Ministrul Agriculturii speră ca în 48 de ore să fie finalizat raportul pe fraudele găsite la depozitul din Alba
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Daniel Constantin, spera ca în 48 de ore să aibă raportul final în scandalul cărnii de cal în care sunt implicate depozitele din Alba şi Ilfov, pentru a-l putea prezenta ulterior în mod oficial.
"Consider că a fost un lucru extrem de grav, pe care îl vom pedepsi. Va fi un exemplu pentru toţi acei responsabili care vor să păcălească consumatorul. E o chestiune de încredere a consumatorului, până la urmă, în ceea ce cumpără, în ceea ce consumă în restaurante, şi asta e datoria mea principală, în primul rând să mă asigur că acele produse sunt de calitate, că nu sunt un pericol şi că toţi cei care vor să consume nu sunt înşelaţi.
Controalele vor mai dura, probabil, 48 de ore, pentru că, deşi am găsit vinovatul, aşa cum ştiţi, la Blaj, mai sunt câteva lucruri care ridică semne de întrebare. De exemplu, există o grădiniţă care şi-a dat seama că etichetarea este greşită, iar responsabilul din Ilfov, care lucrează în domeniu de foarte mult timp, se pare că nu şi-a dat seama de acest lucru. Sunt încă ceva semne de întrebare, în 48 de ore, sper să avem raportul final, după care vi-l vom prezenta în mod oficial", a declarat, vineri, la Palatul Parlamentului, ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.
Acesta a precizat că va discuta problema etichetării cărnii de cal drept carne de vită cu ministrul Agriculturii din Franţa, Stephane Le Foll, cu ocazia vizitei sale la Paris, vineri şi sâmbătă, la Salonul Internaţional de Agricultură (SIA).
"Vizita la Paris a fost programată încă de săptămâna trecută. Voi avea o întâlnire cu ministrul Agriculturii, domnul Stephane Le Foll, şi cu ministrul pentru consum, Benoit Hamon, şi vom discuta, evident, şi despre ce s-a întâmplat şi ce se întâmplă, până la urmă, în toată Europa. Nu e o problemă numai în România sau în Franţa, se pare că pe zi ce trece descoperim probleme în Bulgaria, în Austria, în toate ţările europene", a adăugat şeful MADR.
Daniel Constantin a afirmat că va propune înăsprirea legislaţiei în acest sector pentru a fi evitate pe viitor astfel de fraude.
"Cred că va trebui, luni, la Consiliul de Miniştri, când se va discuta această problemă, să găsim soluţii complementare, astfel încât să ne asigurăm că astfel de fraude nu mai sunt posibile din punct de vedere legislativ. În ceea ce priveşte legislaţia la nivel naţional, vă pot asigura că voi propune ca, de săptămâna viitoare, această legislaţie să fie înăsprită. Vreau să vă dau un exemplu: în momentul de faţă s-a găsit vinovatul acela de la Blaj, nu ştiu dacă va fi închis după controlul poliţiei, dar autorizaţia de funcţionare este categoric suspendată şi probabil că va fi retrasă definitiv, dar administratorul de acolo sau patronul poate să îşi facă o altă societate, legislaţia permite. Din acest punct de vedere, voi propune să înăsprim tot ce înseamnă legislaţie, astfel încât să nu mai poată funcţiona deloc atunci când comite o astfel de fraudă", a mai adăugat Constantin.
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a iniţiat alertă în sistemul rapid de alertă după ce a descoperit, la o societate din judeţul Ilfov, loturi de carne de cal etichetate drept carne de vită.
În urma dispoziţiilor preşedintelui ANSVSA, de verificare a unităţilor care comercializează, procesează, depozitează şi comercializează carne, în data de 13 februarie 2013 a fost recoltată o probă de 'vrăbioară de vită', de la o societate comercială din judeţul Ilfov. Produsul incriminat a fost recepţionat de la un depozit frigorific din judeţul Alba.
Sursa AGERPRES
- Articol precedent: UE adoptă o măsură antidumping asupra mandarinelor chineze în conservă
- Articolul următor: ANSVSA: În România nu se comercializează lapte din Serbia contaminant cu aflatoxine