Romania

Programul „De la fermă la furculiță“ în opinia unui specialist. „Pentru fermieri vin vremuri grele“…

Programul „De la fermă la furculiță“ în opinia unui specialist. „Pentru fermieri vin vremuri grele“…

„De la fermă la furculiță“ sau, cum spun birocrații europeni, F2F are următoarea deviză: „Hrana noastră, sănătatea noastră, planeta noastră, viitorul nostru.“

Acordul Verde European are în vedere un sistem alimentar al Uniunii Europene mai sănătos și mai durabil.

Criza Coronavirusului a arătat cât de vulnerabili suntem cu toții și cât de important este să restabilim echilibrul dintre activitatea umană și natură. În centrul Acordului verde, strategia de la fermă la furculiță indică un nou și un echilibru mai bun între natură, sistemele alimentare și biodiversitate; pentru a proteja sănătatea și bunăstarea cetățenilor și, în același timp, pentru a spori competitivitatea și reziliența Uniunii Europene.

Ce ne spun oficialii europeni?

Pesticidele din agricultură contribuie la poluarea solului, a apei și a aerului. Comisia Europeană trebuie să ia măsuri pentru a reduce cu 50% utilizarea și riscul pesticidelor chimice și mai periculoase până în anul 2030. Sigur că niciun fermier nu crede că se poate îndeplini o astfel de sarcină până în 2030. Nu se știe însă dacă statele care au un consum mai mic de pesticide au aceleași restricții ca și statele care au utilizat în exces aceste produse de protecție a plantelor. Dacă ar fi așa, fermierii din statele cu o agricultură durabilă, cum este chiar și cea a României, ar fi pedepsiți de două ori. Poate stabilirea unei medii europene permite fermierilor din statele care au poluat mai puțin să-și mențină instrumentele de producție ca și până acum, iar statele mari poluatoare să reducă consumul sub acest prag.

În cazul produselor de protecția plantelor, Comisia Europeană își propune să acționeze în direcția:

  • reducerii pierderilor de nutrienți cu cel puțin 50%, asigurându-se în același timp că nu au loc fenomene de deteriorare a fertilității solului;
  • reducerii consumului de îngrășăminte de sinteză cu cel puțin 20%.

Rezistența antimicrobiană legată de utilizarea antimicrobienelor în sănătatea animală și umană duce la o estimare de 33.000 de decese umane în UE în fiecare an.

Comisia va reduce vânzarea de antimicrobiene atât pentru sectorul de creștere a animalelor, cât și în acvacultură cu 50%.

Agricultura ecologică este o practică ecologică care trebuie dezvoltată în continuare. Comisia va ajuta sectorul agricol ecologic al UE să crească la 25% din suprafața agricolă totală utilizată până în 2030.

Comisia ne propune crearea unui mediu alimentar care să ducă la alegerea unei alimentații durabile și sănătoase.

Peste 950.000 de decese (una din cinci) au fost atribuite dietelor nesănătoase din UE în 2017. O dietă sănătoasă, bazată pe consumul de legume și fructe în stare proaspătă reduce riscul bolilor care pun viața în pericol și, totodată, reduce impactul asupra mediului.

Tot Comisia propune adăugarea de etichete pe produsele alimentare care să permită consumatorilor să aleagă diete sănătoase și durabile.

Comisia va propune informații nutriționale obligatorii pe ambalaj și va dezvolta un cadru durabil de etichetare a alimentelor care să răspundă atât aspectelor sociale, cât și de mediu ale produselor alimentare.

Intensificarea luptei împotriva risipei alimentare – Comisia își propune să reducă la jumătate risipa de alimente prin propunerea unor ținte obligatorii din punct de vedere juridic în întreaga UE, până în 2023.

La reuniunea de la Luxemburg din 19-20 octombrie Consiliul a ajuns la trei acorduri politice importante pentru sectoarele agriculturii și pescuitului din Europa. Miniștrii au convenit asupra unei abordări generale privind pachetul de reformă a Politicii Agricole Comune (PAC), au adoptat concluzii privind Strategia „De la fermă la consumator“ și au stabilit posibilitățile de pescuit în Marea Baltică pentru 2021.

Conform procedurii, varianta PAC votată de parlamentari va urma procedura trialogului, fiind dezbătută în Consiliului UE, Parlamentul European și Comisia Europeană, după care se va reîntoarce în Parlamentul European.

Deci, concluzia este că pentru fermieri vin vremuri grele, aceștia vor fi cei mai aprigi apărători ai mediului, fluturând pe sub ferestrele lor banii mulți care vor veni dacă vor respecta condițiile de mediu! În realitate lucrurile stau altfel!

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

Daniel Botanoiu, fermieri, programe, De la fermă la furculiță

Alte articole: