O retrocedare de succes. Conacul Polizu din Maxut

Respectul pentru istorie, pentru ceea ce ne vine de demult, iată un sentiment care, se pare, este tot mai uitat de cei care diriguiesc treburile ţării sau ale comunităţilor locale. Mânaţi de treburile de fiecare zi şi, nu de puţine ori, din ignoranţă, cei care ar trebui să aibă în grijă monumente de mare valoare istorică sau artă uită obiective care, repuse în valoare, ar putea deveni puncte de interes turistic.

Din mulţimea exemplelor să amintim doar o biserică de lemn din comuna ieşeană Dumeşti, o con­strucţie din secolul al XVII-lea pentru care nu s-a folosit niciun cui de metal. Interiorul lăcaşului este împodobit cu icoane de o mare frumuseţe. Acum, la mai bine de 350 de ani, bisericuţa aflată în mijlocul cimitirului satului se scufundă încet în pământ, uitată de primărie, dar şi de Direcţia Judeţeană de Cultură. Satul Moşna din acelaşi judeţ este mărginit de o colină pe care stră­juieşte de mai bine de două milenii o cetate dacică. Începute de arheologii ieşeni, săpăturile au fost sistate, dar faptul că aici s-ar afla o comoară a făcut ca de-a lungul timpului aşa-numiţii căutători să distrugă un obiectiv care ar fi putut aduce noi dovezi ale existenţei strămoşilor noştri pe aceste meleaguri, iar pentru contemporani o importantă atracţie turistică.

Aceeaşi situaţie se constată şi în ceea ce priveşte „obiectivele laice“, ca să spunem aşa, case boiereşti, conace, declarate monumente istorice sau de arhitectură de o mare frumuseţe. În coasta Iaşului, de pildă, la Vişani, în comuna Bârnova, timpul macină o veche reşedinţă boierească cunoscută sub numele de „castelul grecilor“. Preluat de un moştenitor, castelul a avut soarta atâtor alte asemenea reşedinţe. Urmaşii erau fie prea bătrâni ca să le poată reface, fie nu aveau mijloace financiare, fie nu mai erau legaţi de acele locuri şi, nu de puţine ori, aceste valoroase monumente au fost lăsate în paragină pentru ca, odată distruse, să fie vândute la preţuri de nimic.

Puţine din reşedinţele de altădată ale marilor familii ale Moldovei au reuşit să recapete strălucirea de odinioară. Între acestea şi un frumos conac construit între 1870 şi 1878 de către Constantin Ghica Deleni, nepot al ultimului domnitor al Moldovei, în satul Maxut, comuna Deleni. Preluat după ani de judecată, conacul Polizu, cum este cunoscut, era într-o stare deplorabilă după ce din 1946 a fost pe rând cazarmă pentru trupele sovietice „eliberatoare“, apoi sanatoriu pentru copii, sediu CAP sau fermă Gostat.

Moştenitoarea, Ioana Rişcuţia, s-a asociat cu ing. Constantin Ştefănucă şi împreună, cu mari eforturi finan­ciare, au reuşit să refacă după un amplu proces de reamenajare şi restaurare această bijuterie arhitecturală. „Au fost ani de muncă, îşi aminteşte domnul inginer, am recapat sute de metri cubi de ciment şi de asfalt, am căutat ca fiecare din camerele conacului să arate ca altădată. Am folosit şi tabla zincată originală şi am descoperit în cramă un mozaic de o mare frumuseţe. Într-un cuvânt, a fost o muncă titanică şi eforturi financiare pe care le mai resimţim, dar, pentru că nu am vrut să ne bucurăm singuri, am deschis acest conac tuturor acelora care îndrăgesc istoria şi frumuseţea locului.“

Acum conacul Polizu este un modern hotel care găzduieşte turişti români şi străini care au la dispoziţie toate facilităţile şi se pot bucura de linişte şi de importante obiective ce pot fi vizitate în zonă după ce s-au plimbat prin parcul dendrologic ce se întinde pe mai bine de cinci hectare: Curtea Domnească din Hârlău, „Cătălina“ – cetatea dacică sau Muzeul Viei şi Vinului. Dar mai ales se pot bucura de priveliştea de o neasemuită frumuseţe.

Stelian CIOCOIU