Romania
Noua tinerețe a vechilor reședințe boierești

În tradiția românească, orice localitate mai răsărită trebuia să aibă un conac sau un castel al său. Simbolistica acestuia a evoluat de-a lungul vremii. Dacă inițial era un loc de apărare în vremuri de restriște, pentru seniorul locului și credincioșii săi cu timpul a devenit un obiect de fală. Fală a proprietarului, dar din care împrumutau câte puțin și cei din jur. Apoi, pentru unii boieri, cu vederi largi și școală multă, a devenit un mod de a lăsa o urmă a trecerii lor prin această lume. Așa s-au născut bijuterii arhitectonice care au ajuns să găzduiască comori de artă și știință, prin grija proprietarilor care, uneori generații de-a rândul, s-au străduit să adune colecții de artă, mobile valoroase, cărți rare și câte și mai câte. Apoi a urmat epoca întunecată a comunismului. Conform documentelor de atunci, peste 4.500 de conace, palate și castele au fost confiscate de la proprietarii lor și naționalizate. În acele vremuri tulburi, numeroase valori au pierit pentru totdeauna, distruse de inconștiența furiei proletare. Astăzi, când vremurile au revenit pe făgașul firesc și vechile valori încep să se reașeze, firav, la locul lor, unii oameni încearcă să salveze ce se mai poate salva.

1.300 de vechi reședințe, scoase din uitare

În acest context a luat ființă asociația ARCHE. Aceasta este un ONG ce desfășoară, după propriile-i afirmații, activități de cercetare, conservare, punere în valoare și promovare a patrimoniului cultural. Alcătuită din tineri profesioniști în domeniile arhitecturii, istoriei, artei, economiei, științelor juridice și al comunicării, asociația a avut o activitate bogată în ultimii ani. În 2008 a început activitatea de inventariere a fostelor reședințe extraurbane ale elitelor locale, în cadrul proiectului „Monumente uitate“. Rezultatul: peste 1.300 de astfel de ansambluri inventariate în întreaga țară.

Arhiva online www.monumenteuitate.org oferă gratuit imagini, informații generale, istorice și de arhitectură despre toate acestea, indiferent dacă ele sunt sau nu clasate oficial drept monumente istorice.

Următorul pas a fost proiectul „Castele și conace revitalizate“, în cadrul căruia au fost promovate proiectele ce au avut ca rezultat revitalizarea, reabilitarea sau restaurarea unor foste domenii nobiliare sau boierești. În cadrul acestuia au fost prezentate proiectele de succes din acest domeniu.

În același context a apărut și inițiativa „Castle Break“, care a propus realizarea unor tururi culturale, cu o durată de 1-3 zile, la peste 20 de foste reședințe nobiliare. În cadrul circuitelor se vizitează și atelierele meșteșugarilor locali, se fac degustări de bucate și vinuri tradiționale, iar participanții au posibilitatea să afle istoria locurilor vizitate chiar de la proprietarii lor.

„Revitalizarea este, într-adevăr, posibilă!“

În fine, asociația, sub genericul ARCHÉ Heritage Talks, a lansat o serie de discuții menite să aducă împreună proprietari de monumente istorice și alți actori implicați în protejarea patrimoniului cultural. Scopul a fost de a stabili un dialog atât între proprietari, cât și între proprietari și specialiști, aducând în discuție provocările pe care aceste ansambluri le ridică. Prima întâlnire din această serie a avut loc la Hanul lui Manuc din București.

„Această serie de evenimente a pornit de la o nevoie reală, și anume tonul discursului public despre starea actuală a castelelor și conacelor din România. Practic, mass-media prezintă fie situații critice, fie povești de succes, însă aceste extreme nu sunt reprezentative pentru situația de ansamblu. Considerăm că împărtășirea directă a experiențelor între proprietarii privați, cea mai mare categorie de proprietari, va duce la o schimbare de paradigmă, demonstrând că revitalizarea castelelor și conacelor este într-adevăr posibilă“, a afirmat arh. Camelia Raluca Bărbulescu, președintele Asociației ARCHÉ.

Castelul Daniel de la Tălișoara

Castelul Daniel

Unul dintre proiectele de succes prezentate a fost cel al restaurării Castelului Daniel de la Tălișoara (județul Covasna), de către actualul său proprietar, Attila Racz. Castelul a fost ridicat în sec. al XVII-lea, ca reședință a familiei Daniel. În 2008, când a fost cumpărat pentru a fi transformat într-o locuință la țară, se afla în ruină. „Am fost foarte optimist“, ne declara dl Racz. „Am privit toate problemele apărute ca pe niște provocări“, ne-a destăinuit domnia sa cheia succesului. Cu fonduri proprii, fonduri europene, dar și fonduri obținute printr-un program norvegian, a reușit să redea castelului cel puțin o parte din măreția de odinioară. De doi ani, în castel funcționează un hotel cu opt camere, unde oaspeții, care vin din întreaga lume, pot să se bucure de decorul medieval și de programe speciale. „Rezultatele depășesc toate așteptările, atât din punct de vedere financiar, cât și al feed-back-ului primit de la cei care ne vizitează“, consideră proprietarul.

Când nu vrea primarul

Conacul Chiroiu

O altă poveste, mai puțin plăcută, a fost aceea a dnei Daiana Anghel. În anul 2005 a cumpărat, tot cu intenția de a amenaja o locuință la țară, conacul Chiroiu din localitatea Condeești (județul Ialomița). „Achiziția aceasta a stricat probabil planurile primarului de atunci al comunei“, crede proprietara. Doar așa se explică de ce toate lucrările au fost blocate și ni s-au făcut tot felul de șicane. La un moment dat se ajunsese până acolo încât în imediata vecinătate a conacului se amenajase o groapă de gunoi în care se aruncau inclusiv carcase de animale. Din cauza mirosului nu se mai putea sta la conac“, a povestit domnia sa. Abia după schimbarea edilului, acum cinci ani, ca și după o seamă de procese, lucrurile au intrat pe un făgaș normal. Dar între timp trecuseră zece ani de la elaborarea PUZ-ului și a autorizațiilor de construcție și renovare, astfel că a fost necesară reluarea procedurilor de autorizare. Cu alte cheltuieli, alte drumuri... Important este că acum există bunăvoință și deschidere. La finalizarea proiectului, conacul Chiroiu va fi amenajat ca locuință, dar va fi deschis și pentru vizitarea de către turiști. În plus, va găzdui și o fundație al cărei scop este să implice în diverse activități educative copiii și tinerii din localitate.

Dinu Cantacuzino: „Autoritățile locale sunt indolente“

A treia poveste a fost aceea a dlui Dinu Cantacuzino, gazda evenimentului. Domnia sa a prezentat pe scurt istoria recuperării de Hanului lui Manuc, a cărui restaurare a făcut-o cu fonduri obținute din credite de la bănci. În schimb a vorbit mai mult despre conacul Cantacuzino de la Râfov (județul Prahova), aflat pe cuprinsul zonei viticole Valea Călugărească. Cinci ani au durat procesele care i-au permis să reintre în posesia edificiului. „Era o ruină când, în sfârșit, l-am dobândit. După ce a fost avariat la cutremurul din 1977, a fost abandonat. Fiecare a început să ia câte ceva din el. Și așa a continuat până în 1999, când a revenit în familie. Oricum, nici până la momentul actual nu am reușit să refac domeniul ce îl înconjura. Părerea mea este că autoritățile locale au un fel de mare indolență față de chestiuni de genul acesta. Consider că problemele din această categorie ar trebui trecute în sfera de competență a autorităților centrale, nu lăsate la nivelul celor locale“, a mai spus domnia sa.

Alexandru GRIGORIEV

Revista Lumea Satului nr. 21, 1-15 noiembrie 2016 – pag. 54-55

Conacul Daniel, Conacul Ghica din Cotesti, Conacul Chiroiu

Alte articole:

Defileul Dunării, un monument unic al naturii

Colibița. Și-atât

Călătorie în ţinuturile mayașilor (VII)

Cetatea bastionară în formă de stea

Domeniul Manasia, mărturie a unui trecut măreț

La anul, poftiți la Hipodromul Ploiești!

Călătorie în ţinuturile mayașilor (VI)

Sahalin, paradisul fragil dintre ape

O altfel de vacanţă pentru copiii din mediul rural

Delta Dunării şi Delta Padului, promovate de o româncă din Italia

Călătorie în ţinuturile mayașilor (V)

Trei unicate de văzut între Herculane și Bozovici

Călătorie în ţinuturile mayașilor (IV)

Călătorie în ţinuturile mayașilor (III)

România a dispărut din topul destinațiilor balneare europene

Nicăieri nu-i ca… Acasă în Bucovina

Călătorie în ţinuturile mayașilor (II)

Călătorie în ţinuturile mayașilor (I)

Cricova, orașul subteran al vinului