cemrom iulie 2018
update 14 Nov 2018

Maria Tănase: 100 de ani de la naşterea „pasării măiastre“ a neamului românesc

În dimineaţa zilei de 25 septembrie 1913, în casa din „Livada cu duzi“ din mahalaua Cărămidari a Bucureştilor, în familia vestiţilor grădinari Ion şi Ana Conadă Tănase, vedea lumina zilei o fetiţă cu ochii verzi-argintii. Prietenii lor francezi, François şi Aurelia Vermeulen, au numit-o Maria. Copila şi-a petrecut primii ani printre fetele şi flăcăii care lucrau brazdele de flori şi legume ale tatălui Coandă, ascultându-le veselia şi cântecele. Pe toţi îi iscodea, fermecată: „Nene, cum se cântă la dumneata?“. Asculta vrăjită, învăţa repede, alcătuindu-şi astfel primul repertoriu de melodii gorjene şi ardeleneşti, pe care le trecea prin neastâmpărul sufletului său cu rădăcinile în Amaradia bunicilor dinspre tată şi Cîrţa maternă din Ţara Făgăraşului. Acest dor nepotolit avea să nască legenda de mai târziu a neamului românesc, Maria Tănase.

La 15 ani, Maria „strălucea ca o flacără dogoritoare“. Căuta tonuri noi, ceva ce-ar fi venit din lăuntrul fiinţei umane. Asculta bocetele femeilor, doinele şi horele lăutarilor, a scotocit satele Gorjului şi Sibiului, adunând slove şi nuanţe de la bătrânii sărmanelor aşezări. Când Teatrul „Cărăbuş“ se pregătea să aniverseze 15 ani de existenţă, Maria Tănase avea o salbă de cântece nemaiauzite în lumea Bucureştilor. Este angajată imediat, dar prezenţa celuilalt mare Tănase, Constantin Tănase, îi determină pe organizatori s-o treacă pe afiş cu numele de Atanasiu. Mai târziu imprimă nemuritoare piese la studiourile „Lifa“, sub îndrumarea lui Constantin Brăiloiu. Pleacă în primele sale turnee la Viena şi Londra, auditoriul fiind fermecat de cântecele de alean „zise de frumoasa româncă“.

Debut fulminant la radio

În 1938, când Mariei nici prin cap nu-i trecea să alerge după succes, debutează la radio. Theodor Rogalski, dirijor şi compozitor, consemnează, cu puternică emoţie: „Ne aflăm în faţa unui fenomen! N-am auzit niciun alt cântăreţ care să interpreteze cu atâta căldură şi originalitate, păstrând nealterat izvorul cântecului nostru popular“. Iar celebrul George Enescu, după ce Maria fusese chemată să imprime la Londra şi Paris, îi linişteşte pe cei de la radio, care ar fi vrut alte nuanţe în timbrul său devenit deja inconfun­dabil: „Nu ştiu de unde vine fata asta, care-i originea... Vă rog însă s-o lăsaţi în pace(...) Maria Tănase cântă cum n-am auzit până acum pe nimeni.“ Poetul Octavian Goga exclama: „Cântecele acestei fetişcane cu timbrul grav izvorăsc limpezi din pământul românesc, trec prin sufletul nostru şi apoi urcă spre cer, ca şi aripile făurite de «vulturaşul Ardealului», Aurel Vlaicu.“

După un concert susţinut la Vălenii de Munte, la Universitatea Populară a marelui Nicolae Iorga, acesta îi consacră un spaţiu special în publicaţiile sale, fiind copleşit de talentul artistei. Peste tot în România, mii şi mii de oameni vin să asculte „pasărea măiastră“, aşa cum o numise istoricul Iorga şi aşa cum a rămas şi până astăzi. În presa vremii se scrie elogios despre tânăra de 25 de ani, frumoasă la chip şi suflet, inegalabilă prin felul simplu în care stă pe scenă şi transfigurează publicul prin emoţia cântecelor sale: „Ciuleandra“, „Cine iubeşte şi lasă“, „Lung îi drumul Gorjului“, „Bun îi vinul ghiurghiuliu“, „Aseară vântul bătea“, „Trenule, maşină mică“, „Mărie şi Mărioară“, „Butelcuţa mea“, „Am iubit şi-am să iubesc“, „Un ţigan avea o casă“, „Câte mute, câte slute“ etc.

Doi titani ai neamului şi o dragoste legată departe de ţară

Tot în anul 1938 Maria pleacă la Paris, unde Dimitrie Gusti organizase o expoziţie de artă populară. Aici îl cunoaşte pe uriaşul Constantin Brâncuşi, între cei doi izbucnind o dragoste neînţeleasă nici de ei. Celebrul sculptor consemna: „Când te ascult cum le zici, Mărie, aş fi în stare să dăltuiesc pentru fiecare cântec de-al nostru o Pasăre Măiastră! Auzi tu, fată, mă înţelegi? Vezi, tu, Mărie! Am colindat toată lumea, mă cunoaşte tot pământul prin ce m-am priceput să fac, dar când aud cântecele noastre mă apucă un dor de ţară, de oltenii tăi şi-ai mei, de apa tânguitoare a Jiului, de satul meu… Auzi? Mă-nţelegi?“

Brâncuşi o însoţeşte pe artistă la New York, în 1939, unde evolua alături de orchestra lui Grigoraş Dinicu. Avea să cunoască un succes fulminant, mai ales după ce i-a cântat preşedintelui Franklin Roosevelt. Brâncuşi începe s-o tachineze. De aici se rupe şi legătura lor.

În ţară, deşi Zaharia Stancu scria: „Nu meriţi să trăieşti dacă n-ai ascultat-o cântând pe Maria Tănase“, anumite publicaţii încep s-o ironizeze, mai ales pentru evoluţiile sale din localuri şi de la operetă. Revenind la relaţia despre care artista spune că a fost „cea mai mare iubire a vieţii sale“, mult mai târziu, în 1957, când Brâncuşi se stinge, iar Maria „l-a plâns cu lacrimi fierbinţi şi în bocete adevărate“, a plecat la Târgu-Jiu, să pună bazele unei şcoli de muzică şi să se aşeze acolo, „pentru a-mi petrece ultimii ani ai vieţii între sculpturile lui“. Dar acest vis nu i s-a împlinit...

Tot în 1939, pe când se afla la Roma, artista primeşte cea mai amară veste: începuse războiul. Maria Tănase nu poate sta deoparte şi se implică în mai multe acţiuni, dar cel mai mult zăbovea în spitale, la căpătâiul răniţilor, alinându-le suferinţa prin cântece. În 1940 Garda de Fier, care o ţinuse minte de la strângerea de fonduri din Paris, sub motivul că „artista denaturează cântecul autentic românesc“, îi sparge plăcile de magnetofon şi distruge toate matriţele de la casele de discuri. Din cauza spaimei îşi părăseşte locuinţa de la Bucureşti şi se retrage în Cărămidari, mahalaua copilăriei ei. Dar pentru ea intervine Eugen Cristescu, şeful Serviciului Special de Informaţii.

Maria Tănase, a cărei faimă depăşise cu mult graniţele ţării, este invitată de guvernatorul Istanbulului să concerteze în Turcia, unde „Târâişul şarpelui“ şi „Mi-am pus busuioc în păr“ fac un succes răsunător. Turcii transmit publicaţiilor româneşti: „Compatrioata dvs. a repurtat în Turcia un succes greu de imaginat în România. Nu exagerăm dacă spunem că Maria a înregistrat în patria noastră un adevărat triumf, ajungând, într-o săptămână cea mai populară artistă“.

În ţară Maria Tănase nu mai făcea faţă solicitărilor. După un spectacol jucat timp de aproape un an, cu ansamblul „Gioconda“, sănătatea dă primele semne de şubrezire. Probabil acestea erau agravate de alt episod: după ce a depăşit perioada de dizgraţie a legionarilor, în loc să se bucure de tihnă, după 23 august 1944 începe să fie suspectată de către autorităţile sovietice, care nu-i iertau excesele în relaţiile cu anglo-americanii. Din nou intervine pentru ea acelaşi providenţial Eugen Cristescu.

Cântă operetă, este distribuită în câteva filme, evoluţiile ei fiind deopotrivă tratate la superlativ, cu entuziasmul pe care-l poate avea cineva în faţa unui geniu al muzicii, inteligent şi subtil, dar şi criticate, observaţii din cauza cărora solista suferă cumplit. În 1950 se căsătoreşte cu magistratul Clery Papadopolo Sachelarie.

Între anii 1954 şi 1957 este decorată cu Ordinul Muncii, primeşte premiul de stat, însoţit de admiraţia lui Mihail Sadoveanu, care o consideră „cel dintâi rapsod autentic al acestui pământ“, apoi distincţia supremă de „artistă emerită“. Repertoriul se extinde la aproape 400 de piese. Înregistrează melodii, merge în turnee, arde ani în şir pentru muzică şi auditoriul său. Are o perioadă de glorie nemaivăzută. Intensitatea cu care trăieşte şi dăruieşte cântecul este şi cea care îi grăbeşte sfârşitul.

În primăvara lui 1963, într-un turneu la Hunedoara, află că este bolnavă de cancer la plămâni. Avea să se înalţe în ceruri, ca o pasăre măiastră, pe 22 iunie 1963, când nu împlinise încă 50 de ani. Pe ultimul drum i-a fost alături o mare de oameni, aşa cum Bucureştiul n-a mai văzut şi pesemne nu o să mai vadă niciodată!

Maria Bogdan