Boală cronică în sistemul medical din satele românești

V-ați pus vreodată întrebarea ce face o persoană bolnavă dintr-un sat situat la câțiva kilometri de reședința comunei sau la 30-40 km de primul oraș? Răspunsul poate fi unul dintre cele fataliste: Dumnezeu cu mila! În Indexul European al Consumatorului de Sănătate pentru 2017 (datele din 2018 nu sunt încă disponibile), România se situa pentru al doilea an consecutiv pe ultimul loc (34, din tot atâtea țări analizate) din punctul de vedere al sistemului medical (drepturile și informarea pacienților, timpii de așteptare pentru tratament, rezultatele tratamentelor, gama de servicii, prevenția etc.), acesta fiind mai slab decât în Bulgaria sau Albania.

Adevărul este că noi, deși există Centrul Național de Statistică și Informatică în Sănătate Publică, nu avem o analiză extinsă despre sistemul medical din spațiul rural pe care să o găsim „depozitată“ într-un singur loc. Putem doar face compilații din mai multe surse (studii, rapoarte, prognoze): INS, Ministerul Sănătății, strategii naționale, chiar și instituția citată anterior. Plecăm însă de la faptul că România are o populație rurală de 9.027.161 de locuitori, domiciliată în 2.861 de comune, respectiv în 9.626 de sate componente ale comunelor (alte 470 de sate aparțin de orașe/municipii). Și mai plecăm de la faptul că, în mediul rural, anual mor mai mulți oameni decât se nasc copii: 137.446 de decese și 92.793 de născuți vii; sporul natural este de -44,653! Asta ar putea vorbi un pic despre precaritatea asistenței medicale de la sate, nu? Având în vedere că bolile cardiovasculare sunt prima cauză a decesului (aproape jumătate), câți oameni n-ar putea fi salvați de la un infarct sau un accident vascular dacă ar fi medicul ori salvarea lângă ei?!

4,9 cabinete la 10.000 de locuitori

INS ne spune că, în 2017, în comunele românești existau 11 mii de unități sanitare. Bun, veți spune, înseamnă că am avea câte 1,14 unități în fiecare sat, deci ar fi acoperire pentru oricare cătun în parte. Numai că lucrurile nu stau deloc așa fiindcă în această numărătoare intră și farmaciile, și cabinetele stomatologice. Deci e musai să ne referim la felul de asistență acordată. Și avem următoarele statistici: în 2017, în mediul rural existau 4.481 de cabinete independente de medicină de familie (unități). Acest lucru înseamnă că avem 4,9 cabinete de medicină de familie la 10.000 locuitori sau cam un cabinet la două sate. Numărul mediu de locuitori ce revin unui cabinet de medicină de familie este de 2.034 de persoane, față de 1.602 în mediul urban. Numărul de farmacii, drogherii sau puncte farmaceutice este mai mic, 3.701, ceea ce ar însemna aproximativ o farmacie la trei sate sau 4,1 unități farmaceutice la 10.000 de locuitori ori 2.462 de locuitori/farmacie. Tot în 2017, în mediul rural erau 403 de cabinete medicale independente de specialitate, ceea ce ar echivala cu un cabinet la 24 de sate, 0,4 cabinete la 10.000 de locuitori și 22.613 locuitori arondați la un astfel de cabinet. În privința cabinetelor stomatologice, existau 2.142 de cabinete (2,4 cabinete la 10.000 de locuitori, față de 12,3 la oraș și 4.254 de persoane arondate la un cabinet, față de 813 în mediul rural). Despre medici, INS spune doar atât: în mediul rural au revenit de 8 ori mai mulți locuitori unui medic, de 6 ori mai mulți locuitori unui medic dentist și de 4 ori mai mulți locuitori unui farmacist față de mediul urban.

Maria BOGDAN