiești de București, printr-un crâmpei de magistrală de vreo 3 km, și n-am reușit să realizăm nici astăzi acest lucru! Pe urmă, noi ne luptăm de 14 ani cu Autostrada Transilvania și n-am finalizat-o nici în prezent. Fiindcă vorbim despre drumurile din zona montană, aproape ne-am plictisit de când se discută despre tronsonul Comarnic – Brașov, parte a magistralei Transilvania. Să fie anii 2003-2004... Ba nu: Ceaușescu este cel care a aderat prima dată la ideea construirii unui drum de mare viteză peste Carpați astfel că, între anii 1967 și 1970, a comandat la Iptana un studiu în acest sens. În anul 1977, zece state din centrul și estul Europei, printre care și România, au elaborat programul european pentru realizarea unei infrastructuri integrate (coridoare de transport PanEuropene). Regimul comunist s-a dus, cum și ideea autostrăzii a fost abandonată mai bine de un deceniu. Ea a revenit după anul 2000... Cât despre tronsonul Comarnic – Predeal – Brașov, lucrarea a fost atribuită de ministrul Radu Berceanu, următorul Guvern a anulat licitația, a fost apoi realizată o alta, anulată și aceea... Și uite așa au mai trecut anii fără să se fi mișcat un pai. Guvernul de acum a venit, la rându-i, cu o altă idee, cea a unui parteneriat public-privat, în vreme ce banii europeni stau și ne așteaptă... Cât despre tuneluri... România dispune de unul rutier, în lungime de 887 m, cel mai mare din țară, realizat pe Transfăgărășan, dar pe vremea lui Ceaușescu!

Cum își vând ei produsele turistice și cum procedăm noi

Evident că Grecia are o natură fabuloasă. Cum și România are o natură la fel de fabuloasă. Grecii au arhipelaguri cu aproape 6.000 de insule (sau 2.000, în funcție de clasificare), noi avem o Deltă și o Dunăre spectaculoase; grecii au deschidere la trei mări, noi numai la una; grecii au Muntele Olimp, sălașul mitic al zeilor greci, noi avem Sfinxul și Babele, cu trimitere la Zamolxe etc. În fine, clima lor e diferită, cultura, de asemenea, diferită.

Dar...

În Muntele Olimp există un canion la capătul căruia elenii susțin că-și făcea Zeus baie. Acest produs turistic este vândut cum nu se poate mai bine, sute de turiști aventurându-se, zilnic, pe cursul apei, pe un traseu destul de periculos, să vadă acea... poveste. O iluzie, în fapt. Dar ei au fabricat din nimic ceva care susține financiar orașul de la poalele Olimpului, Enipea. Spre deosebire, ca să luăm un singur exemplu, viceprimarul orașului Galați zicea, deunăzi vreme, că n-o să stea el în mijlocul Dunării, să-i ademenească pe turiști, fiindcă de regulă aceștia vor numai „drog, sex și păcănele“.

În Grecia, turiștii români știu să mențină curățenia; acasă la ei... nu! Cum ar fi fost dacă la Oltenița, port pentru navele de croazieră, dar și de acostare în răstimpul vizitelor la București, ar fi fost curat lună? Dar nu, Dunărea e plină de sticle și pungi de plastic, mărăcinii – la fel, plus că turiștii sunt fugăriți de câinii maidanezi. Pardon, aici ne asemănăm: și grecii au maidanezii lor!

Alt exemplu simplu (nu vă oferim istorioare din celebrele lor insule sau capitala țării, ca să nu spuneți că suntem incorecți): există un sătuc, între Veria și Edessa, supranumit „capitala berzelor“, localitatea devenind subiect de documentar pe canalul National Geographic. Știți câte cuiburi am numărat pe strada principală? Vreo 10-15! Noi avem în Transilvania, dar nu numai, sate cu cel puțin 100 de cuiburi, dar nu știe nimeni de populația de berze de la noi... Asta pentru că nouă ne-a trecut prin minte altceva, să promovăm țara ba cu frunza, ba cu oaia, ba cu Dracula...

Religia lor ortodoxă, dincolo de Athos – munte pe care noi nu-l avem, dar deținem în schimb splendori ale ortodoxiei în Bucovina și Maramureș (patrimoniul Unesco) ori ale altor culte (biserici fortificate, în Ardeal) – a creat „ochiul Maicii Domnului“ sau „ochiul magic“, o legendă care vinde produse de milioane de lei/an în toată țara. Nouă ne-a ars să tocăm câteva zeci de milioane pe-un referendum...

Ei au stâlpii din piatră Meteora, în vârful cărora s-au construit mănăstiri ortodoxe medievale... Dar și noi am fost creștinați de Sf. Andrei și avem o salbă de mănăstiri de o rară frumusețe. Numai că ale lor sunt vizitate de români care nu le-au văzut, în întregime, pe ale noastre! Și exemplele pot continua!

În loc de concluzii

Grecii, ca turcii sau bulgarii, au dealuri întregi aride, fără vegetație. Abia văzând uscăciunile lor ne dăm seama de ce ne-au cotropit sudicii teritoriile, în decursul istoriei... Trebuie să spunem așa: România are locuri uluitoare. Natură uluitoare. Bucăți de istorii uluitoare. Dar n-are și oameni la fel, care să știe să creeze povești din nimic. Care să știe să crească economii din Deltă, Marea Neagră sau Carpați, fie chiar și din dunele de nisip din Oltenia sau munții golași din Dobrogea. Dimpotrivă, am cam dărâmat ce-am avut... Admirăm, apoi, ce-i străin, cu un neînțeles dispreț pentru ceea ce este românesc... Și ce mai facem noi? Mizerie multă! Mizerie de toate felurile... politică, economică și mizerie – mizerie peste tot unde prindem un colț de verdeață!

Maria Bogdan