Tomate românești în toate piețele agroalimentare din Bucureşti
Echipele de control din cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale au continuat verificările privind respectarea prevederilor Legii nr.145/2014 pentru stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol, în piețele agroalimentare din sectoarele Municipiului București.
În cele 31 de piețe agroalimentare ce se verifică zilnic se constată faptul că producătorilor agricoli li se asigură un procent corespunzător, în medie de 70% din spațiile de vânzare și se remarcă o îmbunătățire considerabilă a modului de etichetare.
În toate piețele agroalimentare se poate observa organizarea spațiilor distincte alocate producătorilor persoane fizice, marcarea și semnalizarea acestora în mod vizibil prin aplicarea unor bannere, așa încât producătorii agricoli din județele limitrofe sau apropiate care aprovizionează Municipiul București să poată să-și valorifice produsele.
De la începutul acțiunii de control, echipele de inspectori au verificat un număr total de 7.018 operatori, din care 4969 sunt producători agricoli. Echipele de control au realizat verificări zilnice, o parte dintre aceștia fiind controlați succesiv, având în vedere prezența permanentă în piețe.
De la începutul verificărilor, din data de 18 mai 2017 și până în prezent, s-au aplicat în totalitate 108 sancțiuni contravenționale, cu o valoare de 77.800 lei atât administratorilor de piețe, cât și comercianților care nu au respectat normele de trasabilitate sau au substituit originea produselor.
Echipele de control au constatat prezența în piețele agroalimentare a unui număr în creștere permanentă de beneficiari ai ajutorului de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a produsului tomate în spaţii protejate, sprijin acordat de MADR din bugetul național.
În paralel cu verificările din piețe, pentru atestatele de producător care ridică suspiciuni în ceea ce privește respectarea prevederilor legale, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale desfășoară, împreună cu Direcțiile pentru Agricultură Județene și a Municipiului București, demersurile de verificare a acestora, atât la sediul primăriilor emitente, cât și în teren, la producătorii agricoli.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale desfășoară permanent activități de monitorizare în toate piețele agroalimentare, activități care vizează în principal următoarele obiective:
- asigurarea spațiului necesar pentru comercializarea legumelor și fructelor românești în mod direct de către cei care le-au produs;
- oferta mai mare de legume și fructe proaspete oferite direct consumatorilor de către producătorii autohtoni;
- etichetarea tuturor produselor din piețe, a legumelor și fructelor ce se comercializează în fiecare sezon, cu indicarea corectă a originii produsului (locului de producție sau țării din care provine) și a datei în care au fost recoltate;
- promovarea calității superioare a tuturor legumelor și fructelor autohtone, urmare a obținerii acestora prin metode de cultivare sănătoase și a vânzării lor în scurt timp de la recoltare;
- respectarea drepturilor consumatorilor de a fi informați corect asupra produselor și de a se aproviziona în cunoștință de cauză.
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale recomandă tuturor consumatorilor interesați aprovizionarea cu legume și fructe proaspete din producția autohtonă, pentru a beneficia de calitățile oferite de aceste produse și îi asigură în același timp că acțiunile inițiate continuă pentru menținerea ordinii în toate piețele agroalimentare din Municipiul București și din marile orașe din țară.
Sursa: madr.ro
rosii, tomate, tomate romanesti, rosii romanesti, piete agroalimentare
- Articol precedent: Întâlnire de lucru cu fermierii interesați de asociere și de accesarea fondurilor europene în judeţul Buzău
- Articolul următor: Reabilitarea sistemului de irigații se va face, dar cu pași mărunți