Mica istorie nepublicată a Busuioacei de Bohotin
Câte povești nu s-au spus la un pahar cu vin? Multe, cu siguranță, dar oare câte povești despre vin s-au spus la un pahar cu vin? Ar fi destul de greu să precizăm acest lucru, în schimb, la o degustare de vin, am aflat povestea Busuioacei de Bohotin. Cel care ne-a lămurit cu privire la originea acestui soi a fost nimeni altul decât domnul profesor Ioan Nămoloșanu, un bine-cunoscut degustător de vinuri și cadru didactic al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București.
Oare proveniența vinului este chiar la Bohotin, așa cum am fi tentați să credem după denumire? De aici a pornit discuția care a continuat cu prezentarea unei povești transmise până acum doar prin viu grai.
„Povestea acestui soi am auzit-o de la o persoană autorizată, care a trăit în perioada interbelică și care participa în acele vremuri la anumite întâlniri din lumea bună a Iașiului. Domnia sa mi-a spus că a băut vinul pentru prima oară la o doamnă colonel, la reședința acesteia undeva pe lângă localitatea Bohotin. Acolo, la vila acestei doamne, cei mai distinși oameni din zona Iașiului se reuneau la o cafea bună și un pahar de vin. Vinul arăta ca unul rosé, dar care ducea mai mult spre roșu, dar nu roșu foarte rubiniu, ci unul spre culoarea frunzei de ceapă. Avea o aromă plăcută care ducea spre busuioc, de unde și numele Busuioacă, de la planta aromatică. Dar trebuie precizat că nu este vorba despre busuiocul pe care îl cunoaștem foarte bine cu toții, ci despre cel roșu care are o aromă mai înțepătoare, mai bărbătească un pic. Această persoană mi-a mai spus că doamna colonel nu făcea decât un mic butoiaș de vin, pe care îl desfăcea cu prilejul ocaziilor speciale. Inițial avea doar vreo 20 de butuci într-o plantație înființată cu viță-de-vie adusă din Franța după marea invazie filoxerică în România. De aceea credem că originea Busuioacei noastre este de fapt în soiurile franțuzești, poate chiar în renumitul Frontignan. Dovada vie de astăzi este faptul că s-a adaptat foarte bine condițiilor pedoclimatice din țara noastră și preluat din specificitatea locurilor. Personal am avut posibilitatea de a ajunge la Frontignan, la un mare concurs internațional de vinuri, și am prezentat o Busuioacă. Ce-i drept, nu a luat decât o diplomă prin care se atesta calitatea vinului deosebit și asta pentru că era cu totul și cu totul altceva decât vinul de Frontignan. Acesta din urmă știm că este un vin rosé sec care merge foarte bine la fructele de mare, în timp ce Busuioaca noastră este un vin complex, demisec sau demidulce, care poate fi consumat de sine stătător, dar și acompaniat de o cafea sau de bunătățile care se servesc spre sfârșitul mesei. Extinderea Busuioacei de Bohotin a putut fi observată în zonele limitrofe Iașiului după cel de-al Doilea Război Mondial. Mai apoi soiul a fost preluat în stațiunile de cercetare, în colecțiile ampelografice cu soiuri românești (n.r. ampelografie – știință care se ocupă cu studiul morfologic, fiziologic și de producție a soiurilor de viță-de-vie). Și de aici au fost selectate clone care au ajuns ulterior în plantațiile românilor, iar vinurile pe mesele iubitorilor de vin“, ne-a povestit domnul Nămoloșanu.
Iată deci că asemănările României cu Franța nu se opresc doar la cele în care Bucureștiul este Micul Paris, la originile latine sau la asemănările limbilor materne, ci și la vinurile rosé tot mai apreciate pe întreg mapamondul.
Loredana Larissa SOFRON
Revista Lumea Satului nr. 22, 16-30 noiembrie 2016 – pag. 52
vinuri, Busuioaca de Bohotin, vinuri romanesti
- Articol precedent: Comune cu oameni suferinzi, fără medici de familie
- Articolul următor: Proiectul educativ „Săptămâna fără calculator” - organizat de Muzeul Naţional al Satului din București