Cum poate deveni o fermă punct turistic

• Interviu cu Gheorghe Stanba Pop

Zonele mirifice aflate la tot pasul în România oferă şansa multor gospodari să le valorifice, inclusiv în scop turistic. Mihai Ţepeluş, ghidul nostru în multe călătorii, ne-a adus de data aceasta la unul dintre fermierii care au reuşit în demersul lor de a construi mult din nimic şi pe nimic. Cum a reuşit ne vor spune chiar domniile lor.

– Domnule Mihai Ţepeluş, spuneţi-ne unde ne-aţi adus astăzi.

– Suntem într-o zonă mirifică, aici unde Gheorghe Pop a luat o simplă pajişte şi a făcut minuni din ea. Ne aflăm, de fapt, pe teritoriul a două localităţi, Suseni şi Voşlobeni.

– Să vorbim şi cu dl Gheorghe Stanba Pop pe care l-aţi prezentat ca pe un bun gospodar. Câte animale aveţi?

– 200 capete de ovine, 35 de vaci, o pereche de cai, porcine, păsări – ca la orice fermă.

– Când aţi venit în această zonă?

– Acum 7-8 ani şi nu era nimic aici. Am cumpărat teren de la un maghiar şi apoi muncă şi iar muncă, împreună cu familia, iar rezultatele nu au întârziat să apară. Am accesat şi Măsura 141 şi am beneficiat 5 ani de 1.500 euro, iar anul acesta, când fiul meu termină facultatea la USAMV Cluj, Secţia Protecţia mediului, vrem să accesăm alt proiect.

– Este singurul copil viitorul absolvent?

– Nu, mai am şi o fată care termină tot anul acesta; va veni aici în zonă ca asistent farmacie.

– Ce suprafaţă aveţi în exploatare?

– Avem în proprietate aproximativ 9 ha, iar restul e arendat de la cei din zonă.

– Aveţi multe animale. Cum vă descurcaţi cu producţia obţinută?

– A fost greu cu laptele, căci în urmă cu 2-3 ani am făcut eforturi, am investit pentru a face lăptăria (gresie, termopane, răcitor), cei de la Remetea ne-au promis marea cu sarea, dar toată vara le-am dat laptele şi nu am primit niciun ban pe el. Au rămas vreo 12 mii de lei acolo. Am dat şi la Dobranu, la unul la Reghin, unde ne-au rămas şi acolo vreo şapte mii de lei. E greu.

– Acum aveţi tanc de răcire, dar ce faceţi cu laptele?

– Îl prelucrăm noi. Mai lăsăm şi viţeii să sugă, iar restul îl vindem.

– Dar cu mieii ce faceţi? Îi daţi pe toţi?

– Nu, în fiecare an oprim 30-40 de mieluţi.

– Cum vă descurcaţi financiar? Primiţi subvenţii? Sunteţi destul de izolaţi, mă întreb cum trăiţi, reuşiţi să vă asiguraţi tot necesarul de furaje pentru animale, alimente şi celelalte pentru dumneavoastră?

– A fost greu, mai ales în primii ani. Când am venit aici nu era nicio clădire, nici drum de acces. Furajele? Le procurăm greu şi scump. Cumpărăm grâu, porumb… În urmă cu doi ani Primăria Suseni a construit drumul acesta cu fonduri de la Uniunea Europeană. Înainte căruţele circulau pe şoseaua naţională, dar acum avem varianta aceasta care este potrivită pentru noi.

În schimb, problema mare este că nu avem curent electric, numai pe generator. Câştigul pe două-trei vaci se duce numai pe motorină sau benzină pentru curent. Anul trecut am pus nişte panouri fotovoltaice cu o firmă de la Iaşi, de care nu suntem prea mulţumiţi. Iar de la Primărie avem deocamdată numai promisiuni.

– Care este cea mai grea parte a vieţii în zona aceasta izolată?

– Lipsa curentului electric este principala problemă. Acum drum avem, de animale sălbatice nu ne este frică…

– Aveţi aşa ceva în zonă?

– Da, vara umblăm prin munţi împreună cu urşii. Ne creează ceva probleme, mi-au luat berbeci chiar de aici. Dar avem câini, ne descurcăm.

– Fără îndoială. V-aţi propus să vă dezvoltaţi, de vreme ce aţi construit atâtea aici. Ce planuri mai aveţi pentru viitor?

– Mi-aş dori să extind ferma, însă lipsa curentului m-a împiedicat s-o fac până acum. Nu poţi folosi nicio moară, alte atâtea care ne-ar fi necesare. Am maşină de muls, am răcitor, dar nu le pot folosi. Când vreau să-mi fac treaba cu ele trebuie să alimentez generatorul cu benzină. Am vreo 6-7 generatoare care se mai strică, trebuie reparate şi costă mult toate acestea.

– Spuneaţi că procesaţi laptele. Ce produse faceţi?

– Caş, telemea, urdă, cam asta se face prin părţile noastre.

– Reuşiţi să le valorificaţi?

– Soţia merge şi vinde în piaţă la Miercurea-Ciuc şi în Bălanu de două ori pe săptămână. Am reuşit să ne facem clienţii noştri care, unii, vin direct aici şi cumpără.

– Spuneaţi că băiatul merge pe drumul dvs. Vă gândiţi să mai accesaţi fonduri europene, să măriţi ferma?

– Da, aşa mă gândesc. În urmă cu 2-3 ani am investit aproape un miliard de lei vechi într-un grajd mare. Iarăşi problema curentului electric… pentru racleţi la banda de gunoi nu putem să folosim. Cu apa am rezolvat, putem spune că-i bine, am adus-o de sus, de la 1.100 metri, prin cădere. Iar băiatul meu este interesat de fermă, vrea să mergem înainte. Anul acesta, cum termină facultatea, vom face un proiect pentru instalarea tinerilor fermieri. Eu deja am 50 de ani, e mai greu, însă el poate să preia ştafeta. De altfel, voi fi lângă el în permanenţă şi vom munci împreună, dar proiectul îl va accesa el.

– Domnule Ţepeluş, spuneaţi că aţi venit aici cu delegaţii din Republica Moldova. Ce au spus despre această zonă?

– A fost aici preşedintele unui raion care are în subordine 32 de primării. Dl Pop ne-a primit în mod deosebit şi chiar acum i-am adus un cadou din partea şefului delegaţiei, un prieten de-al meu care a venit a patra oară în Voşlobeni şi mereu i-am adus aici, de unde pot merge şi în zona Cheile Bicazului, care-i minunată.

Vreau să menţionez că vom face o stână cu fonduri europene, precum cea de la Poiana Braşov. Nu departe e o peşteră. Vin aici turişti din Ungaria şi din alte ţări, trec prin zona aceasta şi preferă să parcurgă acest drum cu căruţele, ca pe vremuri.

– Deci veţi transforma ferma domnului Pop într-un punct turistic.

– Exact. Pentru că sunt din ce în ce mai puţini oameni de omenie şi aici avem în faţă un om cu adevărat gospodar.

– Da, se vede după fermă, după ce a reuşit să realizeze. Îi doresc, vă doresc succes.

Patricia Alexandra POP