Românce de nota 10
Martie, luna femeii. Un motiv în plus de a sărbători fiecare doamnă/domnișoară pe care o apreciem. Există femei care au schimbat lumea, există femei care au schimbat societatea în care trăim și pe care generații întregi le vor ține minte. Ar fi imposibil să vă aducem în atenție, în doar două pagini de revistă, toate româncele care au rămas și vor rămâne în istorie, însă ne oprim asupra câtorva pe care vrem să le cunoașteți mai bine.
Eroina de la Jiu, Ecaterina Teodoroiu
Ana Aslan, Nadia Comaneci, Ecaterina Teodoroiu, Elisa Leonida Zamfirescu
Ilie Stoica - model de învățător pentru satul românesc
Născut în comuna Ștefănești, județul Vâlcea, la 24 februarie (zi de Dragobete) 1935 din părinți țărani gospodari, cu moși și strămoși de sute de ani pe aceste meleaguri.
Comuna Ștefănești are o așezare frumoasă și este lipită de municipiul Drăgășani. Se întinde pe o lungime de peste 15 km, sprijinindu-se cu un capăt în pădurea de foioase și conifere Dobrușa, iar cu celălalt capăt în pădurea Stăneasca, componentă a vestiților Codri ai Mamului, cuibul multor generații de haiduci.
Are o
Veturia Suciu, omul frumos de la țară pe care se sprijină parcă universul rural
România a avut cândva niște oameni – doi, trei în fiecare așezare – pe care se sprijinea parcă tot universul rural: inteligenți nativ, drepți, înțelepți, modești, muncitori, țărani în straie, eleganți în sufletul simplu, eroi, foarte buni vorbitori, deși n-aveau multă carte. Îți lăsau impresia, văzându-i, de icoane vii, de oameni care vorbesc cu Dumnezeu, cu o putere interioară fenomenală, chiar și fragili la trup fiind, ce răzbăteau prin greutăți de neînchipuit. Și numai ei știu câte lacrimi
Leon Dănăilă - neurochirurgul de excepție care a operat și șapte pacienți pe zi
Avem oameni extraordinari printre noi. Profesioniști a căror faimă a depășit limitele timpului și ale spațiului fizic. Oameni care au dăruit și ultima părticică din sufletul lor pentru a schimba ceva în România. Nu cu multă vreme în urmă rula pe internet o imagine cu titlul de „extraordinar“. Un bătrânel modest, cufundat în gândurile sale, în timp ce circula cu metroul. Și mie mi s-a părut extraordinar, pentru că omul din imagine era Leon Dănăilă. Neurochirurgul de excepție al României. Un om
Mai multe articole …
Pagina 1 din 3