Recomandări privind producerea, procesarea și comercializarea cărnii și a produselor derivate
Carnea provenită de la diferite specii de animale, păsări, specii de acvacultură, etc. constituie un aliment cu importanță deosebită pentru buna funcționare a organismului uman, mai ales în contextul unei vieți normale, datorită conținutului crescut de proteine de calitate superioară şi de substanțe minerale, însă trebuie să se țină cont de calitatea și cantitățile consumate zilnic pentru a nu deveni un agent nociv pentru sănătatea consumatorilor.
Producerea, procesarea și valorificarea cărnii urmează un traseu bine definit începând cu exploatațiile în care se cresc specii care asigură materia primă (carne roșie, carne albă), apoi unitățile de abatorizare, de procesare (fabrici, carmangerii, măcelării), unități de depozitare și, în final, unități de distribuție (magazine de specialitate, hale agroalimentare, hyper şi supermarketuri).
Activitatea acestor categorii de obiective este în permanență sub control sanitar veterinar şi pentru siguranța alimentelor, urmărindu-se ca piața de desfacere locală, națională și globală să fie asigurată cu carne şi produse din carne, salubre și de calitate, care să nu pună în pericol sănătatea populației, însă, pentru menținerea responsabilității față de consumatori, a operatorilor din unitățile care produc, procesează, depozitează, transportă și comercializează astfel de produse, se impun şi evaluări periodice complexe, prin care se urmărește:
- Verificarea asigurării măsurilor administrative din exploatații, cu referire la, evidența strictă a efectivelor, înregistrarea exploatației, identificarea și înregistrarea animalelor, ținerea registrului de exploatație, contract cu specialiști din domeniu prin care să se asigure tehnologia specifică, normele de biosecuritate, sănătate, igienă și bunăstare animală,
- Asigurarea sistemului de protecție sanitară la intrarea în zonele de recepție și procesare a materiilor prime.
- Dotarea cu spații frigorifice pe flux tehnologic sau în funcție de activitatea ce se desfășoară și să se monitorizeze zilnic temperatura în spațiile respective.
- Respectarea normelor de igienă, prin spălarea și dezinfecția spațiilor de lucru, de depozitare, a spațiilor comerciale, a utilajelor, ustensilelor și a mijloacelor de transport.
- Asigurarea transportului materiei prime și a produselor finite cu mijloace de transport amenajate și dotate corespunzător, în funcție de sortimentul de produs și distanța transportului.
- Asigurarea condițiilor adecvate, menite să prevină degradarea și contaminarea produselor în funcție de clasificarea acestora, respectiv:
- carnea proaspătă reprezintă carnea care nu a fost supusă niciunui tratament în vederea conservării, cu excepția refrigerării, congelării, inclusiv carnea ambalată prin vacuumare sau în atmosferă controlată;
- carnea tocată reprezintă carnea dezosată care a fost supusă unei operațiuni de tocare și care conține mai puțin de 1% sare;
- preparatele din carne (carne preparată) reprezintă carnea proaspătă, inclusiv carnea care a fost secționată în fragmente, căreia i se adaugă produse alimentare, condimente sau aditivi sau care a fost supusă unei prelucrări insuficiente pentru a modifica în esență structura fibroasă a mușchilor și a determina astfel dispariția caracteristicilor cărnii proaspete;
- Respectarea normelor de trasabilitate a cărnii și a produselor procesate, prin documente care să ateste informații despre traseul acestora de la producător până la consumator.
- Respectarea prevederilor cu privire la etichetarea produselor de origine animală, în corelație cu clasificarea lor și a aditivilor alimentari utilizați în compoziție, în special a cărnii proaspete (specia de la care provine), a cărnii tocate, cărnii preparate, a produselor din carne.
- Afluirea de probe de materii prime și produse finite, la laboratorul acreditat, pentru examinarea calității și salubrității acestora, în cadrul programului de autocontrol stabilit
- Verificarea stării de sănătate a personalului care prelucrează și manipulează alimente.
- Respectarea legislației privind gestionarea produselor retrase de la comercializare, motivat sanitar veterinar și tehnologic și care nu mai pot fi destinate consumului uman.
Medicii veterinari monitorizează în permanență unitățile de producere, procesare și comercializare a cărnii și a produselor finite pe teritoriul național și în activități de import-export, prin acțiuni de supraveghere, de control și expertiză de laborator, acțiuni cuprinse în Programul strategic național, cu reprezentare în fiecare județ, acțiuni care sunt defalcate pe fiecare unitate sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor teritorială și pe obiective cu activitate în sectorul alimentar.
De asemenea, colaborează permanent cu operatorii economici, cu asociațiile profesionale, acordând consultanță de specialitate, prin analize și dezbateri organizate, prin participarea la acțiunile stabilite în programele comune pentru prevenirea și combaterea unor situații speciale, care îi pot afecta economic, social, sau direct.
Dr. Ioan Viorel PENŢEA – Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari Filiala Sibiu
alimentatie, carne de vita, siguranta alimentara, carne de pui, carne de porc, carne de miel, carne de curcan, carne de pasare, carne de iepure, carne de gasca, carne de capra, procesare carne, comercializare carne, produse derivate
- Articol precedent: Recomandări pentru combaterea efectelor temperaturilor ridicate asupra sănătății efectivelor de animale
- Articolul următor: Recomandări privind prevenirea şi combaterea înțepăturilor cauzate de căpuşe