Ecoland Production dă esență Botoșaniului

Ecoland Production este o companie românească din nord-estul țării care își propune să obțină culturi organice ecologice de plante medicinale și aromatice, de pe o suprafață de 26 ha de teren amplasat într-un cadru natural deosebit, din județul Botoșani.
Principiile active sunt puse în valoare de știință
Arta de a ne trata și îngriji cu ajutorul uleiurilor esențiale se realizează cu ajutorul aromaterapiei, iar calitatea uleiurilor folosite este prioritară, fiind necesară în primul rând certificarea organică a acestora. Uleiurile esențiale, la fel ca uleiurile aromatice, au o utilizare terapeutică largă, fiind antiseptice, stimulând țesuturile cu care vin în contact, acționând asupra sistemului nervos central. Pentru a alege corect un ulei esențial, eticheta trebuie să conțină o serie de informații privind denumirea în latină a plantei, specia și subspecia plantei, organul plantei care a fost distilat, compoziția chimică a uleiului, moleculele aromatice principale, locul de origine și numele organismului de certificare bio a produsului.
„Misiunea acestora este să cultive conștient pentru viitor, renăscând tradițiile, în condițiile în care se văd și se înțeleg nevoile semenilor noștri, protejând natura“, ne spune Doina Berescu, manager general Ecoland Production. „Descoperim și punem în valoare principiile active ale plantelor folosind știința. Totodată, ne angajăm pe termen lung să protejăm și să menținem biodiversitatea plantelor, în interesul nostru și al generațiilor viitoare, folosind tehnologii ecologice fără a utiliza în niciun mod îngrășăminte chimice și pesticide.“
Soiuri omologate în Catalogul Oficial al Soiurilor de Plante de Cultură
Toate plantele sunt cultivate în sistem ecologic pe o suprafață de 26 ha, după protocoale de cultivare și recoltare specifice în vederea obținerii de materii prime și produse de calitate pentru industria cosmetică, farmaceutică și alimentară, adaugă aceasta. „Producerea uleiurilor esențiale constituie o bază a preocupărilor noastre. Calitatea și valoarea lor terapeutică sunt primordiale, doar cele certificate organic fiind sigure. Calitatea acestora depinde de varietățile de plante cultivate, de intensitatea luminii, înălțime, perioada recoltării și factorii de climă ce pot influența, precum seceta sau umiditatea excesivă. De aceea, la propunerea doamnei profesor Maria Gonceariuc, coordonatorul Departamentului de Plante Aromatice și Medicinale din Republica Moldova, am început să transferăm trei soiuri de lavandă rezistente la ger, secetă și dăunători și cu o productivitate ridicată de ulei esențial la hectar. Am făcut transfer de biotehnologie a acestor soiuri și le-am omologat în România, înscriindu-le în „Catalogul Oficial al Soiurilor de Plante de Cultură“: Moldoveanca 4, Vis magic și Alba 7; acestea sunt soiuri brevetare în Republica Moldova, fiind rezistente la temperaturi joase în timpul iernii și la secetă în timpul verii și au generat producții ridicate de ulei în loturi experimentale, ca de exemplu 132 kg/ha la soiul Vis Magic 10, 178 kg/ha la soiul Moldoveanca 4 și 250 kg/ha la soiul Alba 7.
Moldoveanca 4 este un soi timpuriu și se pot obține cca 12 t/ha de inflorescențe. În schimb, Via Magic 10 se prezintă a fi un soi intermediar, cu o producție de 7 t/ha de inflorescențe. Un soi târziu este Alba 7, care este mult mai productiv, atingând 12 t/ha de inflorescențe.
Dintre gălbenele, doamna Berescu se mândește cu soiul Nataly, depus la omologare și testare și în România. Acesta se prezintă cu inflorescențe de la 1-2 rândri la 8-9 rânduri și cu un diametru de la 1-2 cm la 8-9 cm. Este rezistent la secetă și se pot obține între 17-27 recoltări pe sezon.
Lămâiță este un soi de roiniță care a intrat la testare și omologare începând cu anul 2017 și se caracterizează printr-o producție vegetală superioară la hectar, cu o rezistență sporită la secetă și la temperaturi joase, dar și cu un conținut ridicat de ulei volatil. Recoltarea masei vegetale are loc din anul al doilea; acesta asigură două recolte pe an și are o producție de 3,9 t de frunze/ha, dar și un randament superior la producția de ulei volatil.
Plante medicinale și aromatice
Ecoland Production se dovedește a fi un proiect de suflet. „Am pornit la drum din dorința de a oferi un suport fiului meu, care este pasionat de plante, dar și de pescuit. De aceea, în acest sens avem și trei ferme piscicole în județul Botoșani. Totodată, mi-am dorit să fructific în mod superior o suprafață de 26 ha teren arabil, pe care o aveam în proprietate în jurul locuinței noastre, în zona Lebăda, județul Botoșani, pe malul lacului lângă pădurea Ursache. Fiind teren puțin ca suprafață, evident că nu era rentabilă cultura mare, astfel încât ne-am orientat spre plante medicinale și aromatice și am ales să colaborăm cu Institutul de Fiziologie, Protecție și Genetica Plantelor din cadrul Academiei Republicii Moldova. În prezent avem cca 7 ha de lavandă din cele trei soiuri și producem ulei esențial în propria distilărie, pe care am adus-o din Franța și am autorizat-o sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor“, adaugă botoșăneanca.
Metoda de distilare utilizată este cea a vapo-hidro-distilării, ceea ce permite ca aburul produs de generatorul electric, după ce apa tratată și purificată trece blând, la o presiune joasă, peste plantele din cuvele de distilare, duce la realizarea de produse de calitate. „Din lavandă, în afară de ulei esențial producem apă florală (hidrosol), care este un produs secundar din distilare și care conține 1-3% molecule aromatice, fiind folosită în multiple feluri, iar din lavanda uscată producem ceai, umpluturi pentru perne terapeutice, săpun natural cu ajutorul mai multor farmaciști independenți. În afară de lavandă avem culturi de gălbenele, mentă și sunătoare. De asemenea, recoltăm Arnica montana din zona de munte și brad din județul Suceava, din care facem uleiuri esențiale cu mentă, brad și coada-șoricelului sau macerate uleioase cu gălbenele, sunătoare și arnică. Menționez că toate culturile noastre sunt certificate ecologic și vindem în drogheria proprie, dar și online prin intermediul magazinului nostru“, încheie Doina Berescu.
Principalele probleme cu care se confruntă aceasta este lipsa subvenției pentru activitatea agricolă, care nu este plătită la timp, dar și uleiurile esențiale contrafăcute de pe piață. De aceea Ecoland Production poate fi o idee de afacere care răzbește încet, dar sigur, prin simplul fapt că este membru fondator în diverse asociații: Asociația „Produs din Botoșani“, Organizația „Utilizatorilor de Apa Curtești“ și, în viitorul imediat apropiat, în Asociația Română de Aromaterapie.
Beatrice Alexandra MODIGA
ecologic, plante aromatice, plante medicinale, Botosani, Ecoland Production, Doina Berescu, aromaterapie
- Articol precedent: O întrebare de o mie de puncte...Cât de greu crește un brad?
- Articolul următor: O buzoiancă este mama semințelor tradiționale din România