Caracterizarea varietăţilor de tei din punct de vedere melifer

Se poate aprecia că speciile de tei constituie a doua categorie de plante cu importanţă meliferă din ţara noastră, astfel că după culesurile intensive de la masivele de salcâmi de obicei apicultorii, care practică apicultura pastorală, se deplasează la masivele de tei.

Masivele de tei alese pentru a practica stupăritul pastoral şi chiar staţionar trebuie să îndeplinească următoarele condiţii de bază:

– să producă o cantitate mare de flori,

– secreţia de nectar să fie cât mai mare şi

– să aibă perioade de înflorire cât mai lungi.

Un factor de mare importanţă pentru înflorirea teilor şi secreţia de nectar a lor îl constituie lumina, astfel că în diferite condiţii de iluminare a coroanei arborelui gradul de înflorire este diferit.

Cercetările au relevat faptul că în perioadele secetoase cantitatea cea mai mare de nectar se află în florile aşezate în partea nordică a coroanei, iar după ploi, din contră, mai mult nectar se află în partea sudică a coroanei arborelui.

Cantitatea cea mai mare de zahăr se află în nectarul acelor flori care se află în partea luminată a coroanei.

Teii care cresc izolaţi sau în arborete rare înfloresc de regulă în fiecare an şi densitatea florilor la aceştia este mai mare decât a arborilor ce cresc în păduri şi plantaţii dese.

Referitor la perioada formării şi dezvoltării mugurilor florali, sunt periculoase îngheţurile de primăvară, care în locurile joase distrug toţi mugurii florali, iar pe locurile ridicate îi vatămă puternic. În perioada înfloririi seceta, vânturile puternice şi reci, ploile abundente, cu cantităţi mari de apă şi de lungă durată, temperaturile joase şi ceţurile provoacă distrugerea florilor şi reduc sau opresc secreţia de nectar.

Asigurarea unei perioade lungi de înflorire se obţine în masivele de tei în care există mai multe specii, teii cu frunza mare, cei argintii şi cei pucioşi.

Înflorirea teilor are loc la circa 20 de zile după terminarea înfloririi salcâmului. Prima specie care înfloreşte este teiul cu frunza mare, urmat la 10-15 zile de teiul pucios şi la 21-22 zile de teiul argintiu. Astfel, durata de înflorire a celor trei specii de tei luate împreună durează în medie 30 de zile, acestea variind de la o localitate la alta şi de la un an la altul, în raport cu condiţiile pedoclimatice. Recoltele cele mai bune de miere se obţin, în general, numai de la teiul argintiu şi teiul pucios.

Culesul de miere la tei nu prezintă intensitatea culesului de la salcâm, dar totuşi în condiţii favorabile se pot realiza pe zi 2-6 kg de miere pe familie de albine dezvoltată normal. Astfel, cantitatea medie de miere realizată pe toată perioada culesului pe familie se poate încadra în limitele 15-20 kg. Secreţia de nectar a florilor de tei începe la temperaturi de minimum 16°C, creşte vizibil după 20°C, ca la peste 33°C să înceteze complet.

Sunt ani în care, deşi precipitaţiile sunt însemnate, teiul nu dă nectar sau dă foarte puţin.

În alte cazuri, datorită unor eteruri volatile emanate, în special teobromina, stupii familiilor de albine se depopulează.

Material prelucrat şi completat de prof. univ. dr. ing. Petre IORDACHE (după cartea „Plante melifere de foarte mare şi mare pondere economico-apicolă“ autori: Petre IORDACHE, Ileana ROŞCA şi Mihai CISMARU)