Proprietarii de livezi vor decizii clare privind viitorul pomiculturii

Pomicultorii din județul Suceava au solicitat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale o întâlnire pentru a-și prezenta problemele și a găsi soluții. Ioan Uțiu, fost secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, împreună cu factori de decizie din cadrul compartimentelor pentru Dezvoltare Rurală și Finanțarea Investițiilor Rurale din cadrul Ministerului Agriculturii și ai APIA, s-a întâlnit cu proprietarii de livezi și conducerea Stațiunii de Cercetare și Dezvoltare pentru Pomicultură Fălticeni. Pomicultorii și-au spus durerile, printre acestea numărându-se importul de fructe din țările Uniunii Europene, subvențiile, analiza conținutului de substanțe chimice folosite la combaterea dăunătorilor și fertilizarea solului, desfacerea producției, finanțarea cercetării.
Pomicultorii vor să ajungă cu merele în școli
Pomicultorii suceveni au solicitat modificarea legii achizițiilor publice pentru Programul lapte – corn – măr din școli, astfel încât producătorii să poată livra fructele direct și nu prin intermediar. Producătorii de fructe susțin că ar trebui mers pe lanțul alimentar scurt, cu modificarea legislației și a caietelor de sarcini, pentru a putea scăpa de intermediari și de fructele de import.
„Intermediarii cumpără merele de la producător cu 90 bani kilogramul și îl vând în școli cu 2-3 lei kilogramul. Chiar dacă dispun de cantitate și calitate, au depozite de păstrare și mijloace de transport, producătorii de fructe nu au șanse. În primul rând le lipsește experiența similară și apoi licitațiile se desfășoară foarte târziu“, a precizat Mircea Costișevschi, președintele Asociației Pomicultorilor din Bazinul Pomicol Fălticeni – Rădășeni.
Alexandru Rădulescu, vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, instituție care organizează licitațiile pentru Programul lapte – corn – măr, a confirmat faptul că întârzierea licitațiilor, apariția contestațiilor fac ca uneori merele să înceapă a fi livrate în școli când „încep să se coacă cireșele și copiii vor cireșe“. Producătorii susțin că, fără a avea un contract ferm și a fi siguri că vor putea distribui fructe în școli, nu pot stoca producția. Mai mult decât atât, ei sunt nemulțumiți de faptul că merele de dimensiuni foarte mari din import, clasate după STAS-urile țărilor de proveniență ca mere de industrie și având un preț foarte mic, ajung să facă concurență neloială merelor românești și intermediarii care duc mere în școli să prefere aceste fructe achiziționate la prețuri mici.
„Pătrunderea merelor direct de la producători în școli este o temă pe care Ministerul Agriculturii o va analiza și pentru care va căuta o rezolvare, cu toate că modificarea legii achizițiilor publice nu este de competența Ministerului Agriculturii. Știm că vin mere din alte țări și de aceea încercăm prin orice formă legislativă legală să ajutăm fermierul român“, a declarat Ioan Uțiu.
Înființarea de noi livezi și reconversia, susținute de Guvern și UE
Subvențiile, reconversia în pomicultură, achiziția de material devirusat, lista pepinierelor din țară autorizate și soiurile produse au fost alte subiecte îndelung discutate.
„Am avut în fiecare an programe pentru pomicultură. Acum la Ministerul Agriculturii sunt aproape de finalizare programele de reconversie și de creare de noi livezi. Volumul alocat ca finanțare este mult mai mare. În noul program există două subvenții: europeană și guvernamentală. Negocierile la Comisia Europeană nu sunt simple, dar în noul PNDR lucrurile sunt schimbate substanțial. În funcție de feedback-ul pe care îl vom avea din zona pomicultorilor în implementarea PNDR-ului unele lucruri vor putea fi corectate în 2017. Nu poți să prevezi toate soluțiile care pot apărea. Crearea de livezi, reconversia sunt susținute acum prin fonduri de la Guvern și Uniunea Europeană“, a declarat secretarul de stat Ioan Uțiu.
Subprogram cu tematică pomicolă în PNDR
Ioan Uțiu a precizat că în noul PNDR există un subprogram cu tematică pomicolă. Submăsura 4.1 este pentru producție și are o alocare de 70 de milioane de euro, iar Submăsura 4.2 este pentru partea de procesare, având sume consistente alocate.
„Noul mod de abordare a PNDR-ului vorbește de praguri de calitate. De la începutul anului 2016 se vor deschide sesiuni continue, începând cu 3 ianuarie, când va fi prima zi lucrătoare până la sfârșitul lunii octombrie, când se va aloca suma pe întreaga programare. Proiectele se depun online; va fi o transparență totală, trecându-se la zona conștientului celui care aplică prin acea autoevaluare și exclude acele drumuri care trebuiau făcute. În fiecare lună pragul de calitate va coborî cu un anumit număr de puncte. Până acum s-a coborât cu câte 10 puncte în fiecare lună. Rata finanțării nerambursabile poate să ajungă până la 90%, criteriul cel mai ușor de atins de această rată fiind asocierea. Valoarea proiectelor poate ajunge până la 2 milioane de euro și cuprinde tot ceea ce înseamnă producție, procesare, comercializare, marketing, magazine, transport, păstrarea producției și așa mai departe“.
Se modifică legea care reglementează cercetarea agricolă
Finanțarea unităților de cercetare din agricultură din rețeaua Academiei de Științe Agricole și Silvice, dar și din afara ei este reglementată de două legi.
Legea nr. 45/2009 privind organizarea și funcționarea ASAS și a sistemului de cercetare-dezvoltare din domeniile agriculturii, silviculturii și industriei alimentare și Legea nr. 72 din 2011 pentru modificarea și completarea Legii nr. 45/2009.
„Legea nr. 45 este o lege funcțională, dar din nefericire nu este aplicată. În perspectiva acestui an calendaristic, pe masă va fi o nouă Lege nr. 45 a cercetării modificată, corectată, cu o viziune un pic nouă în reorganizarea cercetării. Nu este vorba de desființări, dar trebuie să avem o nouă viziune a cercetării. În viziunea mea bugetarea trebuie definită clar: cât este de la bugetul statului și cât este din venituri proprii. Și acum este prevăzut, dar este o larghețe care lasă o zonă de incertitudine. O altă temă a cercetării este problema datoriilor. Noi, ca minister, intenționăm, dacă unitățile de cercetare, ASAS-ul acceptă soluția să treacă la minister, să inițiem o Hotărâre de Guvern sau o altă formă legislativă pentru, aș îndrăzni să spun, a șterge pentru ultima dată datoriile cercetării. Vă pot spune că, până la sfârșitul anului, o să avem o nouă lege a cercetării și o reorganizare“, a declarat Ioan Uțiu.
Silviu BUCULEI
pomicultura, pomicultori, proprietari de livezi
- Articol precedent: Lansarea BASF. Un nou fungicid pentru vița-de-vie
- Articolul următor: Cartoful de Lungulețu a intrat sub zodia masterului