Specialiştii recomandă fermierilor să-şi asigure culturile
Din totalul de 180.432 hectare teren arabil din judeţul Suceava, în toamna anului 2017 s-au însămânţat 31.806 ha cu grâu, secară, orz, orzoaică, triticale, rapiţă, legume şi 41.781 ha plante furajere perene, iar în primăvară s-au însămânţat 106.147 hectare.
Trecerea bruscă de la iarnă la vară, având în vedere temperaturile înregistrate în a doua jumătate a lunii aprilie, a determinat o suprapunere a lucrărilor de semănat fără a mai putea delimita culturile cu posibilităţi de însămânţare timpurie de cele cunoscute ca fiind pentru faza a doua, cu care se încheie campania agricolă de primăvară. Un alt aspect care trebuie menţionat este acela că au fost multe situaţii în care amplasarea culturilor s-a realizat în funcţie de posibilităţile de a intra pe teren pentru executarea lucrărilor şi nu conform planificărilor. Temperaturile negative din timpul iernii au găsit arăturile protejate de stratul de zăpadă depus şi nu s-a produs fenomenul de îngheţ – dezgheţ, cu efect în afânarea terenului. Mai mult, după topirea zăpezii a fost îngreunată pregătirea terenului pentru semănat. Au fost necesare lucrări suplimentare, unele repetate, care au determinat cheltuieli suplimentare.
„La sfârşitul lunii mai, situaţia, în general, este bună şi chiar foarte bună la unele culturi. Culturile de toamnă arată foarte bine, au un avans de 15-20 de zile şi se estimează producţii la nivelul celor din anul trecut. Culturile de primăvară se prezintă bine și sunt în curs de desfăşurare lucrările de întreţinere şi cele de recoltare (prima coasă) la plantele de nutreţ. În legumicultură şi în pomicultură situaţia se prezintă în parametri normali. Condiţia principală este ca factorul mediu, în mod deosebit precipitaţiile, să fie cât mai apropiat de optim. Dar, având în vedere prognoza meteorologică şi experienţa anilor trecuţi, Direcţia pentru Agricultură Judeţeană Suceava recomandă fermierilor să facă un minim efort şi să-şi asigure culturile, iar situaţiile deosebite să le aducă la cunoştinţa DAJ Suceava. De asemenea, este recomandat a se evita executarea lucrărilor de combatere chimică a buruienilor, bolilor şi dăunătorilor la temperaturi mai mari de 20-25° Celsius, iar cei care au posibilitatea să execute un prăşit mecanic pentru menţinerea apei în sol“, sunt recomandările făcute de ing. Haralampie Duţu, directorul executiv al Direcţiei Agricole Suceava.
(S.B.)
fermieri, recomandari, asigurare recolte
- Articol precedent: Florile româneşti, la concurenţă cu cele de import
- Articolul următor: Tehnologia culturilor trebuie adaptată situației din teren