Romania

COOL: Nu toți tinerii stau pe rețelele sociale, îi găsim și în ferme

COOL: Nu toți tinerii stau pe rețelele sociale, îi găsim și în ferme

Laurenţiu Hîrtopanu are doar 19 ani, este din Stolniceni-Prăjescu, județul Iași, și poate fi deja un exemplu demn de urmat pentru generația sa, pentru tinerii dornici să-și coordoneze propriile afaceri. Acesta a absolvit Colegiul Național „Mihail Sadoveanu“ din Pașcani, profil real, iar în prezent este student la USV Iași, specializarea Zootehnie.

Tânărul ieșean a crescut în ferma familiei, pentru că tatăl său se ocupă, de două decenii, de creșterea animalelor, iar în prezent doar cu multă pasiune administrează un efectiv de cca 150 de vaci de rasă și în jur de 100 ha teren arabil și 30 ha de pășune.

Genetică de TOP

„Părinții mei au început în anul 2000 cu câteva vaci și hectare de teren arabil, ocupându-se mai mult cu prestări servicii. Ușor ușor ne-am dezvoltat, am ajuns să ameliorăm o genetică a animalelor destul de bună și să ne dezvoltăm pe plan productiv. În prezent, avem un efectiv de aproximativ 150 de capete de animale, din care 80% rasa Holstein Friza, 15% Bălțata românească și 5% Bruna elvețiană.

În ultimii 18 ani, familia mea a investit în genetică pentru a putea ajunge la performanțe, iar pentru a reuși să hrănim acest efectiv avem în jur de 100 ha arabil și 30 ha de pășune, destinată în principal pentru tineret. Folosind niște rații furajere bine configurate, ajungem și la anumite performanțe în rândul vacilor“, a specificat Laurențiu.

Cine dă prețul corect?

Tânărul ieșean ne spune că este foarte pasionat de acest domeniu și implicit îi place ca totul să fie cât mai bine pus la punct, cu cât mai multe automatizări pentru a rezuma totul la o fermă de familie.

„Ca orice fermier, nu doar tânăr fermier, aș spune că avem nevoie de niște prețuri corecte față de munca depusă, nu avem nevoie de ajutoare de la stat, dar ar trebui regândit acest sistem. Noi, fermierii, muncim un an de zile pentru a reuși să vindem ceva și să producem, dar și să avem cel mai mic profit din tot lanțul de producție, iar dacă produsul de bază nu este de calitate, automat nici produsul finit nu o să fie ceea ce ne dorim.“

Fondurile europene, ajutor pentru dezvoltarea fermei

Accesarea de fonduri europene nu este străină familiei Hîrtopanul.

„Am accesat prin GAL Codrii Pașcani un singur proiect cu o co-finanțare de 50% în anul 2018, unde am achiziționat trei remorci, una tehnologică, una de împrăștiat gunoiul și alta de adunat furaje verzi, cu care pregătim silozurile ierboase la animale“, mai punctează tânărul fermier.

Nu uitați, oamenii au nevoie de hrană!

Laurențiu trage și un semnal de alarmă în rândul generației sale.

„Dacă există pasiune, îndrum toți tinerii să-și încerce drumul în acest domeniu agricultură/zootehnie. Este o meserie foarte frumoasă, cu urcușuri și coborâșuri, cu foarte multe greutăți întâlnite de zi cu zi, de la birocrație la munca practică, dar dacă vor face cu drag asta, cred că o să reușească să aibă o afacere de succes. Să nu se demoralizeze; oricât de greu ar fi să continue, oamenii vor avea nevoie de hrană. Fermierii nu pot dispărea, cândva o să vină și dreptatea noastră“, încheie Laurenţiu Hîrtopanu, fermier din județul Iași.

Beatrice Alexandra MODIGA

vaci de lapte, Iasi, cresterea animalelor, Baltata Romaneasca, tineri fermieri, Stolnicesti Prajescu, Holstein Friza

Alte articole: