Romania

Pactul verde (I)

Pactul verde (I)
Distribuie:  

Pactul Verde european și-a stabilit un obiectiv ambițios pentru 2030: să aloce 25% din terenurile agricole din UE agriculturii ecologice, care acoperă în prezent doar 8% din terenul agricol, adică o triplare a producției. Dacă dorim să dublăm suprafețele cultivate ecologic, asta înseamnă că va trebui să creștem consumul de produse ecologice în țara noastră în același ritm, altfel producătorii se vor regăsi cu surplus de producție ecologică, care apoi trebuie vândută la export în vederea echilibrării pieţei. Pentru moment, cererea de produse ecologice rămâne scăzută în România.

Există unele semne de încetinire a creșterii cererii. Dacă vrem să încurajăm consumul de produse ecologice în țara noastră pentru a face față creșterii structurale a ofertei anunțate, ce altceva putem face decât să le reducem prețurile de vânzare, care sunt mult mai mari decât cele ale produselor neecologice? Acesta este un scenariu despre care se vorbește puțin sau cu reținere pentru că îi îngrijorează pe toți jucătorii din sectoarele bio. Dar acest scenariu devine din ce în ce mai probabil și chiar a început deja.

Până acum, prețurile produselor ecologice s-au ținut bine pentru că cererea a fost mai dinamică decât oferta pe o piață care rămâne foarte limitată, o piață de nișă și deci și o piață cash. În prezent, prețurile bio sunt cu 30% până la 100% mai mari decât prețurile convenționale în funcție de producție, canale de distribuție etc.

Prețurile alimentelor ecologice s-au menținut bine datorită echilibrului de putere favorabil fermierilor ecologici deoarece oferta a rămas sub cerere. Dar acum asistăm la o anumită banalizare a produselor ecologice care sunt în competiție cu inițiativele fermierilor convenționali. Aceștia nu au rămas fără să reacționeze pentru a răspunde noilor așteptări ale consumatorilor: adoptarea certificării HVE cu Valoare Înaltă de Mediu, garanție fără reziduuri de pesticide… Mai mult, sunt preocupați deschis de denunțarea acestei noi competiții.

În același timp, produsele ecologice se confruntă cu o concurență crescândă din partea produselor ecologice importate la prețuri foarte competitive, adică în jur de 30% din achiziții, și a produselor locale care nu sunt neapărat ecologice, dar foarte apreciate de consumatori.

Această nouă competiție deschide o nișă de piață pentru produse la prețuri intermediare între prețurile ecologice și prețurile convenționale. Ca urmare, consumatorii ar putea fi seduși de aceste produse convenționale de a doua generație care vor concura cu produsele ecologice care au devenit prea scumpe.

Dacă dorim să dezvoltăm consumul ecologic pentru a permite producției ecologice europene să ajungă la 25% din terenul agricol într-un context competitiv din ce în ce mai dur, va trebui, evident, să inovăm, dar și să reducem prețurile ridicate la bio, bariera primară în calea achizițiilor consumatorilor. Distribuția va fi prima în linie și deja a început să acționeze în această direcție, negocierile tarifare devenind din ce în ce mai întărite între marea distribuție și producătorii de produse bio procesate sau crude, aceasta scădere a prețurilor va fi transmisă automat mai departe tuturor legăturilor din sectoarele ecologice și în cele din urmă fermierilor care, pentru a se descurca, vor trebui să-și reducă costurile de producție pentru a câștiga în competitivitate, în timp ce ajutoarele de întreținere sunt în același timp eliminate. Creșterea dimensiunii fermei, mecanizare mai intensivă, productivitate mai bună a muncii, revenirea anumitor producții la cele convenționale vor fi căile care vor trebui parcurse pentru a se descurca, în timp ce fermierii ecologici nu vor putea conta pe creșterea randamentelor culturilor lor, având în vedere specificațiile pe care și le impun: interzicerea utilizării substanțelor chimice de sinteză și a semințelor din noi tehnici de ameliorare a plantelor.

Cum vor reacționa jucătorii din sectoarele ecologice la aceste noi reguli esențiale ale jocului, pe măsură ce piața ecologică devine o piață de consum?

Arhipelagul francez al producătorilor biologici: linii de despărțire

Dezvoltarea pieței ecologice prin prețuri mai mici va avea ca rezultat o fragmentare și mai mare a fermierilor care trăiesc din agricultura ecologică. Într-adevăr, putem considera că fermierii care se poziționează pe piața ecologică pot fi clasificați în cinci categorii care nu vor avea aceleași mijloace sau aceleași strategii pentru a face față acestei scăderi a prețurilor.

– „Ideologi organici“: Pionierii acestui model agricol sunt fermierii care s-au angajat în agricultura ecologică ca reacție împotriva societății de consum și a agriculturii convenționale acuzate că au distrus o natură idealizată. Ei consideră că agricultura ecologică nu este doar un model economic de exploatare, ci la fel de mult un pas către un alt proiect social. Foarte atașați de autonomia și spiritul lor militant, acești fermieri se proclamă adesea adepți ai „Martine à la ferme“, tehnofobi (roboții pentru plivit sunt prost percepuți) și ostili oricărei conviețuiri cu alte modele agricole existente sau viitoare. Acest tip de fermier este chemat să devină din ce în ce mai marginalizat, chiar dacă vânzările directe îi pot permite să supraviețuiască deoarece piața bio a devenit o piață de consum.

– „Supraviețuitori organici“: Fermierii care trec la produse ecologice pentru că au întâmpinat dificultăți financiare majore la ferma lor convențională. Pentru a se descurca, ei apelează la produse organice în speranța că vor găsi mai multe puncte de vânzare acolo. Cu siguranță nu ei sunt cei care au avut sau vor avea cele mai mari șanse de a reuși în agricultura ecologică deoarece conducerea unei ferme ecologice este la fel de solicitantă, dacă nu mai mult, decât conducerea unei ferme convenționale. O scădere a prețurilor le va fi fără îndoială fatală.

– „The bio-resilients“: fermieri care reușesc în agricultura convențională, dar care sunt deprimați de toate criticile care le revin din partea rudelor, vecinilor, neo-ruralilor. Nemaiputând suporta să fie numiți otrăvitori, acești fermieri învinețiți aleg să treacă la bio pentru a putea trăi din profesia lor cu liniște sufletească. Abordarea lor este mai puțin economică decât psihologică: să-și poată exercita profesia în timp ce se simte confortabil în propria piele.

– „Bio-manageri“: aceștia sunt antreprenori excelenți stabiliți în mod convențional, dar care găsesc în agricultura ecologică oportunități de a-și dezvolta veniturile în cadrul unei diversificări a portofoliului de activități către noi producții cu valoare adăugată mai mare. Abordarea lor este mai presus de toate economică. Ei sunt furnizorii preferați pentru circuitele lungi și adesea se reunesc în cooperative. Vor ști ce să facă pentru a reacționa la această scădere a prețurilor.

– „Noii pionieri“: În sfârșit, sunt mulți candidați care se lansează în producția ecologică cu o suprareprezentare a „neo-ruralilor“ care încep o recalificare profesională în sectorul agricol și nu se încadrează în profilurile clasice de purtători de proiect de instalare: 80% nu provin dintr-o familie de origine agricola. Au o mare sensibilitate la ecologie, dar nu sunt ideologi sau nostalgici pentru trecut. Sunt deschiși către progres și inovație. Ei pot fi noii pionieri organici. Mulți dintre ei vor trece doar prin această nouă profesie, dar vor fi avut o aventură.

Dr. ing. Daniel BOTĂNOIU

ecologic, Pactul Ecologic European, Pactul Verde

Alte articole: