Zile de toamnă în Basarabia

De cum părăseşti dulcele târg al Huşilor, cu podgoriile sale întinse, pornite chiar de sub streaşina casei până la cuprinzătoarele dealuri molcome, care străjuiesc urbea şi care, acum, toamna, te îmbată cu parfumul licorilor sale, intri pe nesimţite pe un drum asfaltat ce şerpuieşte aproape de apa pământie a Prutului. Cu sate curate şi liniştite precum Valea Grecului, Şopîrleni, uşor-uşor ajungi la Albiţa, punct de trecere peste Prut, în satul vecin, la Leuşeni, în străvechea Basarabie, numită azi Republica Moldova.

Peisajul, cam acelaşi, vorba sătenilor aceeaşi...

Dacă n-ar fi nişte inscripţii colorate în albastru nu ai şti că te afli în aceeaşi ţară românească; doar tancul acela aruncat pe un deluşor acum aproape 70 de ani, îndreptat cu ţeava tunului spre inamicul de peste Prut şi aflat acolo „ca monument al «victoriei» împotriva... românilor, fascişti şi ocupanţi“, aminteşte de vremile de mult apuse.

Drumul înspre Chişinău, străjuit de nuci şi de o parte şi de alta, pe fix 98 kilometri, trece prin sate chivernisite, cu nume neaoş româneşti: Tălăneşti, Negreşti, Sărata, Fundul Galbenei, cu oraşe precum Hînceşti, Ialoveni şi cu aşezarea vecină, de acum celebră a Mileştilor Mici, cu Căpriana, cu micile centre urbane – Străşeni şi Durleşti. Dealuri pline ochi cu livezi de măr şi prun, dar mai ales cu vii, lucrate ca la carte şi cu rod pe măsură. Curând trecem apa lină a Bîcului, care ne anunţă apropierea Chişinăului. Urbe mare, întinsă, azi capitală a Republicii Moldova.

Chiar şi pe vreme uscată, de secetă, vegetaţia este prezentă peste tot. Semne ale dragostei de natură. Bulevarde şi străzi, străjuite de arbori seculari, mulţime de grădini publice, dar şi edificii noi, publice şi private, pieţe pline de lume, dar şi de produse ale locului, librării, magazine elegante, în care se aude mai mult vorba dulce a băştinaşilor, semn de redevenire istorică accentuată. Faptul l-am văzut prezent şi la cele două mari sărbători ale locului: Ziua independenţei şi cea a Limbii noastre, cea română.

Chişinăul nu are nici metrou şi nici tramvaie, nici chiar autobuze, ci doar troleibuze. Urbea are, faţă de noi, străzi curate şi nu dai faţă cu câinii vagabonzi, de care Bucureştiul este azi plin. În schimb, pe strada centrală – Ştefan cel Mare şi Sfânt – şi nu numai, întâlneşti fel de fel de firme originale, haioase chiar, precum „Bucate alese“, „Hai la noi“, „Bucuria dulce“, „La plăcinte…“, „Gemenii“ etc.

Bugeacul, ţinta călătoriei noastre

Părăsim metropola, care ne-a cucerit, şi ne îndreptăm spre sudul provinciei. Mai întâi la Cimişlia, apoi la Basarabeasca, la Leova şi Selemet, unde legăturile sunt de acum tradiţionale între oraşe şi sate, de aici tot mai numeroase, şi comune şi oraşe din ţară, cu deosebire din Prahova. Drumul către sud, aproape o sută de kilometri, străjuit peste tot de perdele forestiere de protecţie, au mai ales nuci, care la vremea culesului sunt plini de rod. Lucrarea este lăsată în grija celor de pe drumuri, asta fiindcă cetele de romi de altădată au fost îndrumate cu cai, cu căruţe, cu bagaje, cu tot înspre Soroca, acolo unde îşi doresc azi o... regiune autonomă (o altă cascadorie de inspiraţie estică), ca dincolo de Nistru...

Drumul înspre Bugeac ne oferă vederii terenuri frământate, cu deluşoare şi văi unde porumbul şi floarea-soarelui, din cauza secetei, anunţă însă o recoltă modestă. Dealurile sunt înnobilate cu podgorii cât vezi cu ochii, dar şi cu livezi de pruni şi de meri. Ca şi pe la noi, mai sunt şi pământuri necultivate, sătenii, peste un milion de oameni, lucrând pentru alţii prin Italia, Spania şi chiar în... Rusia.

Ne oprim mai mult asupra zonei raionului Cimişlia, unde, mai recent, C. J. Prahova a devenit partener la un parc industrial, întins pe aproape 100 ha, unde investitori din Germania, Italia şi alte ţări europene vor produce o gamă largă de utilaje şi unde peste câţiva ani va putea oferi peste 3.000 locuri de muncă pentru localnici şi nu numai. „Botezul“ a fost onorat de Iurie Leancă, şeful Guvernului Moldovei, şi de mai mulţi miniştri, dar şi de şeful C.J. Prahova, ing. Mircea Cosma, aflat în fruntea unei numeroase delegaţii de specialişti.

Cimişlia, vatră de trai şi dăinuire...

Din vremuri îndepărtate, omul a îndrăgit aceste locuri, zidindu-şi vatră de trai şi de dăinuire. Mărturie stau nenumărate movile şi aşezări străvechi, în care s-au găsit unelte de muncă şi arme de luptă, ceramică sau podoabe, o dovadă a continuităţii noastre în acest colţ de rai, cunoscut drept faimosul Val al lui Traian de Sus. Dar despre Bugeac citim în Descrierea Moldovei că: „Pământul este pe de-a-întregul un câmp deschis, nu are nici munţi, nici păduri şi numai un singur râu care curge toată vremea.“

Autorul unei recente monografii locale arată că: „De la străbuni îşi toarce firul descălecatul Cimişliei, legat de o minunată legendă de dragoste a doi tineri: Cimiş şi Lia..., harnici şi curaţi la suflet şi la gând, ei s-au înţeles să-şi unească destinele. În anul 1827 localitatea a devenit centru administrativ, iar în 1840 a căpătat statutul de târg, făcând apoi parte din judeţul Tighina. Preşedintele raionului, Maxim Colţa, raion în jurul căruia se circumscriu 39 de sate, ne spune că acesta dispune de un potenţial socio-economic valoros, de o infrastructură dezvoltată, de soluri bogate şi de resurse umane calificate, antrenând eforturi de investiţii substanţiale de creativitate şi perseverenţă.

Aici, la Cimişlia, s-au născut oameni de seamă ai Moldovei, precum Iurie Leancă, prim-ministru, Gheorghe Şalaru, ministrul Mediului, poetul şi prozatorul Nicolae Dabija, actriţa emerită Nineta Caranfil şi alţii. Primarul oraşului, Gheorghe Răileanu, tare bucuros de oaspeţi, mai ales de cei din ţară, aşişderea şi Maxim Colţa, ne vorbesc de evoluţia pozitivă a raporturilor reciproce dintre românii din ţară şi cei din Basarabia..., fapt dovedit la fiecare vizită dintre Prahova şi Raionul Cimişlia, unde românitatea se află la ea acasă. Faptul cel mai evident este în satul vecin, Selemet. Primăriţa, Tatiana Badan, care ocupă funcţia de peste un deceniu, azi şi preşedinte al Congresului Autorităţilor din Moldova, este tare bucuroasă de ajutorul primit şi acum de faptul că, în faţa instituţiei pe care o conduce, a fost vernisată o statuie în bronz a marelui rege dac, Burebista.

Iată dar câteva note de călătorie, care ar putea fi un îndemn la un popas în ţara de azi a Moldovei de peste Prut!

Cristea BOCIOACĂ