Pătlagina, buruiană sau panaceu?

O plantă cu multiple întrebuințări. Este cuvântul cheie al pătlaginei. Aceasta a fost folosită încă din cele mai vechi timpuri pentru tratarea înţepăturilor de insecte, muşcături de şarpe, răni sau tăieturi. Datorită proprietăţilor sale antiinflamatoare, analgezice, antibiotice și cicatrizante, pătlagina reprezintă una dintre cele mai populare culturi de plante medicinale.

Nu are pretenţii deosebite faţă de lumină, suportând şi semiumbra. Creşte pe locuri bătătorite, nisipoase, unde alte specii nu rezistă. În flora spontană se întâlnește pe marginile drumului, în păşuni, buruienişuri, ca buruieni în culturi (mai ales în culturi de trifoi, unde este buruiană caracteristică), de la câmpie şi până în zona alpină, în întreaga ţară. În cultură este introdusă numai Pătlagina îngustă (P. lanceolata), care se poate cultiva în întreaga ţară

Asolament

Pătlagina îngustă nu manifestă pretenţii speciale faţă de planta premergătoare. Se recomandă să fie cultivată după prășitoare, atunci când terenul este curat de buruieni şi bogat în substanţe nutritive. Poate reveni pe acelaşi loc după 4 ani.

Lucrările solului

Pătlagina se cultivă în afara asolamentului și se exploatează 3-5 ani. Se recomandă să urmeze după culturi care lasă terenul curat de buruieni (plante prășitoare, cartof, sfeclă, cereale păioase timpurii, borceaguri, leguminoase pentru boabe. Arătura de bază se execută la adâncimea de 22-25 cm, se grăpează și se nivelează bine terenul. Până toamna terenul se menține curat de buruieni prin lucrări repetate cu polidiscul, urmat de grapa cu colți reglabili. Se recomandă o arătură adâncă de 22-25 cm, urmată de o grapă puternică cu bară de nivelare. Până toamna târziu terenul se va menţine curat de buruieni prin lucrări repetate, ori de câte ori va fi nevoie, cu polidiscul în agregat cu grapa. În ziua însămânţării terenul se va lucra cu combinatorul şi tăvălugul.

Fertilizarea solului

Planta reacționează foarte bine la aplicarea îngrășămintelor chimice și organice: fosfor, potasiu, azot 40-50 kg/ha s.a.; gunoi de grajd 20-25 t/ha s.a. Îngrășămintele de fosfor, potasiu și gunoi de grajd se încorporează cu plugul odată cu arătura de bază. Pregătirea patului germinativ în vederea semănatului se face cu combinatorul, realizând un teren bine mărunțit și tasat cu tăvălugul inelar. Sub arătura de toamnă se recomandă introducerea a câte 45-50 kg/ha s.a. fosfor şi potasiu, iar primăvara, printre rânduri, aceeaşi doză de azot.

Rezultate bune s-au obţinut şi când la planta premergătoare s-au dat 20-25 t/ha gunoi de grajd bine fermentat. În anul II şi următorii (planta fiind perenă, poate rămâne în cultură 3-4 ani cu producţii constante) de vegetaţie, se recomandă introducerea printre rânduri a câte 25-30 kg/ha s.a. fosfor, potasiu şi azot.

Înființarea culturii

Se înmulțește prin semințe semănate în pragul iernii sau între ferestrele iernii, îngropate superficial. Pătlagina îngustă se seamănă toamna târziu, înainte de îngheţul permanent şi când temperatura medie zilnică ajunge Ia 3-4°C. Semănată astfel, datorită umidităţii din toamnă şi iarnă, primăvara devreme planta răsare bine şi uniform. Când nu poate fi executată toamna, însămânţarea se poate face şi primăvara devreme, în ferestre. Pentru însămânţarea unui hectar sunt necesare 5 kg de sămânţă cu puritatea de 95%, germinaţia de 80% şi umiditatea maximă de 12%.

Greutatea medie a 1.000 de seminţe este de 1,144 g, iar la un gram intră în medie 874 de seminţe. Însămânţarea se execută cu maşinile SU-29 sau SUP-21, la care se ataşează cutii pentru seminţe mici şi limitatoare de adâncime la brăzdare. Intervalul de însămînţat este de 40-50 cm între rânduri, iar adâncimea de semănat va fi de 0,3-0,5 cm. Maşinile de semănat vor avea în agregat tăvăluguri uşoare sau, imediat după semănat, terenul se va tăvălugi. Sămânţă se amestecă cu material inert, într-un volum de 3 ori mai mare decât materialul de înmulţire.

Lucrări de întreținere

Pătlagina este o plantă foarte sensibilă la îmburuienare. După răsărire se recomandă pliviri și prașile manuale și mecanice repetate. Toamna este indicată o ușoară mușuroire a solului. Din anul II, primăvara, se grăpează energic. La pătlagină nu s-au evidențiat boli sau dăunători specifici care să producă pagube însemnate. Frecvent, se semnalează atacul de făinare (Erysiphae sp.). Prima praşilă se execută primăvara, cât mai devreme, imediat ce se disting rândurile pentru a se rupe crusta formată din topirea zăpezii şi a se distruge eventualele buruieni. Se are grijă ca rândurile să nu fie acoperite de pământ. Până la recoltarea frunzelor, se execută trei praşile la intervale de 2-3 săptămâni, în funcţie de starea fizică a terenului şi de dezvoltarea buruienilor. Plantele se răresc în aşa fel încât pe un metru liniar să rămână 25-30 fire, iar plivitul se face odată cu praşila a doua şi a treia. Terenul bătătorit cu ocazia recoltării frunzelor se afânează cu cultivatorul sau cu sapa. Toamna, la sfârşitul perioadei de vegetaţie, se execută ultima praşilă. Începând cu al doilea an de cultură, se execută patru praşile.

Material realizat cu ajutorul Institutului Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Științe Biologice

Ruxandra HĂBEANU