Teribilism universitar agronomic în acțiune (II)

Urmărirea evoluției unui sistem complex, cum este agronomia, atestă trecerea de la modul analitic clasic la modul sintetic integrativ, denumit din știință multidisciplinară în știință interdisciplinară.

Implicată în politica agrară, a realizat ameliorarea structurii agrare, dezvoltarea amplă și multilaterală a cercetării științifice agronomice, creșterea înzestrării tehnice a agriculturii, dezvoltarea învățământului, educația țărănimii, organizarea și amenajarea teritoriului, modernizarea și intensificarea rațională a agriculturii, instituționalizarea unui corp agronomic de mare competență.

În acest context, atribuirea Științelor agronomice apelativul de „Științele vieții“ nu are rezonanța dorită pentru că VIAȚA reprezintă totalitatea fenomenelor (nutriție, asimilare, creștere, reproducere, naștere, moarte) care caracterizează organismele, căci VIAȚA are un sens mai larg în continuarea celei biologice, psihice, sociale și culturale.

Ca atare, în cadrul ȘTIINȚELOR VIEȚII sunt în prim-plan medicina, biologia, filozofia, morala (religia), depășind cadrul științelor agronomice rezumat la natură, în principal solul, bioclimatul, plantele și animalele.

De fapt, întreaga istorie a științei în general și a agronomiei în special arată că fiecare știință nouă ia naștere nu numai ca urmare a descoperirii unor fapte noi, ci și ca urmare a unor generalizări și a regândirii unor cunoștințe existente.

Dar aceasta impune o analiză a logicii proprii dezvoltării științei în cadrul unor sisteme social economice mai largi, înțelegerea mai profundă a modului cum se corectează însăși logica.

Această „perfecționare“ nu face, de fapt, decât să perturbe o evoluție a unei stări uzuale normale a științei agronomice, domeniu de sine – stătător, unitar, condiționat de cerințele complexe ale agriculturii și spațiului rural în evoluția sa istorică, pentru asigurarea pregătirii specialiștilor la nivelul cunoașterii științifice și în concordanță cu cerințele societății.

Iată de ce considerăm că noua denumire ignoră performanțele științifice de gândire și cercetare practice și consecințele remarcabile în evoluția agriculturii și a spațiului rural, reducând interesul general pentru respectivul domeniu, măsura fiind o schimbare de dragul inovării și nu perfecționarea sa, ci complicarea, ceea ce creează un sentiment de insatisfacție generală, de minimalizare a Agronomiei.

Pseudoteoria că prin această schimbare se dă o altă însemnătate Agronomiei este o eroare pentru că nu respectă coerența, continuitatea și relevanța unei discipline științifice istorice.

Orice știință este expresia unui anumit model de gândire, de a simți și de a înțelege specific un anumit tip sau grup uman, cum sunt breasla agronomilor și agricultura.

Or, schimbarea paradigmei „agronomia“ – știință ajunsă la maturitate, ceea ce este un mare progres, dezvoltând o practică științifică apreciată, cu paradigma „știință a vieții“ nu oferă soluția model unor comunități de practicieni.

Ca atare, ultima și cea mai gravă criză a științei Agronomice o reprezintă „utopiile științifice“, care apar în mare măsură ca urmare a unei înțelegeri exagerate, eronate, false a rezultatelor cunoștințelor științifice, a unor atitudini subiective ale omului modern, care se vede capabil „să schimbe“, „să-și impună“ voința asupra lumii.

O polarizare a mai multor discipline în jurul unei definiții axiomatice „științele vieții“ nu constituie o fază superioară de coordonare mulți și interdisciplinară fără a contribui la ridicarea calității vieții într-o viziune de ansamblu rațională și științifică în întreg mediul ambiant.

Pentru că simpla extindere a ariei de cuprindere a unor cuvinte („științe ale vieții“) în mod abuziv către zone noi ale cunoașterii, inventând concepte și demersuri noi, nu are semnificații decât individuale sau pentru micul grup de indivizi ce au străpuns orizontul Agronomiei definind astfel un nou „teritoriu“ ce urmează a fi cucerit și structurat în timp.

În același timp se poate spune că asigurarea consistenței logice și pragmatice reprezintă o condiție preliminară a oricărei raționalități, iar inconsistența de ambele feluri, sau fie și numai de un fel, în acest caz atrage, în schimb, iraționalitatea.

Se semnalează în literatură „patologii de rațiune“, instrumentalizarea rațiunii pentru scopuri necontrolate și neputința acestora de a schimba universul de viață pe care îl favorizează prin slaba prelungire a rațiunii cu voința de rațiune.

În procesul de realizare a valorilor, unele au șansa de a se impune și a dura, devenind cauza unor fenomene sociale. Altele, pândite de eșec, dispar foarte repede.

În acest context, schimbarea denumirii unește un element fundamental al unității în viața socială sau, mai precis, rostul și valoarea în viața universitară.

Acțiunile întreprinse la Iași și Timișoara, în condițiile autonomiei universitare și a lipsei de coordonare a deciziilor de către stat, arată că Agronomia a devenit o „știință a hazardului“ care se ocupă de bravadă în lume, contrar conceptelor prestigioșilor agronomi savanți pe care i-a avut România.

Apare pregnant că, în prezent, libertatea creației a devenit libertinajul care nu ia în considerare totalitatea conceptelor și principiilor fundamentale tradiționale ca elemente de continuitate și valabilitate. Astfel, inițiativa de la Iași și Timișoara rămâne ca o soluție inadecvată și nu servește ca model și sistem de referință pentru că în principal nu oferă o bază superioară procesului de cunoaștere și predictibilitate.

Schimbările care s-au produs au un caracter subiectiv, chiar dacă reușesc să reflecte satisfăcător valorile sociale obiective, adică legile dezvoltării progresive (de la forme inferioare la forme superioare) a societății.

Dar, nu apar și nu rămân ca valori sociale reale, adevărate, decât cele care decurg din legile obiective de dezvoltare a societății, în sprijinul, nu împotriva lor, deci exclusiv valorile aparent progresive. Aspectul acesta este esențial.

Căci, orice valoare este o realitate funcțională, ea constă într-un raport, nu într-o existență de sine stătătoare, reflectând realități obiective, care există și se desfășoară independent de reflectare.

Finalul acestui eseu este iluminarea pentru breasla și știința agronomică care m-a format și pe care am slujit-o cu devotament și pasiune, considerând că „Pasivitatea, lipsa de atitudine sunt azi pure anacronisme când nu sunt dovezi de lașitate spirituală. Cu spiritul ori cu acțiunea suntem datori să ne înrolăm. Nimeni nu poate fi scutit de a lua măcar poziție.“

Prof. univ. dr. ing. Ion BOLD Membru al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“ și al Academiei Oamenilor de Știință din România.