Myanmar, ţara cu mii de pagode (IX). Universul de pe lacul Inle

Experiența călătoriei pe lacul Inle a fost inedită pe tot parcursul ei. Despre ce am văzut acolo le povestesc prietenilor și cunoscuților ori de câte ori am ocazia pentru că sunt momente care mi-au influențat perspectiva din care privesc lumea. Viața localnicilor se desfășoară aici după un ritual diferit de al unor oameni obișnuiți, perseverența fiind o calitate ce duce la perfecțiune anumite activități ale acestora.

Îmi amintesc primul contact vizual cu pescarii localnici de pe lacul Inle. M-a impresionat stilul lor original de a vâsli cu un picior, cu celălalt ținându-și echilibrul în timp ce cu brațele manevrau coșurile de prins pește. Astfel pescarii, stând într-un picior pe vârful bărcii într-un echilibru demn de un acrobat, identifică vizual bancurile de pești pe fundul lacului, scufundă apoi coșul de format conic, construit dintr-un cadru de bambus acoperit cu plasă, ca să prindă peștele care este extras apoi unul câte unul cu o suliță.

Fotografiile cu pescarii Intha (fiii lacului) sunt celebre în toată lumea, fiind prezentate în multe materiale de promovare turistică a Myanmarului.

I-am fotografiat la rându-ne, uitând pentru o clipă de emoția creată de aglomerația ambarcațiunilor cu motor de pe „autostrada“ lacului Inle.

Tot pe acest lac am aflat că Myanmarul este singurul loc din lume în care se produce fibra de lotus, țesătura rezultată fiind oarecum asemănătoare cu mătasea. Am vizitat în satul Paw Khon un atelier în care localnicii produc manual unicele țesături. Acolo am întâlnit și celebrele femei cu gâtul lung din tribul Kayan ce își pun în jurul gâtului până la 27 de inele și care, pe lângă faptul că veneau să se pozeze cu turiștii dornici de original, știau asemeni celorlalte localnice meșteșugul țesutului de pânză cu fibră de lotus. M-au uimit din nou talentul și îndemânarea cu care lucrau femeile și, evident, nu am rezistat tentației de a fotografia și a ne cumpăra suveniruri originale.

Dacă tot am povestit de lucruri inedite, aflați că am vizitat aici pagoda pisicilor săltărețe, Nga Phe Kyaung, faimoasă pentru reprezentațiile date de călugări cu felinele destul de greu de dresat. Pisicile erau acolo, dar spectacolul nu se mai desfășura pentru că nu era agreat de noul preot care păstorea lăcașul.

Am vizitat și satul Indein, locul unde am văzut cele mai vechi stupe din Myanmar, datând din secolul al VIII-lea. Unele erau restaurate, altele încă acoperite de vegetație, iar impresia cu care am rămas este că, deși locul părea abandonat, transmitea o energie care ne-a alungat oboseala acumulată în turul pe lac.

Călătoria a mai cuprins o oprire la un atelier de construcție a bărcilor tradiționale și mai apoi la un altul unde se fabricau, cu unelte tradiționale, bijuterii de argint.

Peste tot ne-au întâmpinat doar chipuri amabile și încântate că văd turiștii. Bucuria pe care am simțit-o acolo nu o pot compara cu alte locuri pe care le-am vizitat.

Lacul Inle este după părerea mea un univers în care lucrurile se desfășoară după alte coordonate cosmice pentru spațiu și timp.

Las loc mai mult de această dată fotografiilor, care cu siguranță vor face ca povestea mea să ajungă mai ușor la sufletul dumneavoastră. Călătoria imaginară în ținutul miilor de pagode continuă cu un nou episod. Rămâneți aproape.

Teofilia Banu

GALERIE FOTO