În următorii 50 de ani, peştii vor fi mai puţini şi mai mici (studiu)
Se ştie deja că activităţile umane duc la micşorarea peştilor, dar acest lucru îi face mai vulnerabili în faţa prădătorilor şi ameninţă o resursă alimentară crucială pentru specia umană, avertizează cercetătorii, menţionaţi de AFP.
Oamenii de ştiinţă au observat şi studiat deja în ce fel pescuitul industrial, căruia îi cad victime cele mai mari exemplare, şi încălzirea climatică, care scade conţinutul de oxigen din oceane, duc la reducerea dimensiunii medii a peştilor.
Însă efectele globale şi pe termen lung ale acestui fenomen continuă să fie puţin cunoscute.
O echipă de cercetători australieni şi finlandezi a realizat un model informatic al scăderii dimensiunii progresive a peştilor, în următorii 50 de ani, pentru a vedea care va fi impactul asupra populaţiei a cinci specii de peşti din Oceanul Pacific.
Chiar în condiţiile scăderii cu numai 4% a dimensiunii peştilor, rata mortalităţii legată de prădători ar putea creşte cu până 50%, a fost concluzia la care au ajuns cercetătorii. Acest lucru ar duce şi la scăderea recoltei din plasele pescarilor, avertizează ei în revista 'Biology Letters' a Academiei britanice de Ştiinţe.
'Chiar şi o mică scădere a dimensiunii unei specii de peşti poate avea efecte semnificative asupra mortalităţii lor naturale', arată oamenii de ştiinţă.
Calculele au fost făcute pe cinci specii de peşti prinşi în mod curent de pescadoarele australiene. Potrivit modelelor, masa totală a fiecărei specii ar pierde între 5% şi 35%, cu excepţia speciei 'hoki'. Dacă şi dimensiunea medie a acestor peşti ar scădea, numărul lor ar putea creşte cu 10% dacă s-ar apropia de zonele de coastă pentru a scăpa de prădători.
Cercetătorii arată că, fără îndoială, omul este pe cale să schimbe ecosistemele marine pe întreaga planetă, direct prin pescuit şi indirect din cauza încălzirii climatice. 'Practicile care nesocotesc actualele schimbări riscă să supraestimeze resursele pe termen lung şi să ajungă să le exploateze excesiv', spun autorii studiului.
Sursa: AGERPRES
- Articol precedent: Tulcea: Un nou studiu de fezabilitate pentru realizarea Bursei de peşte la Tulcea
- Articolul următor: Cotele de pescuit vor fi stabilite până la mijlocul lunii viitoare