Romania

MECANICA CEAHLĂU – NOI UTILAJE LA AGRIPLANTA – ROMAGROTEC 2022

MECANICA CEAHLĂU – NOI UTILAJE LA AGRIPLANTA – ROMAGROTEC 2022

Mecanica Ceahlău, compania românească cu cea mai puternică tradiție în producția echipamentelor agricole de pe piața locală, participă în perioada 2-5 iunie la târgul AgriPlanta-RomAgroTec 2022, eveniment care se desfășoară lângă localitatea Fundulea, județul Călărași.

După succesul lansării celor mai noi utilaje din portofoliul companiei la Târgul Agraria la începutul lunii mai, participarea Mecanica Ceahlău la expoziția AgriPlanta-RomAgroTec 2022 este marcată de expunerea echipamentelor agricole reprezentative pentru fiecare gamă din portofoliul companiei, precum și de cele mai noi echipamente: cositori, greble, prese de baloți și infoliatorul de baloți. Realizate 100% în concept românesc, în fabrica de la Piatra Neamț, noile utilaje beneficiază de un raport calitate preț competitiv.

Cositorile cu disc VELA 200 și VELA 240 sunt concepute pentru a fi utilizate pentru recoltarea plantelor furajere: trifoi, măzăriche, lucernă etc. sau altor culturi care pot fi folosite ca hrană pentru animale. Modelele cu 5 și 6 discuri sunt echipate cu bară de tăiere cu design modern și cuțite durabile, sunt ușor de utilizat și întreținut, iar parametrii precum înălțimea de tăiere reglabilă și uniformitatea asigură efectuarea operației de cosire rapid și eficient.

Cositoarea VELA 225C este destinată recoltării plantelor furajere fiind echipată cu condiționer pentru o uscare cât mai rapidă și uniformă a plantelor, fără pierderi de calitate și cantitate.

Grebla cu rotor dublu SPIDER 720 pentru adunat fânul cu depunere centralizată, reprezintă soluția perfectă pentru orice fermier care vizează creșterea performanței de greblat indiferent de dimensiunea fermei sau forma terenului. Este un utilaj versatil cu sistem flexibil de reglaj continuu al lățimii și înălțimii de lucru, obținând un randament maxim indiferent de condițiile de lucru. Prezintă un cadru robust, roți de transport viratoare și dotat cu instalație de semnalizare: gheare ramforsate și rotoare exterioare rabatabile pentru poziția de transport.

Înfoliatorul de baloții PAVO 140 vă garantează o experiență de înaltă performanță și o productivitate crescută datorită sistemului cu cilindru rotativ de tonaj mare și a vitezei de infoliere. Este echipat cu sistem automatizat de tăiere a foliei de plastic la terminarea procesului de ambalare, iar sistemul de comandă din cabina tractorului ușurează munca operatorului.

Presa pentru baloți rotunzi VEGA R1240 dispune de pick-up reglabil hidraulic pe înălțime cu distanța optimă între gheare pentru preluarea fără probleme a materialului scurt și bara de susținere pentru eliberarea în siguranță a baloților. Roțile de sprijin sunt poziționate astfel încât să se afle la același nivel cu ghearele pentru a asigura preluarea materialului chiar și în cele mai dificile condiții.

Presa pentru baloți paralelipipedici VEGA P555 permite producerea de baloți paralelipipedici, pentru o stocare și o manevrabilitate ușoară. Utilajul VEGA P555 este dotat cu volantă, contragreutate și berbece montate pe role pentru robustețe și rezultate de excepție. Arborele este conectat direct la transmisie, iar roțile duble de susținere oferă o protecție chiar și în cele mai dure terenuri. Acest utilaj beneficiază de un sistem de prindere fiabil, lateral, care este conceput special pentru o balotare uniformă.

Pe lângă noile echipamente lansate anul acesta, nu vor lipsi nici tractoarele STEYR, partenerul companiei încă din anul 2015.

utilaje agricole, AgriplantaRomAgroTec, Mecanica Ceahlau

Alte articole: