Agricultura montană și potențialul ei neexploatat în economia României (II)

Un interviu cu profesor dr. Radu Rey, expert în economie montană

Dr. Radu Rey s-a născut la 17 septembrie 1940, în Vatra Dornei, județul Suceava. Și-a început cariera ca medic veterinar, ulterior obținând și titlul de doctor în medicină veterinară. Este membru de onoare al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești“ din anul 2002.

De numele lui Radu Rey se leagă multe inițiative pentru promovarea muntelui: Comisia Zonei Montane din România (1990), Agenția Națională a Zonei Montane (1994), Institutul de Montalogie – Sibiu (1991), Centrul de Formare și Inovație pentru Dezvoltare din Carpați – CEFIDEC Vatra Dornei (1994) și organizațiile neguvernamentale Forul Montan din România (2002), Asociația Națională pentru Dezvoltare Montană – ROMONTANA (2000), Federația Agricultorilor de Munte – Dorna (1993).

Este autorul principal al Strategiei de dezvoltare durabilă a zonei montane și, mai ales, a primei Legi a muntelui din România.

În 2008, la iniţiativa sa a fost creată prima entitate ştiinţifică de cercetare montanologică, ‘Centrul de Economie Montană, CE-MONT, în cadrul Institutului Naţional de Cercetări Economice „Costin C. Kiriţescu“ (INCE).

Rep.: În continuare aș dori să ne explicați ce sunt composesoratele...

Radu Rey: Acestea reprezintă o formă de asociere constituită în perioada 1701-1764, când Transilvania făcea parte din Imperiul Habsburgic, în care proprietăţile sunt administrate împreună de către persoane desemnate prin votul majorităţii, fiecare membru păstrându-şi dreptul de proprietate asupra terenurilor. Composesoratele au fost înfiinţate ca formă de folosinţă comună a păşunilor, fâneţelor şi pădurilor iniţial de către membrii regimentelor grănicereşti secuieşti de graniţă, create de împărăteasa Maria-Tereza. Populaţia maghiară locuitoare în Ardeal era mult mai mică decât cea română, autohtonă, care, deşi majoritară, era fără drepturi. În perioada iniţială a Imperiului dualist Austro-Ungar, proprietatea asupra terenurilor rămânea statului. Dreptul de folosinţă comună apare 100 de ani mai târziu, după 1848, când au fost înfiinţate noi composesorate, iar proprietatea comună a fost transformată în drept de proprietate individuală. Românii au fost primiţi doar în număr foarte mic în aceste composesorate.

În Transilvania, înainte de 1848, ca şi în Europa, în sistemul feudal numai nobilul putea fi proprietar de bunuri imobile. Pământul îl lucrau iobagii săi, care primeau dreptul să folosească unele parcele din moşie, să aibă loc de casă, acces la lemne de foc şi construcţie, culegerea de ghindă şi dreptul de a păşuna cu vitele pe păşunea destinată de proprietarul moşiei. Raporturile juridice dintre nobili (nemeşi) şi iobagi erau stabilite prin norme urbariale (de aici denumirea dată iobagilor de „urbarişti“).

De-abia după 1848 bunurile folosite de iobagi trec în proprietatea acestora definitiv, proprietarii moşiilor fiind despăgubiţi de către Stat.

Composesoratele de pădure sunt de 2 categorii: urbariale şi nemeşeşti. Administrarea composesoratelor trebuia să se facă sub controlul autorităţilor administrative, după un plan economic şi de amenajare.

Statul încasează impozit de 20%, taxa de pază, administraţie şi împăduriri şi 7% din valoare vânzărilor. În proprietate comună, fiecare coproprietar este proprietarul unei cote-părţi, ideale, din întreg. Legea nr 53/1871 stabileşte acordare de pădure unui iobag de la 2-8 iugăre (1 iugăr = 5.754 m²), corelată cu suprafaţa de teren cultivabil pe care o deţinea iobagul.

Legea nr. 19/1898 cuprinde dispoziţiuni de reglementare a gestiunii pădurilor composesorale, o Comisie administrativă şi Ministerul de Agricultură şi Domenii având atribuţii determinate.

Comisia administrativă, prezidată de subprefectul judeţului, asigura formarea registrului membrilor şi promovarea drepturilor, votarea statutelor şi organizarea asociaţiei agrare, respectiv controlul.

Composesoratele de pădure sunt persoane juridice

Ministerul Agriculturii şi Domeniilor controla numai valorificarea foloaselor realizate „în afara“ planului de exploatare (de amenajament): doborâturi de vânt, apă, lemne putrezite ş.a.

Composesoratele de pădure sunt persoane juridice, cu avizarea statutelor de către Ministerul Agriculturii şi Domeniilor, care pot dobândi drepturi, pot intenta procese, ş.a.

Cele mai multe composesorate nu au fost însă organizate cu personalitate juridică şi asupra acestora nu a existat un control precis.

Legea din 1923, Codul Silvic, a abrogat Legea nr.19 din 1898. Cele mai multe composesorate au avut însă înscrise deja drepturile în cartea funciară.

În Codul Silvic se prevede că judecătorul de ocol are dreptul de a rectifica drepturile composesorilor, dar nu şi ale celor de proprietate. La aşezămintele de moşneni şi răzeşi s-a pus pentru prima oară chestiunea stabilirii drepturilor.

Diferit de composesorate – unde drepturile sunt înscrise în cartea funciară –, cu înscrierea cotelor-părţi din averea întreagă şi intabulare, descendenţii beneficiază de drepturi egale. Composesoratele au existat în fiecare comună, uneori şi 2-3 într-una singură.

Legea pentru organizarea, administrarea şi exploatarea păşunilor din 1928, la stabilirea drepturilor pentru composesoratele de păşune,  preferă posesiunea de fapt.

Drepturile membrilor s-au stabilit ca şi la composesoratele de păduri. Dacă acestea sunt înscrise în cartea funciară, se iau în considerare. Dacă sunt diferențe faţă de posesiunea de fapt atunci aceasta se ia în considerare, dacă proprietatea este continuă, publică şi are titlu de proprietate.

Când dreptul de proprietate este înscris în cartea funciară „în bloc“ şi nu se pot stabili cotele-părţi, atunci toţi coproprietarii vor avea drepturi egale (cazul composesoratelor unde nu s-a făcut proporţionalizarea). Codul Silvic (art. 52) acordă Casei Centrale a băncilor populare drept de control asupra gestiunii economice a composesoratelor. Nu s-a putut aplica în Transilvania unde nu existau băncile săteşti.

În 1938, controlul gestionar trece la Oficiul Naţional al Cooperaţiei Române – slab exercitat şi numai la denunţuri.

Serviciul pădurilor obştilor

Legea din 5.02.1938 trece atribuţiile de control asupra Ministerului Economiei Naţionale. Prin art. 52 din Codul Silvic controlul asupra administrării pădurilor se face de Ministerul Agriculturii şi Domeniilor – ca şi controlul de gestiune a administraţiilor composesoratelor, deci două atribuţiuni incomparabile date în mâna organelor silvice.

În 1939 apare Serviciul pădurilor obştilor, persoanelor juridice şi morale şi al ameliorării terenurilor degradate. Este o mare deosebire între coproprietatea obişnuită şi cea organizată ca composesorat. La co-proprietatea obişnuită folosinţele dobândite se împart „în natură“, iar dacă nu se poate fiecare membru poate solicita licitaţia, iar valoarea rezultată se împarte între copărtaşi, proporţional.

La composesorate, modul de folosinţă îl hotărăşte adunarea generală. Statul poate cumpăra drepturi indivize de la composesori, cu drept de preemţiune.

Prefectul judeţului poate asista la adunările generale ale composesoratelor de păşuni şi pădure şi are drept de control al gestiunii. Adunarea generală a composesoratului alege un Consiliu de Administraţie format din: preşedinte, vicepreşedinte, secretar, responsabilul tehnic şi casier, fiecare cu atribuţii foarte precise.

Păşunile din interiorul şi din apropierea pădurilor se organizează şi se administrează după legea de organizare, administrare şi exploatare a păşunilor (1928) cu urmarea prevederilor codului silvic care reglementează administrarea pădurilor cu corolarul lor – fâneţe, poieni, arături, care se află în interiorul pădurilor, precum şi golurile de munte destinate obişnuit păşunatului.

La composesoratele unde păşunea este averea cea mai mare Codul silvic operează asupra părţii de pădure, mai mică, cu amenajament silvico-pastoral. Este o stare considerată normală deoarece membrii composesoratului îşi validează drepturile (cote-părţi), raportate la întreaga avere (păşuni şi păduri).

Actualmente (2000-2008) unele composesorate din zona montană se constituie sub prevederile Legii nr.1/2000 pe baza Regulamentelor de funcţionare a vechilor composesorate, având ca bază reforma agrară din 1921.

George Scripcariu