Gacul - superfructul viitorului

În luna aprilie a acestui an (nr. 8 / 15-30 aprilie) prezentam în rubrica Cercetare, ca pe o mare realizare, o nouă plantă originară din Nepal şi aclimatizată de cinci ani în România datorită echipei de cercetători ai Staţiunii de Cercetare – Dezvoltare pentru Legumicultură din Buzău.

Momordica Cochinchinensis, căci despre ea este vorba, reprezintă azi pentru mulţi cultivatori de fructe şi legume doar o curiozitate. Totuşi, pentru colecţionarii de plante exotice, pentru vizionarii care văd potenţialul fructului numit Gac revenim cu informaţii despre tehnologia de cultură.

Merită să reţinem că valoarea terapeutică a acestuia ar putea revoluţiona medicina, având o concentraţie în vitamina C de 40 de ori mai mare decât a portocalelor, de 70 de ori mai mult licopen decât roşiile, de 10 ori mai mult beta-caroten decât morcovii şi de 40 de ori mai multă zeaxantină decât porumbul.

Plantare

În spaţii protejate cea mai importantă verigă tehnologică este plantarea, dar, mai exact, densitatea plantelor. Fiind vorba de o plantă cu o creştere masivă, luxuriantă, s-a stabilit ca densitatea între plante pe rând să fie de minimum 3 m, iar între rânduri de minimum 10 m distanţă. După plantare, plantele trebuie palisate, bine susţinute şi asigurat spaţiul optim de dezvoltare a axului central şi lăstarilor laterali.

Nu se recomandă legarea aţei de palisat la baza plantei, ci la 3-4 frunze mai sus, deoarece tulpina la bază, căpătând un aspect de bulb alungit, se dezvoltă puternic, iar planta se poate strangula.

Ochiul aţei de palisat trebuie să fie larg şi urmărit atent pe toată perioada de vegetaţie. Se recomandă şi palisarea lăstarilor laterali. De asemenea, în partea de sus a serei, la peste 2 m înălţime, trebuie întinse sârme de susţinere la distanţe de 30-40 cm între ele deoarece planta creează o boltă puternică.

Cultura nu necesită lucrări speciale de carnire, copilire, ciupire, ci numai de dirijare a lăstarilor în plan vertical şi orizontal, la nivelul sistemului de susţinere. Aprovizionarea cu apă se face ritmic, în timpul verii, când temperaturile sunt ridicate, de două ori pe săptămână, iar în perioadele de primăvară şi de toamnă, o dată pe săptămână.

De-a lungul cercetărilor s-a constatat că planta prezintă rezistenţă genetică faţă de boli şi dăunători, neînregistrându-se atacuri şi, deci, nefiind necesară aplicarea tratamentelor chimice.

Aspect

Planta prezintă un sistem radicular bine dezvoltat, puternic, format dintr-o rădăcină principală, pivotantă, şi un număr mare de rădăcini secundare, puternic dezvoltate pe orizontală în stratul fertil de la suprafaţă.

Tulpina este viguroasă, puternic dezvoltată şi lemnificată la bază, având un ritm de creştere mare, până la 2,5-3 m. Planta prezintă un număr mare de lăstari principali din care ramifică numeroşi lăstari secundari, numărul acestora fiind mai mare în anul doi de creştere. Lăstarii principali au aspect de coardă de viţă-de-vie, uşor lignificaţi, cu o coajă gri-cafenie, cu mici rugozităţi, iar cei secundari sunt erbacee, de culoare verde.

Frunza este palmat lobată compusă din 5 lobi, planta prezentând un număr mare de frunze; pe vârfurile lăstarilor de creştere acestea sunt mici, iar pe măsură ce lăstarii înaintează în creştere acestea se măresc. De culoare verde închis, frunzele prezintă la bază 2-4 glande ce secretă o substanţă dulce asemănătoare cu nectarul, preferată de albine. Cele aflate în straturile inferioare se îngălbenesc în lipsa luminii şi, în timp, se usucă.

Lăstarii prezintă la subsuara frunzelor, din loc în loc, cârcei de două tipuri: cei din vârful lăstarului sunt sub forma unor coarne de melc şi au misiunea de a explora şi căuta punct de sprijin. Aceştia, în timp, se rigidizează şi se fixează sub forma unui arc de punctul de sprijin, în locul lor apărând alţi cârcei exploratori, ajutând planta în creştere.

Polenizare manuală

Planta este entomofilă, se polenizează cu ajutorul insectelor, dar, în condiţiile ţării noastre, polenizarea este dificilă. De aceea, pentru a creşte numărul de flori fecundate, se recomandă polenizarea manuală a acestora. Recunoaşterea plantelor mascule şi femele se realizează în momentul înfloritului, într-o singură zi, cât acestea rămân deschise.

Plantele mascule sunt primele care înfloresc cu 3-4 săptămâni înaintea plantelor femele. Prezintă flori mari, deosebite, sub formă de cupe, de culoare galben-crem, iar trei dintre petale la bază prezintă o pată cafenie închis spre negru. Bobocii florali sunt situaţi la axila frunzelor, fiind protejaţi de o bractee verde care, pe măsură ce bobocul se măreşte, crapă, permiţând florii să iasă şi să se deschidă. Floarea masculă prezintă dimensiuni mai mari decât cea femelă.

Plantele femele prezintă flori distincte, de dimensiuni ceva mai mici faţă de cele mascule, având la baza corolei fructul în miniatură. Petalele florii sunt galben-crem fără pată la bază. Pe aceeaşi plantă se pot întâlni două tipuri de flori, cu bractee la bază sau fără bractee. După fecundare, fructul creşte rapid în dimensiuni, ajungând până la greutatea de 1-1,5 kg; prezintă la exterior culoarea verde până la maturitatea fiziologică, fiind frumos ornat cu ţepişori uşor agresivi de 2 mm. Fructul are forma rotundă uşor alungită şi se prinde printr-un pedicel lung de 12,5 cm dur şi fibros.

Rezistenţă

Planta matură rezistă la temperaturi scăzute, aproape de pragul îngheţului în spaţii protejate, însă ritmul de creştere încetineşte, iar fructele nu se depreciază. Fructul are un ritm de creştere accelerat după polenizare, însă parcurge o perioadă lungă de timp de la fenofaza de verde la virarea culorii spre portocaliu.

Cercetările întreprinse pentru aclimatizarea şi introducerea în cultură a speciei Momordica cochinchinensis până în prezent s-au finalizat cu un real succes. În ceea ce priveşte aclimatizarea, toate cele trei genotipuri au demonstrat o capacitate mare de adaptare la condiţiile pedoclimatice ale ţării noastre. Această caracteristică a fost mai bine observată la genotipul L3. Au fost obţinute în premieră primele fructe recoltabile, cu seminţe germinabile în spaţii protejate neîncălzite. În prezent se lucrează la ameliorarea genotipurilor studiate în vederea stabilirii principalelor caractere şi la distinctibilitatea şi uniformitatea acestora (DUS) cu scopul realizării de soiuri noi.

S-a elaborat tehnologia specifică de cultivare a speciei în spaţii protejate. În prezent, nu putem vorbi de un succes privind cultivarea în câmp deoarece specia, fiind tardivă, nu a ajuns la momentul fructificării.

Material realizat cu sprijinul echipei de cercetători conduse de dr. ing. Costel VÂNĂTORU, SCDL BUZĂU