Romania

Ghidul solicitantului pentru achiziția de utilaje agricole în consultare publică pe site-ul afir.ro

Ghidul solicitantului pentru achiziția de utilaje agricole în consultare publică pe site-ul afir.ro
Distribuie:  

În vederea lansării unei noi sesiuni de depunere, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat, în consultare publică, Ghidul solicitantului pentru submăsura 4.1 „Investiţii în exploataţii agricole” – pachetul 4.1.1 prin care se finanțează achiziții simple de utilaje agricole. AFIR precizează că finanțarea este disponibilă din economiile rezultate în urma implementării Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

În cadrul sesiunii ce se va lansa, vor beneficia de alocare distinctă proiectele încadrate ca achiziții de utilaje agricole pentru cultura sfeclei de zahăr – fondurile alocate vor fi precizate în anunțul de lansare a apelului.

Perioada de consultare publică pentru acest ghid este de 10 zile calendaristice de la data publicării pe site, conform comunicării Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Toți cei interesați pot transmite propuneri sau observații privind Ghidul solicitantului supus dezbaterii publice au la dispoziție adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Prin pachetul 4.1.1 se pot depune proiecte de achiziții simple de utilaje agricole în cazul în care exploatația cuprinde culturi de câmp, inclusiv culturile furajere destinate în hrana animalelor și plantele tehnice, precum și  culturile horticole, inclusiv cele în spații protejate.

Finanțarea acordată pentru achiziția de utilaje agricole este nerambursabilă în proporţie de 30% și poate crește până la un maxim de 90% (în funcție de tipul de beneficiar și de investiție). Valoarea finanțării nerambursabile este între 350.000 de euro și 1.500.000 de euro (pentru cooperative, grupuri de producători și organizații de producători) în funcție de dimensiunea economică a exploatației și de tipul de beneficiar.

Versiunea consultativă a Ghidului solicitantului este disponibilă pe pagina Agenției, afir.ro la secțiunea Comunicare/ Dezbatere publică sau accesând direct următorul link: pagina Dezbatere publică

Sursa: afir.ro

utilaje agricole, dezbatere publica, AFIR, Submasura 4 1, ghidul solicitantului, PNDR 2020, achizitii utilaje agricole

Alte articole: