Bijuteria din lemn de la Jercălăi

Nu știm dacă din pricina bisericuței din lemn, o bijuterie a artei populare românești, sau a poveștii acesteia schitul Jercălăi are un ecou aparte printre prahoveni. Mănăstirea – fiindcă este mănăstire aici, denumirea de schit fiind păstrată doar în arhivele prin care lăcașul a fost declarat monument istoric de interes național – nu este un loc de mare pelerinaj, ci unul păstrat ca bucurie duhovnicească intimă, în fine, ca o plăcere spirituală trăită cumva în liniște. Și numărul de viețuitori – cinci – te duce cu gândul la așa ceva!

Ca să putem vorbi de Jercălăi e musai să pomenim de orașul Urlați-Prahova. Acesta are o vatră a sa, unde se concentrează urbea ca atare și, răspândite printre dealuri și vii, alte 15 zone locuite, numite întâi cătune, apoi sate aparținătoare, cartiere, iar la urmă străzi. Printre acestea se găsește, în zona de nord, la o bifurcație de drumuri, și Jercălăi unde s-a instalat, în mare tăcere (nici acum nu face prea mare zarvă), o mănăstire care a împrumutat numele pâlcului de case plasat la poalele unei păduri generoase pentru limita podgoriei Dealu Mare. Sunt patru căi rutiere prin care se poate ajunge la schit, dar noi o recomandăm pe cea mai pitorească dintre ele: Ploiești–Bucov (DN 1B)–Plopu–Nisipoasa–Vărbila–Jercălăi (DJ 102 E).

De la Jercălăi nu poți pleca neștiutor. Și nici nu ai făcut nimic dacă intri în bisericuță ca într-o clădire oarecare, fără să-i cunoști povestea, fără să admiri pictura veche, realizată într-un stil rar întâlnit, fără să trăiești senzația de confuzie sau de dăinuire în timp privind lemnul ce a rezistat timp de aproape trei secole. Biserica a fost construită în 1731 de meșterii din satul Luieriu-Reghin, din Mureș. După două secole, când localnicii au zidit un lăcaș din zid, au dăruit bijuteria din lemn familiei regale, strămutarea la Bran survenind în anul 1932. După venirea comuniștilor și alungarea din țară a regelui, ca în oricare tranziție, dintr-o pornire căreia greu îi putem găsi explicație, biserica din lemn a Castelului Bran a fost lăsată în paragină. Lumea uitase complet de ea. Dar a fost să fie descoperită, într-una dintre călătoriile sale, de Patriarhul Iustinian Marina, chiar când se afla pe punctul de a fi pierdută. Într-o lucrare numai de Sfinția Sa știută, date fiind vremurile de prigoană „ateistă“ a noului regim, cu sprijinul nemijlocit al unui alt mare nume al ortodoxiei, Patriarhul Teoctist, pe atunci episcop vicar, PF Iustinian a adunat bucată cu bucată lăcașul și l-a strămutat la Jercălăi, în anul 1956. Toată osteneala salvării monumentului și sfințirea i-au revenit Patriarhului Teoctist, care parcă și acum veghează, cu figura sa blândă și nelumească, cerul de peste Valea Cricovului. Plutește acolo un aer cu totul special... Hramurile vechi ale bisericii, Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil și  Sfânta Maria, s-au păstrat până în zilele noastre. Nu vom descrie noi sfântul lăcaș; vom spune doar că pictura interioară este de-o valoare artistică de excepție, fiind păstrate două straturi, cel inițial, din 1731, de pe catapeteasmă și boltă, și cel din 1838, de pe pereții laterali. Chiar când scriem aceste rânduri o echipă de specialiști lucrează la restaurarea picturii, iar efortul este imens, fiindcă retușurile nu trebuie să altereze cu nimic originalul de acum câteva secole.

Maria Bogdan