Plantele medicinale din farmacia Domnului: Cimbrul (Thymus serpyllum)

Cimbrul

În numerele trecute ale revistei am început să detaliem modul în care pot fi extrase substanțele active din plante și care sunt beneficiile acestora, așa cum a explicat Maria Treben în cartea sa Sănătate din farmacia Domnului.

Cimbrul (Thymus serpyllum) se mai numește și buruiană-de-balsam, cimbrișor, cimbru-de-câmp, cimbru-sălbatic, iarba-cucului, lămâiță, tămâiță, timian și crește pe pășuni pline de soare, pe povârnișuri și pe liziere înguste. Această plantă are nevoie de soare și, deci, de multă căldură. Poate că de aceea îi plac suprafețele pietroase și pășunile alpine, acolo unde căldura iradiază în mod special. Imaginați-vă ce parfum iese din pernițele florilor violete în arșița soarelui... Acest parfum minunat atrage insecte și albine. „Dintotdeauna m-au ademenit aceste flori minunate cu mireasma lor cu totul aparte; simpatia și dragostea le aparține încă din copilărie“, scrie Maria Treben. Renumit încă din Antichitate, cimbrul stimulează fluxul diuretic și ciclul lunar, iar la o „naștere normală grăbește ieșirea pruncului din trupul mamei“. De asemenea, mai scrie fitoterapeuta Maria Treben, „băutura preparată din el (cimbru – n.red.) curăță părțile interne ale organismului“.

Dureri nevralgice

Cimbrul, mușețelul și coada-șoricelului culese în soare și aplicate ca pernă uscată de plante, la care se bea simultan un ceai din aceste plante, ajută la alinarea durerilor nevralgice faciale. Iar dacă acestea sunt însoțite de crispări ale feței, se folosește suplimentar o pernă uscată de pedicuță. „Un țăran în vârstă de 79 de ani suferea de 27 de ani de o gravă nevralgie facială. Fusese operat deja de câteva ori la față. Își atrăsese boala când venise într-o zi acasă ud leoarcă de la câmp și, fiind chemat în calitatea sa de primar la o ședință de urgență, nu avusese timp să-și schimbe hainele, plecând cu ele ude pe el. În ultimele luni ale bolii, gura i se retrăsese cu dureri mari aproape până la ureche. Compresele cu ierburi suedeze i-au adus la început o ușoară ameliorare. Abia când plantele enumerate mai sus și culese în soare i s-au aplicat ca pernă, s-a văzut fulgerător o schimbare în bine. A mai băut din acest fel de ceai și după ce i-a trecut nevralgia facială.“

Cimbrul a ajuns la noi în secolul al XI-lea din țările mediteraneene, iar speciile cultivate și sălbăticite iar se găsesc prin grădini ca cimbru de grădină. Spre deosebire de cimbrul de câmp, cel de grădină ajunge la o înălțime de 50 de centimetri. Dar ambele au același efect curativ.  De pildă, stareța Hildegard von Bingen, citată de Maria Treben în cartea sa, menționează cimbrul ca plantă de leac împotriva leprei, a paraliziei și a bolilor de nervi. Cine bea dimineață o ceașcă de ceai de cimbru în loc de cafea va resimți în curând efectul său binefăcător: o prospețime a spiritului, o senzație plăcută în stomac, lipsa tusei de dimineață și o stare generală foarte bună.

Deși plantele au puteri tămăduitoare incredibile, nu trebuie ocolit medicul. În cazul în care ne simțim rău, este recomandat să mergem la un consult de specialitate.

Cine a fost Maria Treben?

Născută Günzl, în 1907, Maria Treben a fost o botanistă și scriitoare austriacă. Considerată o specialistă în domeniul medicamentelor pe bază de plante și a altor metode alternative de tratament în tradiția lui Sebastian Kneipp, Treben a sintetizat puterea plantelor în cartea sa Gesundheit aus der Apotheke Gottes (Sănătate din farmacia Domnului), publicată în peste 20 de limbi străine, în mai mult de opt milioane de exemplare. În ianuarie 1947, în urma expulzării germanilor din Cehoslovacia, Maria Treben a fost adăpostită într-o tabără de refugiați din Wülzburg (Bavaria), scrie Wikipedia. Acolo a avut o erupție cutanată și, după o ședere de trei săptămâni, s-a îmbolnăvit de febră tifoidă. A fost transferată din tabără la un spital, unde, din cauza războiului, nu existau prea multe medicamente și nu era nicio perspectivă de salvare. Surorile i-au dat să bea suc de rostopască, iar starea ei de sănătate s-a îmbunătățit imediat. Această experiență cheie a determinat-o să înceapă să studieze herbalismul. În următorii ani, Treben a studiat ca autodidactă medicina pe bază de plante (fitoterapie). A practicat în Austria și Germania, fără a fi o practicantă recunoscută. Recomandarea folosirii bitterului suedez („ierburile suedeze“) a devenit deosebit de cunoscută, această practică bazându-se pe redescoperirea unei rețete a medicului suedez Claus Samst, care la rândul său a atribuit-o lui Urban Hjärne (1641-1724).

A consemnat Simona Nicole David