Amintiri de sub cristalul lunii din Istanbul (I)

Colind azi prin magnificul fost Constantinopol, pe drumurile bătătorite de sultani altădat’, cel mai mare oraș din Europa și locul cinci al preferințelor turiștilor din întreaga lume astăzi. Fostul Bizanț din Antichitate, fondat în 657 î.Hr. de coloniștii megarieni din Grecia, a luat denumirea de Istanbul în anul 1930.

Hagia Sofia

Mă descalț de sandale și le așez într-unul dintre sertarele din dreapta intrării unde toată lumea, după obicei, face la fel. Din arșița de afară, deodată tălpile-mi sunt cuprinse de o răcoare nebănuită, iar mai apoi întreg corpul, probabil că marmura proconeziană extrasă din Marea Marmara, dar și marmura antică verde extrasă din Tesalia dau acest real sentiment.

Uit că este vară afară și intru în toamna încăperii Hagia Sofia, Catedrala Patriarhală a capitalei Constantinopolului, construită în anul 537 de Împăratul Iustinian, cea mai mare biserică creștină din Imperiul Bizantin, moschee după căderea Constantinopolului, muzeu, apoi iar moschee. Merg spre centru, printre stâlpii de marmură și mozaicuri, în dreptul cupolei suspendate complet, pe covorul imens, de culoare verde, pictat imaginar pe alocuri de luminile candelabrelor ce se proptesc ca niște licurici.

Având un destin tumultos, Hagia Sofia, cea mai mare catedrală timp de 1.000 de ani, a fost mai întâi biserică dedicată Sfintei Înțelepciuni, Logos, a doua persoană a Trinității, apoi a fost convertită la moschee, iar clopotele ce băteau pentru chemarea la rugăciune și altarul i-au fost scoase și înlocuite cu minarete, mihrab, ce indică direcția pentru rugă, luând naștere nuanțele islamice.

Ferestrele de jur-împrejurul cupolei stau ca la un consiliu de familie, fiecare decide unde să aducă lumina divinității, pe ce chip să-și pună atingerea mâinilor. Las „frunzele toamnei“ în urma mea…

Prin Piața Sultanahmet mă strecor printre motanii ce-și tolănesc spatele pe cimentul cald, loc ce în trecut, în timpul Împăratului Iustinian, era Hipodromul, unde se țineau curse de cai. Se mai regăsesc azi, aici, o parte din Coloana Serpentină aparținând Trepiedului de la Delphi și Obeliscul Theodosius adus din Egipt în anul 390.

Soarele se ascunde printre nori când îmi ridic ochii înspre vârful Obeliscului ce-mi pare un creion ce scrie și acum în cer istoria prezentului, mirarea oamenilor despre aceste monumente ce nu pier odată cu trecerea timpului, ci renasc prin admirația oricărui trecător ce-și închipuie episoade din vremea Împăratului Constantin.

Construită în jurul anilor 1600, în timpul domniei lui Ahmed I. Kulliye, Moscheea Sultan Ahmed, denumită și Moscheea Albastră, păstrează arhitectura islamică și elementele bizantine, impunându-se prin cele 6 minarete, cinci cupole principale și alte opt secundare.

O unicitate aparte este data de plăcile de ceramică, pe care sunt pictate manual în jur de 50 de modele de lalele, fructe și chiparoși. Ferestrele aduse de la Veneția trăiesc în armonie cu întreaga culoare dimprejur, dar și cu versetele din Coran atent pictate pe albastrul cerului pătruns înăuntru în semn de reunoștință pentru plecăciunile tuturor ce se roagă neîncetat. Pe acest covor a călcat și Papa Benedict al XVI-lea, în anul 2006, eveniment destul de rar de acest gen în cultura islamică.

Palatul Topkapî

Intru prin poarta protejată de cele două turnuri, la Palatul Topkapi, construcție comandată de Sultanul Mehmed al II-lea, fostă reședință a sultanilor otomani timp de 400 de ani, din jurul anilor 1400-1800. Mă plimb aievea, printre falnicii copaci, simțind mirosul de levănțică plantat pe marginile aleilor, prin cele patru curți în care se află, printre altele, Monetăria Imperială, fântâni arteziene, bucătării, un fost spital, grajduri imperiale, colecții de porțelanuri, Palatul Interior, Poarta Felicității, Camera Audienței, Galeria de portrete, Biblioteca Enderun, Curtea Reginei Mame.

Au locuit aici chiar și 4.000 de persoane laolaltă, gardieni, medici, slujnice, sultani… Acum „locuiesc“ turiștii însetați de cunoaștere. La expoziția de arme am zărit și sabia din oțel de Toledo, cu mâner din argint, împodobit cu stema Moldovei, a lui Ștefan cel Mare, primită din partea Papei Sixt al VI-lea după bătălia de la Vaslui din anul 1475, luptă în care a avut loc cea mai mare înfrângere a islamului în fața unei armate creștine.

În următoarea parte ne vom strecura împreună printre aleile Palatului Dolmabahce, aglomerata Piață Taksim și vom admira frumusețea dintre valurile fermecate ale Bosforului .

Aurora GRIGORE