Romania

Mai puține mere de Voinești, prețuri mai bune decât în 2018

Mai puține mere de Voinești, prețuri mai bune decât în 2018
Distribuie:  

2019 nu a fost un an foarte bun pentru pomicultorii din Voinești. Cantitățile de cireșe, prune și pere au fost destul de mici, doar la mere situația este un pic mai bună, mai ales în livezile în care s-a aplicat tehnologia corespunzătoare. Însă chiar și în aceste condiții pomicultorii nu sunt foarte mulțumiți pentru că unii nu și-au scos investițiile, fiind în pierdere și din cauza faptului că în anul 2018 mulți au aruncat o parte din producție.

Ion Oprea este unul dintre pomicultorii cu experiență din Voinești și are în prezent 4 ha de plantații pomicole. Are atât plantații clasice, cu meri mai bătrâni, unii chiar și de 80 ani, dar și plantații noi, iar paleta de soiuri este destul de amplă. „Am destul de multe soiuri: Ionatan, Golden, Strakinson, Starking, Crețesc, Mutsu, chiar și soiuri create la Stațiunea Pomicolă Voinești – Generos, Real, Iris sau Voinea. Încercăm să avem varietate, astfel încât consumatorii să aibă de unde alege. Cu toate acestea, 70% din suprafața de plantație pe care o ocupă mărul înseamnă soiul Ionatan, care este la origine din America. Cred că este unul dintre cele mai echilibrate soiuri: are pielița subțire, este dulce-acrișor, un pic acidulat. Putem spune că am adoptat deja acest soi... Și asta în condițiile în care America nu prea îl mai plantează, iar în Europa îl găsim destul de rar. Are într-adevăr o problemă cu păstrarea, în sensul că în interiorul merelor mari culoarea se schimbă și cumpărătorii cred că este un măr înghețat; de fapt, este vorba despre acumularea de zahăr. După ruperea mărului din pom zahărul se oxidează și apare în interior acea dungă neagră și un pic amăruie. Noi blamăm cercetarea românească că nu găsește soluții pentru rezolvarea acestei probleme, însă iată că nu au găsit nici alții și l-au scos din cultură“, a declarat ing. Ion Oprea.

Tot inginerul a povestit o întâmplare care a avut loc acum câțiva ani, atunci când o delegație de americani a poposit la Voinești și cei prezenți au avut ocazia să guste mere din soiul Ionatan și chiar au fost impresionați de gust.

Despre producția din acest an spune că este mai mică decât anul trecut. Chiar și așa este mulțumit de calitatea merelor, mai ales că ține cont de cele mai importante lucruri: tăierile corecte și aplicarea tratamentelor fitosanitare.

Una dintre problemele cu care se confruntă este lipsa forței de muncă, ca în mai tot sectorul agricol de altfel, și asta mai ales în perioada de cules. Lucrează alături de soție, Mariana, chiar și în livadă, nu doar atunci când este vorba de comercializarea merelor. În fiecare zi lădițele cu mere sunt transportate din livadă către depozit. Însă nu se depozitează direct, ci sunt lăsate afară pentru încă o zi pentru a se răci. „Depozitul este de fapt un beci care are ziduri de piatră de 70 cm, iar temperatura aici nu scade sub 2 grade și este constantă până la finalul lunii aprilie. Diferența între aceste depozite tradiționale și cele noi, cu temperatură controlată, este aceea că mărul lucrează în depozitele noastre. Mărul este un organism viu și cel mai elocvent exemplu este dat de Golden care este verde atunci când îl culegi, iar în depozit se îngălbenește. De aceea merele noastre sunt mai gustoase în comparație cu cele ținute în depozitele despre care spuneam, unde li se închid porii, mărul nu mai lucrează și se menține acolo cât este nevoie“, a mai punctat pomicultorul.

În ceea ce privește valorificarea susține că este un an mai bun din punctul de vedere al prețului, indiferent de forma de valorificare. Astfel că direct de acasă prețul/kg va fi între 1 leu și 1,5 lei; în en-gros-uri poate ajunge spre 2 lei și direct în piață, care este cea mai profitabilă formă de vânzare, prețurile vor fi între 2,5 la 5 lei, în funcție de soi, fiind vorba doar despre merele de calitate extra.

Suc de mere

Soluția pe care a găsit-o în urmă cu 6-7 ani pentru a valorifica merele a fost achiziționarea unei instalații pentru fabricarea sucului. Investiția inițială a fost în jur de 3.000 euro, însă la această sumă se adaugă și costurile pentru amenajarea spațiului de producție. „Acum 6-7 ani am adus pe această vale prima ministație, să-i spun, pentru procesare. Apoi am avut discuții cu privire la înregistrarea acestor mici producători de suc și am dat informațiile și celor care au avut nevoie. În acest moment sunt în zonă astfel de instalații mici și sunt pretabile atât pentru producători, cât și pentru consumatori. Producătorul valorifică merele care pică la sortare, iar consumatorul beneficiază de un produs natural 100% din mere. Eu fac suc numai din producție proprie, cât timp am mere, am și suc. Am diverse sortimente: suc de mere, de pere; din păcate, anul acesta va fi doar o singură șarjă pentru că producția a fost mică, suc măr și gutuie și un suc din soiurile Renet și Crețesc, special pentru cei care au diabet. Dar, dacă vorbim de soiuri, spun că sucul cel mai bun iese din mărul Ionatan“, a mai precizat inginerul.

Ion și Mariana sunt susținuți în dezvoltarea afacerii și de cele două fiice, Alina și Corina, care, deși sunt stabilite în București, se ocupă mai ales de promovarea sucului și a merelor și chiar organizează în livadă diverse evenimente.

Întrebat dacă Voineștiul mai este patria merelor, pomicultorul a specificat cu regret că apar tot mai multe livezi neîngrijite, pomi bătrâni care ar trebui defrișați pentru că reprezintă focar de infecție și pentru celelalte plantații, însă nu prea are cine să investească deoarece majoritatea tinerilor pleacă în orașe sau peste hotare.

„Eu cred că ar fi bine ca în supermarketuri merele să fie de două calități și evident să aibă două prețuri diferite, nu să accepte doar mere extra. Pentru că atunci intervine problema valorificării merelor de calitatea a doua și de industrie. Știți deja că țuică multă nu avem voie să facem din cauza Legii alcoolului. Anul trecut mulți producători au aruncat merele în loc să facă țuică. Așa am ajuns noi, producătorii, pe munca noastră, să fim considerați infractori. Dar ce să facem cu aceste mere când nu mai există fabrici de marmeladă, de compoturi, nu mai există nimic, singura soluție este instalația de făcut suc?“ – Ion Oprea.

Mai este Voineștiul ce era odată?

„Din păcate, nu! Dacă în urmă cu 4-5 ani spuneam că zona Voinești este singura din țară în care nu s-a defrișat niciun pom și plantațiile arată excelent, acum situația este alta. Sunt tot mai multe plantații neîngrijite pentru că populația îmbătrânește, copiii pleacă în orașe sau în afara țării și nu mai are cine investi. Se creează chiar și focare de boli și dăunători care afectează ceilalți pomi. Plantațiile vor trebui înlocuite, problema este să vedem cine le va mai înlocui. La noi au mai venit persoane să investească, dar am mai spus, nu au investit cei care au venituri din agricultură, ci venituri obținute în alte sectoare.“ – Ion Oprea.

Larissa SOFRON

MAI JOS REPORTAJUL VIDEO

pomicultura, mere, mere de Voinesti, pret mere, Voinesti, Statiunea Pomicola Voinesti, suc de mere

Alte articole: