• Interviu cu Elena Mateescu, director în cadrul Institutului Naţional de Meteorologie şi Hidrologie (INMH)

– Din punctul dumneavoastră de vedere iarna trecută a fost una normală?

– Dacă este să analizăm într-adevăr doar condiţiile evoluţiei regimului de temperaturi şi al cantităţii lunare de precipitaţii, iarna 2012-2013 putem aprecia că într-adevăr a fost una normală. Temperatura medie a lunii decembrie 2012 a fost de – 2,1°C, faţă de o medie multianuală de – 0,6°C, deci o abatere negativă de doar 1,5°C, ceea ce înseamnă că ne-am apropiat de normalul lunii decembrie din punct de vedere al temperaturilor medii lunare. În luna ianuarie am avut o medie de -1,8°C, comparativ cu o normă climatologică de -3,1°C, cu abatere pozitivă de 1,3°C , iar în perioada 1-20 februarie 0,9°C faţă de o medie multianuală de -1,1, cu abatere de această dată uşor mai ridicată de 2°C. Deci, per ansamblu, cel puţin până la acest moment, am avut din punct de vedere al aprecierii regimului de temperaturi o iarnă 2012-2013 care s-a încadrat în parametri normali.

– Pentru că deja aţi amintit de zăpadă, din punct de vedere al umidităţii cum stăm în acest moment, mai ales în zona de câmpie?

– La acest moment să spunem că Dobrogea, cea mai mare parte a Olteniei, sud-vestul Munteniei, nordul Moldovei, sudul Transilvaniei precum şi izolat în vestul Banatului şi Crişanei rezerva de umiditate din sol înregistrează valori satisfăcătoare, cuprinse între 870 mc şi 1.250 mc de apă la hectar, ceea ce ar reprezenta 65% din capacitatea de apă utilă a solului, iar în restul teritoriului aprovizionarea cu apă se încadrează în limite apropiate de optim, respectiv 1250 mc până la 1650 mc apă la hectar. Avem această distribuţie variată având în vedere că în decembrie, ianuarie şi primele două decade ale lunii februarie am avut precipitaţii mai bogate în anumite zone ale ţării, iar media lunii decembrie şi respectiv ianuarie s-a situat peste normele climatologice. Distribuţia neuniformă la nivelul teritoriului agricol al ţării şi mai ales seceta de lungă durată din vara şi toamna 2012 au făcut ca în zone vulnerabile precum Dobrogea, Oltenia sau sudul Munteniei aprovizionarea cu apă să fie satisfăcătoare, adică 65% din capacitatea de apă a solului. Situaţia este bună din punct de vedere al gradului de aprovizionare cu apă comparativ cu perioada similară a anului anterior.

– În aceste condiţii, cum iernează culturile semănate în toamnă, grâul, rapiţa şi orzul?

– Avem o stare de vegetaţie medie spre bună la culturile care au fost înfiinţate în epoca optimă pe zonele cu aprovizionare apropiată de optim, şi satisfăcătoare, în cea mai mare parte a Munteniei, jumătatea sudică a Moldovei şi cea mai mare parte a Banatului, Crişanei, Transilvaniei şi Maramureşului. Sigur că avem şi zone unde starea de vegetaţie la culturile de toamnă se menţine slabă şi medie, respectiv pe arealele unde aprovizionarea cu apă se situează în limite satisfăcătoare, mai ales dacă soiurile respective au fost semănate în afara epocii optime.

– Cultivatorii de cereale sunt optimişti pentru acest an, mai ales din acest punct de vedere.

– Şi noi suntem optimişti, pentru că situaţia este mult mai bună comparativ cu perioada similară a anului anterior şi dă speranţe mai ales pentru culturile înfiinţate în toamna 2012. Următoarele două luni sunt şi ele promiţătoare din punct de vedere al rezervei de apă din sol, având în vedere estimările pe termen lung de la Centrul European pentru Prognoza Vremii care anticipează pentru România în luna martie şi aprilie cantităţi lunare de precipitaţii în general peste normele climatologice pe majoritatea suprafeţelor agricole, exceptând zona de sud-est unde valorile de precipitaţii se pot încadra în limite obişnuite. Să facem menţiunea că aceste estimări au un grad de realizare de 65%, au un caracter orientativ. Chiar şi aşa putem spune că vom avea rezerve de apă satisfăcătoare şi apropiate de optim la sfârşitul lunii martie, astfel încât atât pentru culturile de toamnă, cât şi pentru campania din primăvara 2013 rezerva de umiditate să aibă o evoluţie bună şi un start bun.

– În pomicultură, viticultură îmi imaginez că lucrurile sunt sub control.

– Aceste specii îşi continuă starea de repaus biologic, nu avem semnalate pierderi pentru că nu am avut situaţii în care să avem temperaturi scăzute, sub minimele absolute ale lunii decembrie sau ianuarie 2013. E adevărat că în luna februarie am avut în zonele depresionare din estul Transilvaniei şi nordul Moldovei temperaturi apropiate de pragul critic de -15°C, -20°C, însă ele nu s-au înregistrat pe durate semnificative şi nu avem semnale că ar fi afectate organele de rod la speciile pomi-viticole. Uşoare pierderi vor putea fi evaluate la sfârşitul iernii.

– Mă întorc totuşi la preocupările specialiştilor în legătură cu schimbările climatice. Avem motive să fim îngrijoraţi?

– Conform Raportului 4 al Comitetului Interguvernamental pentru schimbări climatice publicat în 2007 se confirmă cu certitudine tendinţa creşterii temperaturii medii globale a aerului cu 0,74 °C în ultima sută de ani, iar în ceea ce priveşte România, din datele observaţionale de peste 100 de ani, avem înregistrări care confirmă această creştere cu 0,5 °C în ultimii 60 de ani. Dacă luăm în considerare temperatura medie a fiecărui deceniu din 1961 şi până în prezent, asistăm la o creştere a valorilor anuale în deceniul 2001-2010 cu 0,4-0,6°C, cele mai mari creşteri înregistrându-se în anotimpul de vară şi iarnă.

Tot în această perioadă, aceşti 10 ani s-au situat peste media multianuală din punctul de vedere al temperaturii medii anuale a aerului în România, cel mai cald fiind în 2007, cu o temperatură medie anuală de 11,5°C, apoi 2008-2009 cu 11,1°C, la această serie de doi ani adăugându-se anul 2012, când în luna iulie s-au înregistrat cele mai mari temperaturi din ultimii 52 de ani.

– Schimbările climatice din ţară vor avea efecte mai ales asupra agriculturii, ceea ce înseamnă că viitorul ne provoacă, aşa este?

– Într-adevăr agricultura rămâne segmentul economic cel mai vulnerabil având în vedere că vrem, nu vrem depindem de evoluţia vremii chiar şi atunci când se fac investiţii în agricultură. Sunt situaţii în care efectele fenomenelor îşi pun amprenta în funcţie de intensitatea şi durata acestora.

– Către ce ar trebui îndreptată atenţia specialiştilor din agricultură, către tehnologii sau către soiuri, hibrizi care să poată rezista noilor condiţii?

– Cred că trebuie să fim atenţi la toate acestea. Se impune crearea de soiuri şi hibrizi cu o bună rezistenţă la schimbările climatice şi viitoare, iar în această privinţă amelioratorii au o responsabilitate majoră. Aceste soiuri nu vor trebui să fie rezistente doar la temperaturi extreme (maxime în perioada de vară şi minime în perioada de iarnă), dar mai ales la lipsa apei din sol, în special în perioadele critice. Vorbim aici atât de perioada când culturile parcurg faze critice, respectiv formarea şi umplerea bobului la diverse specii şi ştim că lipsa apei din sol, asociată cu temperaturi maxime extreme duce la aşa numitul fenomen de şiştăvire, cu efecte asupra nivelului de producţie. De asemenea devine imperios necesar sistemul de irigare mai ales în zone din sud-estul ţării, pentru că aşa cum arată modelele scenariilor climatice viitoare sunt anticipate cantităţi mai reduse de precipitaţii. Să ţinem cont că în ultimii 30 de ani, în Europa, suprafaţa afectată de secetă a crescut de la 6% la 13%, iar proiecţiile climatice viitoare estimează o creştere a deficitului de precipitaţii, accentuarea lipsei apei şi a secetei, în ţările din sudul şi sud-estul Europei, pentru decadele 2041-2060.

Gheorghe VERMAN
REVISTA LUMEA SATULUI, NR.5, 1-15 MARTIE 2013