Romania

A opta ediție a Festivalului papricașului și vinului de la Buziaș

A opta ediție a Festivalului papricașului și vinului de la Buziaș
Distribuie:  

Evenimentului a fost organizat de Asociația pentru dezvoltarea zonei Buziaș, în colaborare cu Primăria orașului. Dincolo de preparatul căruia îi este dedicat evenimentul și de vin, cei care au ales să petreacă două zile în pitorescul oraș timișean au avut parte și de un bogat spectacol de folclor autentic. Deschiderea oficială a evenimentului a fost realizată de primarul oraşului, Sorin Munteanu, Alina Simona Ştefan etc. Au participat la ediția din acest an a Festivalului papricașului și vinului de la Buziaș ansambluri din Timiș, Caraș Severin, Arad, Hunedoara, dar și din Serbia. Peste 50 de artiști din mai multe generații au urcat pe scena festivalului pentru a întreține atmosfera de sărbătoare. Ansam­blurile folclorice din Caransebeș, Timișoara, Serbia, Gătaia, Buziaș, Vinga, Ghiroda, Grădinari etc. s-au întrecut în măiestrie.

În ceea ce-i privește pe soliștii vocali ce au cântat pe scena din Parcul Central al orașului Buziaș, lista e mult prea generoasă pentru a-i putea menționa pe toți cei care au urcat pe scenă. Însă putem spune că festivalul de la Buziaș se înscrie, iată, între manifestările ce tind să devină tradiționale în această zonă a judeţului şi numai. Oaspeții veniţi din toată regiunea au putut mânca pe săturate fel de fel de preparate la ceaun şi alte delicatese. Au fost, două zile pline de voie bună în Parcul Central al orașului-stațiune Buziaș.

Clement LUPU

Revista Lumea Satului nr. 21, 1-15 noiembrie 2016 – pag. 52

vinuri, festival, Buzias, papricas

Alte articole: