Recomandări tehnologice în cultivarea smochinului

Smochinul, cunoscut cu denumirea ştiinţifică Ficus carica, este un arbust de origine subtropicală consemnat în cărţile de specialitate încă din Antichitate. Odată cu trecerea timpului smochinul s-a bucurat de tot mai multă recunoaştere, iar proprietăţile alimentare şi terapeutice ale fructelor sale l-au recomandat ca o oportunitate de afaceri, chiar şi pe meleaguri foarte îndepărtate de cele de unde este originar.

În ţara noastră se cultivă în locuri cu microclimat blând, adăpostite şi ferite de îngheţuri puternice. Comuna Sviniţa din judeţul Mehedinţi este recunoscută pentru tradiţia îndelungată pe care o are în cultivarea semiintensivă a smochinilor. Următoarele recomandări tehnologice au avut ca sursă de inspiraţie chiar modelul din Sviniţa şi sunt menite să vină în sprijinul celor care doresc să înfiinţeze o plantaţie de smochini. Interlocutorul nostru a fost chiar primarul comunei, domnul Nicolaie Curici.

Paşii pentru înfiinţarea unei livezi

Perioada optimă pentru înfiinţarea unei livezi este fie toamna, fie primăvara devreme.

Este recomandat ca plantarea să se facă pe terenuri plane sau în pantă de până la 15-20%, dar bine însorite, cu poziţie sudică. Pregătirile pentru înfiinţare trebuie începute cu o lună sau chiar două înainte. Terenul trebuie defrişat şi netezit, apoi se fac şanţuri pentru scurgerea apei pentru că smochinul este foarte sensibil la asfixierea radiculară.

Smochinul preferă solurile cu PH între 6,5 şi 7,5, soluri nisipoase cu puţină argilă, dar îmbogăţite cu gunoi de grajd. Anual, pe terenurile cu livezi de smochini pe rod se execută lucrări de arat, săpat, fertilizat cu îngrăşăminte organice şi chimice, lucrări de tăieri de conducerea ramurilor, de formare, de rodire etc. Distanţa de plantare va fi de 4 metri între rânduri şi tot cam 4 metri pe rând. Prin prisma experienţei sale în cultivarea smochinului, domnul Curici recomandă sistemul semiintensiv ca fiind unul foarte productiv. În cazul în care se optează pentru un astfel de sistem sunt necesare aproximativ 600-650 bucăţi la hectar. Plantarea se face în gropi de 60/60/50 şi, pentru a avea siguranţa că se vor prinde, rădăcinile se mocirlesc prin introducerea într-un amestec consistent format din pământ galben, gunoi de grajd şi apă.

Rezistă la temperaturi de până la -25°C

Smochinul creşte sub formă de arbust, dar poate fi condus şi ca un pom cu înălţime de până la 7-8 m. Înmulţirea smochinilor se face relativ uşor pe cale vegetativă prin butaşi, marcote, drajoni şi despărţirea tufelor.

În ceea ce priveşte adaptarea climatică, smochinul are mare capacitate de regenerare. În cazul în care partea aeriană este distrusă de îngheţ tufa se reface uşor din lăstarii ce se formează din rădăcini.

În ţara noastră smochinii s-au adaptat foarte bine şi rezistă la temperaturi de până la -25°C. Deşi are această caracteristică importantă de rezistenţă la îngheţ, smochinul devine totuşi vulnerabil în faţa temperaturilor scăzute atunci când există în toiul iernii oscilaţii de temperatură, între 15-18°C, şi temperaturi scăzute de -20°C. Explicaţia este că smochinul păcălit de vremea caldă intră în vegetaţie şi ulterior nu rezistă îngheţului.

Pentru a preveni un astfel de fenomen este recomandat ca cel puţin în primii trei ani smochinul să fie acoperit pe timpul iernii cu paie, coceni sau cu alte materiale izolatoare.

Boli şi dăunători, perioada de rodire

Smochinul este o specie longevivă care trăieşte până la 100 de ani. Patologia bolilor de care poate suferi acest arbust nu este foarte diferită de a pomilor fructiferi. Rugina Frunzelor sau Antracnoza smochinului sunt câteva dintre bolile cele mai întâlnite care îl pot ataca, însă acestea sunt adesea împrumutate de la vegetaţia autohtonă şi se tratează în acelaşi fel. Este important ca dăunătorii care apar pe fructe sau frunze să fie distruşi. Principalii dăunători ai smochinului sunt afidele sau păduchii de frunze, păduchii ţestoşi, acarienii, omida smochinului, cariile smochinului, musca smochinelor etc. În acest sens se folosesc aceleaşi insecticide care se aplică şi celorlalţi pomi fructiferi, trandafirilor sau altor arbuşti. În unele situaţii o soluţie slabă de zeamă bordeleză (piatră vânătă) este folositoare. Smochinul are recolte bune până la 70-80 de ani şi începe să rodească începând cu anul trei de la plantare. În perioada de maximă rodire un smochin produce 70-80 kg. Primele fructe apar la sfârşitul lunii iunie sau începutul lunii iulie, iar ultimele la sfârşitul lunii octombrie. Datorită coacerii treptate a fructelor se impune recoltarea manuală. De altfel, la momentul actual nici nu există, cel puţin în ţara noastră, echipamente pentru recoltarea smochinelor. Pentru cei care vor să demareze o afacere, oportunităţile de valorificare a producţiei sunt nenumărate. În general, fructele se valorifică în stare proaspătă, preţul unui kilogram de smochine fiind de 5-7 lei. O altă modalitate de valorificare este prin prelucrarea fructelor sub formă de dulceaţă de smochine, gem, marmeladă etc. La fel de apreciată este şi ţuica de smochine. Rentabilitatea unei plantaţii de smochini este garantată de faptul că produsele obţinute din cultivarea acestui arbust au mare căutare pe piaţă, oferta fiind mică în raport cu cererea.

Biotopurile autohtone sunt cele mai rodnice

Comuna Sviniţa este o sursă sigură de unde cei interesaţi de înfiinţarea unei plantaţii de smochin pot achiziţiona puieţi. Cele mai multe informaţii referitoare la calitatea materialului săditor şi la preţurile acestuia se pot obţine de la primăria comunei. Această recomandare vine şi ca urmare a faptului că soiurile deja existente la localnici s-au aclimatizat şi dau recolte bune.

Un puiet mijlociu bun de plantat, din biotopurile autohtone Sviniţa 1 şi Sviniţa 2, se vinde cu 15-20 de lei. Printre caracteristicile esenţiale ale acestor biotopuri se numără rezistenţa la îngheţ şi boli.

Laura ZMARANDA