Oieritul dictează ritmul de viaţă al sibienilor
Pentru a-şi putea însoţi părinţii, bunicii şi fraţii mai mari, porniţi de timpuriu cu turmele de oi în „lunga şi pitoreasca transhumanţă a păşunatului“, precum şi la stânele şi saivanele aşezate nu departe de satele lor natale, elevii din şcolile unor localităţi din Mărginimea Sibiului încheie anul de învăţământ mult mai devreme decât colegii lor din restul ţării.
Ca urmare, în acest an, după zece zile de la sărbătoarea Sfinţilor Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa, Elena (21 Mai). Respectiv vineri, 31 mai, va fi ultima zi de şcoală atât pentru elevi, cât şi pentru profesorii, învăţătorii şi educatorii lor. Lunga şi mult aşteptata vacanţă de vară va începe cu trei săptămâni mai devreme. Este cazul copiilor-şcolari şi de grădiniţă din satele Tilişca, Rod, Poiana Sibiului şi Jina. Adică cei ai căror părinţi, fraţi, bunici, unchi şi mătuşi, în majoritatea lor, îşi au turmele cu sutele şi miile de oi, miei şi berbeci împrăştiate pe păşunile transilvane, bănăţene, ialomiţene şi dobrogene.
Profesorul de istorie Radu Fântână, directorul-coordonator al şcolilor şi grădiniţelor din mult însorita Poiană a Sibiului, ne spunea că această „comprimare“ a anului şcolar, într-o perioadă calendaristică redusă în timp cu trei săptămâni, reprezintă o tradiţie seculară în aşezările sibiene mărginene şi că măsura este aprobată şi agreată de autorităţile centrale, judeţene şi locale de învăţământ şi administraţie. Aflăm, de asemenea, că acestor copii-elevi, viitori păstori şi strungari estivali la stâne şi saivane, li se predă întreaga programă şcolară. Că pe toată durata anului şcolar elevii, învăţătorii, profesorii şi educatoarele intră în clase şi în zilele de sâmbătă ale săptămânilor. Apoi că minivacanţa de Paşti este redusă doar la o singură zi liberă.
Cea din a doua zi a sfintelor sărbători. Deci luni, 6 mai, atunci când băieţii-şcolari şi feciorii satelor merg, din casă-n casă, cu „stropitul“ fetelor şi nevestelor cu parfum, recitând versurile: „Am auzit că aveţi o floare domnească/Şi-am venit s-o udăm să nu se veştejească./E voie!?“ Vom mai aminti că, în rest, întregul an şcolar este identic cu cel din celelalte localităţi ale ţării, rezultând tot cam 170 de zile de şcoală, efectiv frecventate de copiii-elevi din cele patru aşezări rurale ale Mărginimii Sibiului. Ciobanii din cele patru aşezări rurale din Mărginimea Sibiului deţin, la un loc, un efectiv de peste 150.000 de oi ţurcane!
Ioan Vulcan-Agniţeanu
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.8, 16-30 APRILIE 2013
- Articol precedent: Dureroasa linişte a unui sat
- Articolul următor: Postul Mare, arta de a reveni acolo unde omul se întâlneşte cu Dumnezeu