Să facem cunoștință. CNH Industrial
Mulți dintre dumneavoastră probabil v-ați întrebat deseori cine se află în spatele celor mai mari mărci care activează pe piața agricolă, de construcții, dar și de vehicule comerciale și pentru alte industrii din România și din întreaga lume. Alții dintre dumneavoastră probabil că ați auzit deja de la apropiați câteva informații succinte, lipsite însă de o prezentare oficială în România, pe care acestea să se fundamenteze. Ca atare, a venit timpul să facem cunoștință. Concernul care se află în spatele unor mărci de renume mondial precum Case IH sau Case Construction Equipment se numește CNH Industrial. Acesta este lider global în domeniul industrial cu o gamă largă de produse, fiind una dintre cele mai mari companii de bunuri de capital din lume, înregistrată în Olanda, cu birouri corporative în Londra. CNH Industrial este controlat financiar de compania de investiții Exor, care aparține familiei Agnelli.
Fiecare dintre brandurile individuale fac din acest concern o forță internațională majoră în sectorul industrial specific: Case IH, New Holland Agriculture și Steyr pentru tractoare și mașini agricole, respectiv Case Construction Equipment și New Holland Construction pentru echipamente de construcții. Portofoliul de produse al CNH Industrial este însă mult mai amplu, incluzând nu doar echipamente pentru domeniul construcțiilor sau al agriculturii, dar și vehicule comerciale unite sub mărcile Iveco (Iveco Bus și Heuliez Bus) – autobuze și autocare, precum și absolut semnificativa activitatea industrială la nivelul vehiculelor de stingere a incendiilor și aici vorbim despre autovehiculele speciale Magirus. De asemenea, din portofoliul CNH mai fac parte: Iveco Defence Vehicles – producător de autovehicule de apărare și protecție civilă, Iveco Astra – producător de vehicule de carieră și de construcții și FPT Industrial – producător de motoare și transmisii.
Prezent pe toate piețele majore din întreaga lume, CNH Industrial se concentrează pe extinderea prezenței sale pe piețele cu creștere înaltă, inclusiv prin intermediul asociațiilor în participațiune. CNH Industrial are în prezent peste 63.000 de angajați în 66 de uzine de producție și 53 de centre de cercetare și dezvoltare. Compania operează în 180 de țări. Prin intermediul celor 12 mărci ale sale, compania se preocupă ca aceste vehicule să crească agricultura și industria mondială. De la tractoare și combine la camioane și autobuze, precum și soluții de propulsie pentru vehiculele de teren și pentru vehicule off-road și marine, CNH proiectează, produce și vinde mașini.
În domeniul agricol, o parte absolut esențială a CNH este aceea care se ocupă cu dezvoltarea și producerea motoarelor cu combustie internă – Fiat Power Train, care este astăzi un furnizor de vârf la nivel de tehnică de acționare cu combustie internă. Toate operațiunile agricole ale CNH sunt în interiorul acestui grup, ceea ce îi oferă producătorului acces la resurse industriale pentru a avea un bazin de inovații semnificativ, din mai multe domenii de aplicații. Oferind o gamă largă de produse (șase familii de motoare cu o putere de la 20 la 1.000 CP și transmisii cu cuplu maxim de la 200 la 500 Nm), FPT Industrial are peste 8.000 de angajați în întreaga lume, 10 fabrici și șase centre de cercetare și dezvoltare. Deoarece angajamentul CNH nu se termină când produsele sale părăsesc fabrica, acesta are o rețea comercială de 93 de dealeri și mai mult de 899 puncte de service care asigură prezența în mai mult de 100 de țări.
CNH își selectează furnizorii proprii prin aplicarea unor standarde ridicate pentru calitatea produselor, competitivitatea prețurilor, livrarea, procesele de fabricație, inovația tehnicii și durabilitatea materialelor. Fiecare aplicație are nevoie de un sistem de propulsie și la FPT Industrial, CNH se mândrește că este unul dintre cei mai importanți producători mondiali de motoare, osii și transmisii. Dedicată dezvoltării, producției și vânzării, marca se concentrează asupra dezvoltării unor soluții inovatoare și durabile astfel încât clienții să aibă acces la cele mai avansate tehnologii.
Restrângând puțin aria la domeniul agricol, viziunea CNH este aceea de a fi partenerul preferat al agricultorului. Când spune că dorește să fie partenerul preferat, nu vorbește doar despre calitatea produselor, ci și despre felul în care face afaceri și modul în care acordă atenție clienților și partenerilor săi. Viziunea CNH nu este un element izolat, ci este o viziune împărtășită de toți partenerii săi care le duc produsele și serviciile în teritoriu.
Titan Machinery este compania care vrea să fie partenerul preferat în produse și soluții agricole pe piața din România. Abordarea CNH pentru piața agricolă este dedicată în primul rând fermierilor profesioniști. Ei sunt cel mai dificil de satisfăcut, dar și cei care oferă companiei cele mai mari satisfacții în momentul în care utilizează serviciile și produsele de care au nevoie. Astfel, în România CNH se simte acasă pentru noua clasă de agricultori profesioniști, care sunt exigenți, care solicită produse de durabilitate și de calitate superioară, asociate cu serviciile de calitate de care ai nevoie pentru o agricultură în plin progres. Marca CNH este un rezumat care oferă putere, durabilitate, siguranță în funcționare și productivitate la cele mai înalte niveluri atinse de tehnica de astăzi.
CNH este concentrată în mod neabătut asupra responsabilităţilor sale privind mediul înconjurător şi a fost de şapte ori lider în indicele de sustenabilitate Dow Jones. La nivelul grupului CNH Industrial: 91% din deşeuri sunt valorificate, 27,5% din apa uzată este reciclată şi 56% din energia electrică utilizată provine din surse regenerabile. Calitatea de lider global în bunuri de capital comportă responsabilităţi mari, ceea ce înseamnă că trebuie să răspundă pentru fiecare activitate pe care o desfăşoară la nivel global. Răspunderea CNH nu încetează la poarta fabricii deoarece compania depune eforturi considerabile să fie proactivă în ceea ce priveşte problemele globale mai ample pe care le presupune sustenabilitatea.
De-a lungul anilor, CNH s-a axat pe munca de cercetare şi dezvoltare, pe garantarea faptului că produsele sale continuă să se ridice la standarde tot mai înalte în ceea ce priveşte siguranţa şi compatibilitatea ecologică. În loc să constrângă clienţii să aleagă între costuri de funcţionare reduse şi eficienţă ecologică, CNH a adoptat strategia de a le pune la dispoziţie produse care oferă ambele avantaje. Furnizând produse inovatoare şi soluţii care respectă practicile de funcţionare responsabile în raport cu mediul, Case IH participă la soluţionarea unor probleme globale, cum ar fi schimbările climatice. Companiile din zilele noastre se confruntă cu probleme complexe şi interconectate care impun o abordare progresistă a sustenabilităţii, un scenariu pe care Case IH îl consideră un factor determinant în crearea de valoare pe termen lung pentru toate părţile interesate, ceea ce reprezintă obiectivul esenţial al mărcii. Inginerii Case IH se concentrează asupra producerii unor maşini care nu doar să lucreze pe sol, ci şi cu acesta.
Factorii care determină creșterea sustenabilității sunt:
- necesitatea de a hrăni o populaţie tot mai mare;
- importanța protecției solului pentru generațiile viitoare;
- dezvoltarea soluțiilor agricole durabile;
- creșterea gradului de conștientizare a publicului larg;
- stimularea implicării oamenilor.
Bogdan Constantin
PR & Communication Specialist
utilaje agricole, Case IH, CNH Industrial, piata agricola
- Articol precedent: CARGOS 8500, acum cu șasiu tridem și anvelope de 30,5 inch
- Articolul următor: Un agricultor a stabilit două noi recorduri mondiale la recoltarea porumbului cu CLAAS