Cătina albă (Hippophae rhamnoides), tehnologie de cultură

Cătina nu mai trebuie privită drept cultura miracol care toarnă cu găleata milioane în casă, fără prea mare efort. Să zicem că vremea poveștilor despre succese fulgerătoare a trecut. Dar planta poate reprezenta o afacere pe care un fermier o poate consolida în timp. Și mai ales înseamnă cu adevărat fructul cu valențe terapeutice extraordinare, cu nimic mai prejos decât leacurile chinezești, înspre care ne-am îndreptat aproape fermecați, poate și din cauza publicității agresive. Vă sugerăm o singură rețetă: consumați toamna, în lunile octombrie-noiembrie, timp de 40 de zile, câte o linguriță de cătină cu miere (dimineața) și veți remarca faptul că iarna următoare nu se va mai lipi răceala de organism! Garantat!

În literatura internațională de specialitate se spune că Hippophae rhamnoides este originară din regiunile reci și temperate ale Europei și Asiei, crescând în țări precum Suedia, Finlanda, Polonia, Germania, India, Nepal, Bhutan, China, Pakistan, Afganistan, fiind introdusă ulterior în cultură în Canada, SUA, Bolivia, Chile, Coreea de Sud, Japonia, Franța etc. România, după cum bine observați, nu figurează în statistici, deși noi ne-am asumat cătina drept o plantă miracol națională. Și pesemne c-am exportat, de-a lungul timpului, sute de mii de tone de fructe în Germania pentru industria farmaceutică și de cosmetice. Culmea, cea mai mare producătoare de cătină din lume este patria goji sau a ginsengului, China, planta fiind utilizată aici și pentru îmbunătățirea ecologică a mediului.

În România cătina crește în mod natural pretutindeni, începând din nisipurile și pietrișurile litorale, până în regiunile muntoase, alcătuind crânguri și tufișuri destul de întinse. Doar în ultimii 15-20 de ani s-a pus problema introducerii în cultură a arbustului, deși cercetări în acest sens se fac de mai bine de patru decenii la USAMV Iași și ICDPP Mărăcineni, ultima instituție obținând din flora spontană și câteva biotipuri propice cultivării cătinei.

Descriere

În locuri aride cătina se comportă ca o plantă târâtoare. La noi crește sub formă de arbust înalt de 1,5- 3,5 m înălțime, în anumite condiții putând depăși chiar 5 m. Sistemul radicular este predominant cu creștere orizontală, putând ajunge în sol chiar și la 2-3 m adâncime, dar marea masă a rădăcinilor se dezvoltă vertical; pe ramificațiile secundare se formează nodozități cu microorganisme fixatoare de azot. Tulpina ramifică destul de puternic și face lujeri anuali solzoși, cenușii-argintii, care se termină cu un ghimpe. Ramurile laterale au, de asemenea, țepi numeroși, rigizi și ascuțiți.

Frunzele sunt liniar-lanceolate, de culoare verde-cenușie pe fața superioară și albicios-argintie pe cea inferioară. Fructul este o drupă de 6-8 mm (0,30-0,50 g), ovoidă, rotundă sau cilindrică, de culoare portocalie, galbenă și, mai rar, roșiatică.

Cerințe față de factorii de mediu

Cătina înflorește primăvara, în lunile martie-aprilie, concomitent cu înfrunzirea. Este o plantă unisexuat dioică, exemplarele femele asigurând fructificarea, iar cele mascule fiind purtătoare de polen. Polenizarea este intermediată în principal de vânt și mai rar de insecte. Cele mai mari pretenții le are față de lumină, de aceea sunt preferate pentru cultură terenurile cu expoziție sudică sau sud-estică. Față de sol, apă și temperatură, cerințele sunt medii. Arbustul rezistă atât la căldură excesivă (plus 45 grade Celsius), cât și la ger (minus 35-40 grade Celsius), dar nu suportă excesul de umiditate și  nu crește nici acolo unde apa freatică este la suprafață. Planta reușește aproape pe orice tip de sol, dar producțiile mari se obțin în substraturile cel puțin cu fertilitate medie, ușoare, permeabile.

Pregătirea solului și înființarea culturii

Suprafața pe care se va înființa cultura se curăță în prealabil de resturi vegetale, apoi se ară la 28-30 cm, se discuiește și se pichetează. Plantarea se efectuează de preferință toamna, în luna octombrie, în gropi de 40 x 40 x 40 cm, la următoarele distanțe: 2,8-3 m între rânduri și 2 m între plante pe rând, dacă sistemul de conducere este aplatizat (1.750 plante/ha); 3,5-4 m între rânduri și 2-2,5 m între plante pe rând, la forma de conducere globuloasă (1.000-1.430 plante/ha); 4 m între rânduri și 3 m între plante pe rând în cazul biotipului viguros (830 plante/ha). Pe solul nedesțelenit, dimensiunea gropilor este mai mare, de 60 x 60 x 50 cm. Materialul săditor se fasonează prin împrospătarea rădăcinilor, scurtarea tulpinii la 25 cm și înlăturarea părților vătămate și se mocirlește în amestec de apă, balegă și sol proaspăt. Puieții se plantează după tehnica bine-cunoscută, cu singura mențiune că, la final, se va face un mușuroi în jurul plantei pentru a evita înghețarea materialului pe timpul iernii.

Tăierile de formare

Primele fructe de cătină apar în anul al 2-lea de la plantare, dar planta intră cu adevărat pe rod în anii 3-4 de la înființarea culturii. Cea mai importantă lucrare este cea a tăierilor de formare și fructificare. Specialiștii de la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești-Mărăcineni (Paulina și Gheorghe Mladin) recomandă următoarele tipuri de forme de conducere și tăieri de formare:

• pentru forma globuloasă, în primii 2-3 ani se urmărește formarea unei tulpini ce reprezintă axul principal pe care se formează apoi șarpantele sau ramurile de schelet (brațe laterale), 3-5 la număr. În primul an, tulpina principală se scurtează o treime din lungime, iar în anii 2 și 3, de la înălțimea de 1,6 m, se formează ramurile de schelet, dispuse la 30 cm una de cealaltă, iar pe ramurile de schelet se vor dezvolta ramificațiile, dispuse altern, la 12-15 cm;
• pentru coroana aplatizată pe rând, în primul an se aleg tulpina centrală și 2 ramuri poziționate pe direcția rândului. Tulpina centrală, care se scurtează la 30-40 cm, împreună cu cele 2 ramuri, formează primul etaj al arbustului. În anii 2-3 se aleg alte ramuri situate la distanță de 25 cm între ele, care se scurtează la o treime din lungime, iar pe acestea vor crește ramificații, dispuse la 12-15 cm, care se taie la 30-35 cm.

Lucrări de întreținere

În primul an, plantația trebuie menținută curată de buruieni prin afânări ale solului ori de câte ori este nevoie și tot în primul an se aplică mai multe udări, pentru a garanta prinderea pomișorilor. În rest, după intrarea pe rod, se aplică tăieri de fructificare, protejarea pe timp de iarnă împotriva rozătoarelor, fertilizarea cu gunoi de grajd, afânarea solului etc. Cea mai mare problemă este dată de puterea de regenerare a plantei, ceea ce face o adevărată aventură din efortul de a menține spațiile dintre rânduri curate. Recoltarea este una dintre cele mai grele lucrări din cauza ghimpilor care cresc pe ramuri ori pe fiecare terminație: se extrag rămurele cu fructe prin tăiere, iar desprinderea acestora se face fie manual, tot cu foarfeca sau pieptenele special, fie prin scuturare, după congelare. Din acest motiv, recoltarea înglobează aproape 80% din cheltuielile de întreținere a plantației. Calendaristic, deși fructul se coace începând cu luna august, termenul ideal de recoltare este septembrie-octombrie, când fructul are cea mai intensă acumulare de substanțe (vitamina C, substanțe uscate și acizi grași).

Cătina are un conținut uriaș de vitamina C (de 10 ori mai mult decât citricele) și b-caroten, ceea ce i-a determinat pe unii specialiști să considere planta un fel de miracol pentru sănătate. Într-adevăr, în fruct au fost descoperite peste 150 de substanțe: 15-20% principii uscate, 0,05-0,5% zaharuri, la 4% acizi organici, pectine, polifenoli și tananți, flavonoide, celuloză, proteine, ulei complex (8-12%), b-caroten (3,5-10%), fosfor, calciu, magneziu, potasiu, sodiu, fier, vitamine liposolubile (A, E, K, D), vitamine hidrosolubile (C, P, F, B1-B9), aminoacizi esențiali, acizi grași esențiali (omega-9, omega-6, omega-3 şi omega-7). Fructul poate fi consumat în stare pură, cu miere ori sub formă de suc, sirop, ulei, gem, ceai, tinctură etc. Ca efecte terapeutice, regăsim: întărirea sistemului imunitar, răceală, infecții, anemie, hipertensiune arterială, ateroscleroză, afecțiuni hepatice acute sau cronice, oboseală cronică, stres și depresie, obezitate, afecțiuni gastrointestinale și ale vederii etc.

Maria BOGDAN