Ion Brad, poetul Târnavelor şi al Blajului, la ceas aniversar

Luna trecută poetul Ion Brad împlinea 87 de ani de viaţă. Cel care, prin ţinuta lui intelectuală, definită şi de bogata sa creaţie literară, a rămas un statornic şi vrednic fiu de ţărani din satul Pănade, situat în preajma Blajului şi a Târnavelor. Un demn urmaş al venerabilului său consătean: cărturarul-filolog şi teolog Timotei Cipariu (1805-1887), reprezentant de frunte al patrioticei şi academicei „Şcoli Ardelene“.

În ceea ce urmează îmi propun să redau, pentru început, doar câteva dintre cele mai recente şi izbutite poeme ale sale, armonizate într-un singur vers şi decupate dintre filele celui mai nou volum al său. O măiastră scriere, care se constituie într-o „Aleasă Carte de Învăţătură şi de Luare Aminte“. Asemeni unui cuminte şi nevinovat avertisment poetic, transmis peste timp: „Cocoarele în ultimul lor zbor“. Titlu inspirat, probabil, nu numai de anotimpul în care ne aflăm, acela de la cumpăna dintre toamnă şi iarnă, dar şi de vremea şi vremurile tot mai imprevizibile ale acestui început de mileniu tragic, precum mărturiseşte poetul într-unul dintre versurile sale. Ca urmare, mă întreb: Să fie oare adevărat, sau numai mie mi se pare, că amintita Carte este mult mai mult decât o scriere autobiografică?! Sau chiar un posibil „adio“ luat discret, de autor de la această lume ca nelumea. Pe care, cu siguranţă, că ar fi dorit-o mult mai omenoasă şi mult mai cuminte.

Spre exemplificare: „Ardealuri nu sunt multe, doar unul cât o mie“; „Tinereţea lui superbă, Clujului i-o dau studenţii“; „Din Ardeal veneam, călugăr, printre crai de mahala“; „De-ar învia toţi morţii noştri, n-ar încăpea în tot Ardealul“; „Râdeau de moarte dacii liberi… Noi nu mai suntem neam cu ei?“; „Şterg ochii, ca lumina să nu se schimbe în lacrimi“; „Ce grea osândă, Doamne, cuvintele din urmă“; „Iubire pură, poezia se schimbă des în rugăciune“; „N-am fost nebun, nu m-am luptat cu Dumnezeu şi totuşi sânger“; „În patul în care m-am născut, prea tânără, se stinsese Mama“; „Cer înalt şi iar cocoare care pleacă, nu se-ntorc“; „Seara se ruga bunicul: «Ia-mă, Doamne, sănătos»“; „Dintr-un secol chinuit, trec în tragicul mileniu“; „De urăşti, nu eşti om liber“; „Îţi place să te întrebi cum va fi când n-oi mai fi?“; „Cipariu, printre cărţi, era ca un Voievod într-o Cetate“.

Să recunoaştem că chiar şi numai aceste câteva izbutite gânduri versificate vin să „nemurescă“ numele Omului şi poetului Ion Brad. Acest ardelean nu numai tare talentat, dar şi mult prea tăcut. Erudit şi cuminte fiu de ţărani, de adevăraţi români. Gătit, în zi de sărbătoare, în haine mândre ţărăneşti, precum vrednicii lui străbuni. Acum, la trecerea celui de-al 88-lea prag al vieţii sale, în cucernica rostire în gând a „Rugăciunei eminesciene a unui dac“. Precum statornica şi plăcuta amintire blăjeană a poetului adolescent, din vara spre toamna anului 1866.

Prieten drag, acum, de sărbătoarea onomastică a zilei tale de naştere, încerc să îţi ofer un sincer şi simbolic cadou, constând dintr-un nevinovat gând-îndemn, şi anume: De vei cuteza, cumva, „Bradule Ion“, să renunţi, pentru o vreme, la tumultul Bucureştiului, alegând lungul drum al reîntoarcerii în liniştitul şi îmbătrânitul sat al copilăriei şi fecioriei tale, atunci să ştii că vei găsi meleagurile natale cu podgoriile şi cucuruzele Târnavelor copleşite de frumosul ruginiu al toamnei! Iar tăcutele morminte ale „Ţintirimului de pe Deal“ împre­surate de florile multicolore ale sărbătorii creştine din chiar ziua ivirii tale în lume, marţi, 8 noiembrie, fiind şi ziua creştinească a Soborului Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavril. De va fi aşa, atunci stăpâne maestre al slovei scrise, vei putea vedea că vremea şi vremurile trecute au transformat „bătrânele“ cruci de lemn în triste însemne funerare anonime, în timp ce „tinerele“ morminte poartă mireasma proaspătă a crizantemelor, iar crucile lor poartă coloritul tricolor al fundiţelor, în Roşu, Galben şi Albastru.

Aşadar, la acest ceas aniversar, îţi doresc să te însoţească pretutindeni Dragostea de Oameni, Iubirea de Ţară, Credinţa Străbună şi Nestăvilitul Dor de Ardeal!

Ioan Vulcan-Agniţeanul

Revista Lumea Satului nr. 24, 16-31 decembrie 2016 – pag. 45