La VINVEST se vor degusta șampanii originare din regiunea Champagne - Franța
Cel mai mare salon de vinuri din vestul țării, VINVEST – ediția a XIV-a – își deschide porțile pentru public vineri, de la ora 12:00, la Centrul Regional de Afaceri Timișoara, cu 299 de vinuri pregătite pentru degustare. Un loc aparte în programul VINVEST îl are Master Classul de șampanie/champagne în cadrul căruia vor fi prezentate reprezentanților HORECA 6 selecții originare din regiunea franceză Champagne.
“Ediția din acest an are multe noutăți pentru public. Pe lângă vestea minunată că îi avem parteneri în salon pe câțiva producători de șampanii renumiți internaționali, timișorenii și bănățenii vor putea degusta vinuri care se lansează în premieră națională: Cramele Hermeziu cu gama Vladomira, Cotnari SA cu gama Selecții formate din vinuri roșii și roze. Publicul poate câștiga sticle de vin la tombola orei, la tombolele evenimentului se câștigă vacanțe, iar în standuri sunt multe, multe surprize”, a spus Lucia Pîrvu, director VINVEST.
Master Class-ul de șampanie este o noutate pentru Timișoara și le aduce în atenție consumatorilor de șampanie produse foarte bune și autentice. “Îmi doresc să aduc adevărata Champagne în România și să vorbesc despre calitățile ei. Acest vin deosebit se produce doar în regiunea franceză Champagne pentru că doar acolo sunt îndeplinite condițiile de sol pentru vița de vie. În ceea ce privește Master Classul de Champagne din cadrul VINVEST, vom avea 6 champagnes, care vor fi prezentate de somelieri și viticultori cu o reputație internațională”, a declarat Stephanie Munteanu Borca, partener în organziarea acestui master class.
“VINVEST este cel mai mare eveniment de profil din țară. Susținem acest eveniment care este foarte important pentru industrie”, a spus Florica Chirița, directorul Camerei de Comerț Industrie și Agricultură Timișoara, partener în organizare.
Înainte de Salonul Internațional de Vinuri din Timișoara, în zilele 29 și 30 martie 2017, se desfășoară unul dintre cele mai importante concursuri naționale pentru vinurile românești.
“Avem vinuri foarte bune în concurs. Pentru a se derula în mod științific și corect, ne-am ocupat de organizare astfel încât nicio probă să nu fie dezavantajată. Avem un fel de olimpiadă la concurs. Sunt mai mulți participanți înscriși decât producători prezenți în salon. E un concurs cu prestigiu pentru producători”, a menționat Ioan Namoloșanu, membru de onoare în cadrul Asociației Degustătorilor Autorizați din România, de asemenea partener al evenimentului.
Președintele concursului, aflat la ediția a XII-a, Petre Badea, a evidențiat că față de alți ani, în 2017 sunt înscrise în concurs foarte multe vinuri roze. “S-au făcut multe investiții în domeniul vitivinicol din România. Drept urmare vedem și multe participări în concurs care are regulile unuia internațional. Avem 7 membri degustători experți ADAR. În prima zi vom juriza 7 serii de vinuri, în a doua zi 8 serii. Crește numărul de rozeuri participante în concurs, ca urmare și a faptului că piața le cere. Din totalul de 129 de probe, doar 30 la sută vor fi premiate”.
Salonul Internațional de Vinuri din Timișoara VINVEST este deschis publicului în perioada 31 martie – 2 aprilie 2017.
vinuri, Vinvest, Vinvest 2017, sampanie
- Articol precedent: Eveniment pentru fermierii din estul țării
- Articolul următor: Solariile din Colibași, vizitate de ministrul Petre Daea