ANSVSA: În România nu se comercializează lapte din Serbia contaminant cu aflatoxine

În România nu se comercializează lapte din Serbia contaminant cu aflatoxine, precizează un comunicat al ANSVSA, remis joi AGERPRES.
ANSVSA s-a autosesizat, ca urmare a deciziei Ministerului sârb al Agriculturii de a retrage de la vânzare lapte suspectat de contaminare cu aflatoxină şi a demarat acţiuni de verificare în acest sens.
'Precizăm că nu există nicio alertă a Sistemului Rapid de Alertă pentru Alimente şi Furaje de la nivel european, care să implice România privind lapte originar din Serbia, contaminat cu aflatoxină', arată într-un comunicat al ANSVSA.
În anul 2012 au fost analizate 81 de probe din lapte şi produse lactate pentru acest tip de determinări, toate cu rezultate conforme.
Aflatoxinele sunt toxine produse de sporii unor ciuperci. Acestea se dezvoltă în seminţe de oleoginoase, produse secundare de la fabricarea uleiului (şrot, tărâţe), arahide, cereale şi produse de origine animală (brânzeturi fermentate, preparate de carne).
Condiţiile de depozitare ale cerealelor şi plantelor care sunt destinate consumului uman influenţează dezvoltarea acestor mucegaiuri, creşterea lor fiind favorizată de medii cu umiditate şi temperatura ridicate şi lipsa ventilaţiei.
Laptele, brânzeturile, ouăle şi carnea pot conţine aflatoxine ca urmare a consumării de către animale şi păsări a furajelor contaminate cu aflatoxine.
Sursa AGERPRES
lapte, ANSVSA, Serbia, aflatoxine
- Articol precedent: Ministrul Agriculturii speră ca în 48 de ore să fie finalizat raportul pe fraudele găsite la depozitul din Alba
- Articolul următor: Un lot de 100 kilograme de cal, etichetat drept vită, depistat la un comerciant din Capitală