Romania

Pâinea se va scumpi și în 2022

Pâinea se va scumpi și în 2022

Am început un nou an cu scumpiri în mai toate sectoarele, inclusiv în ceea ce numim coșul zilnic. Pâinea este unul dintre alimentele care nu ne lipsesc de pe masă, iar în ultima perioadă chiar și aici s-au observat modificări de prețuri, care se pare că nu se vor opri aici, după cum a declarat Aurel Popescu, președintele Rompan. În cadrul unui interviu amplu, dumnealui a precizat care sunt cele mai importante probleme din sectorul de panificație și morărit.

Reporter: De la debutul pandemiei au fost afectate numeroase sectoare. Cum se prezintă situația în cazul sectorului pe care îl reprezentați?

Aurel Popescu: Cred că am fost cel mai afectat sector. De ce spun acest lucru? Pentru că, spre deosebire de celelalte sectoare ale industriei alimentare, sectorul de morărit-panificație a fost lovit și de prețul materiei prime. La noi s-au adunat toate în decurs de câteva luni, este prima oară în istorie când am avut parte de creșterea tuturor costurilor în același timp. Suntem chiar speriați de ceea ce se întâmplă în piață pentru că ne situăm între doi titani: costurile de producție – energie, combustibil, materie primă, ambalaje etc. și supermarketurile, care vor notificare pentru creșterea prețurilor cu trei luni înainte.

Rep.: Totuși, aceste scumpiri s-au resimțit pe finalul anului și în buzunarul clientului…

A.P.: Nu s-au revăzut complet. În ultimele trei luni din an am primit prețuri majorate la energie, gaze și așa mai departe, dar nu am reușit să modificăm prețurile în ritmul materiei prime al cărei preț s-a dublat față de prețul de la recoltare și am rămas cu elemente de costuri pe care să le acoperim după Sărbători. Însă acum primim notificări că, față de anul trecut, vor fi și alte majorări, care și acestea trebuie luate în calcul. Așadar, trebuie să știe toată lumea că prețurile ar putea creaște mai mult decât până acum. Și mai este un aspect foarte important: în urma unui studiu pe care noi l-am realizat, puterea de cumpărare a populației nu este pe măsură să absoarbă toate costurile pe care noi le majorăm.

Rep.: Și ce sprijin solicitați în acest sens?

A.P.: În primul rând solicităm să putem face și noi niște panouri fotovoltaice. Dacă, în viitorul apropiat, vom beneficia și noi de o schemă de sprijin precum HoReCa, dar nu pentru 100 kW, la noi e nevoie de 1.000 kW, atunci am putea ajuta sectorul de morărit, care este mare consumator de energie. În al doilea rând, solicităm să se instaureze și la noi același sistem de salarizare cum este în construcții. Adică un salariu minim mai mare și o contribuție a angajatorului mai mică decât până acum. Astfel, salariatul ar primi mai mulți bani și ar fi mai mulțumit pentru că deja noi am început să lucrăm cu forță de muncă din Nepal, Vietnam și alte țări asiatice. Nu asta ar fi o problemă, însă vrem ca românii să lucreze în țară, pe banii cuveniți. Desigur, ar mai fi elemente de costuri care ar necesita subvenționare din partea statului, cum ar fi, de exemplu, o schemă de garantare a creditelor la aprovizionare. Noi lucrăm la aceste aspecte, ne consultăm cu colegii din țară, după care vom merge în fața reprezentanților Guvernului să anunțăm ce putem face.

Rep.: Știu că ați solicitat sprijin încă din vara anului trecut. S-a soluționat ceva în urma acelei solicitări?

A.P.: Nu s-a rezolvat nimic, din păcate. Pot spune că industria alimentară a fost toată tratată cu indiferență, sperăm ca acum să găsim înțelegere pentru că ne aflăm în fața unui moment nemaiîntâlnit în ultimii 32 de ani. Nu am primit și nici nu puteam face investiții prin Planul Național Strategic, de aceea am solicitat și aici o schemă de ajutor pentru panificație, tocmai pentru a putea moderniza și automatizarea unităților și să facem investiții. Aici avem promisiuni că se va realiza o schemă de sprijin.

Rep.: Dacă ar fi să ne raportăm la prețul grâului, observăm că, de la momentul recoltării și până în prezent, prețul a crescut, lucru pe care l-ați menționat și dvs. Pe deoparte, fermierii vând la momentul recoltării cu un preț, apoi la câteva luni producătorii din sector îl cumpără la alt preț de la intermediari. Care ar fi și cum ar trebui realizat echilibrul corect între fermierii care cultivă cereale și reprezentanții din sectorul de panificație și morărit?

A.P.: Noi cumpărăm materie primă cu frică de la lună la lună. În perioada recoltării cumpărăm de la producători cu un preț mai mic care ne permite să recuperăm din pierderile anterioare, iar din septembrie luăm de la intermediari, unde avem un preț mai mare pentru că se adaugă alte costuri. De aceea am cerut credite garantate de către stat pentru achiziția de grâu încă de la recoltare de către toate morile. Dacă noi ne-am asigura materia primă încă de la recoltare am avea fără niciun fel de problemă grâu pentru tot anul, ne-am putea alege calitatea acestuia. Achiziționarea să se facă la momentul recoltării, iar preluarea grâului să se realizeze atunci când este nevoie. Asta ar presupune o subvenționare a depozitării astfel încât să avem costurile lineare din acest punct de vedere.

Rep.: Încă de la începutul pandemiei au fost sectoare care s-au plâns de lipsa ambalajelor, a etichetelor, dar și alte de elemente de acest gen care au impus creșterea costurilor. S-a resimțit acest lucru în acest sector?

A.P.: Da, este incredibil cum acum toată lumea vrea pâinea ambalată și feliată. Dau exemplul unei mici brutării: pâinea este proaspătă, iar clientul vrea să o feliezi, nu asta este o problemă, ci punga aceea în care pui pâinea feliată este 20 de bani, o sumă importantă, ținând cont că înainte era 3 bani. Și pentru că m-ați întrebat cum am fost afectați în această pandemie, pot spune că am fost foarte afectați pentru că cei care au magazine mici sau brutării pierd clienți deoarece, prin distanțarea care se impune, se creează cozi, iar unii oameni renunță și merg să cumpere inclusiv pâine de la supermarket. Am fost afectați pentru că și la noi au existat îmbolnăviri și a fost nevoie să facem echipe de lucru, dar și pentru că lanțul HoReCa a fost închis și a scăzut producția, care s-a reflectat în totalul nostru cu peste 10%.

Rep.: A rămas franzela cea mai vândută pâine ori pandemia a creat temeri și a determinat consumatorii să cumpere pâine ambalată?

A.P.: Să știți că au existat oameni lipsiți de colegialitate care au spus că pâinea se infectează și poate purta acest virus. Nicăieri în lume nu s-a pomenit ca o pâine să fie infectată, deci au vorbit tocmai pentru a crește vânzările pâinii ambalate.

Rep.: Din ce ați declarat până acum, înțeleg că vor urma noi scumpiri. Ați putea aproxima care va fi prețul unei franzele în prima jumătate a acestui an?

A.P.: Sincer vorbind, nici nu pot aprecia, dar nici nu am voie să declar4. Un lucru este clar: toți colegii spun că încă mai au de recuperat din costurile de anul trecut, iar acest lucru se va resimți în prețul pâinii. Suntem într-o situație critică și acceptăm că oamenii nu pot susține un preț ca cel din Vest, însă trebuie să ținem cont că elementele noastre de cost, cu excepția forței de muncă, corespund costurilor din Vest.

Larissa DINU

paine, ROMPAN, panificatie, Aurel Popescu, morarit

Alte articole: