Producătorul austriac „Estyria Naturprodukte GmbH” a demarat procedura de rechemare preventivă de la consumator, a produsului ''Golden Sun Bio Organic Cereale Amaranth, 500g'', comercializat şi în reţeaua de magazine Lidl România, după ce, în cadrul verificărilor interne, într-o probă a fost depistată Salmonella.

Pentru a evita un potențial risc pentru sănătatea publică, întrucât nu poate fi exclusă o posibilă contaminare, distribuitorul a inițiat retragerea produsului de la vânzare și a anunțat clienții să ţină cont de aceasta rechemare și pe cei care l-au achiziționat, să nu îl consume.

Inspectorii sanitari veterinari și pentru siguranța alimentelor au supravegheat respectarea procedurii de retragere de la comercializare a produsului posibil contaminat, inițiată de către distribuitor.

Produsul "Golden Sun Bio Organic Amaranth, 500g" poate fi returnat de către consumatori, în toate magazinele Lidl. Contravaloarea produsului va fi restituită, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal.

Această retragere vizează exclusiv produsul ''Golden Sun Bio Organic Cereale Amaranth, 500g'' al producătorului Estyria Naturprodukte GmbH. Alte produse vândute de către Lidl Romania, inclusiv alte produse ale producătorului Estyria Naturprodukte GmbH, nu sunt afectate de această retragere.

În perioada Postului premergător Sărbătorii de Paşte, cu o durată de şapte săptămâni, populaţia care respectă această tradiţie creştină, solicită pentru consum produse alimentare specifice, respectiv produse de morărit şi panificaţie, legume, fructe, produse de patiserie şi zaharoase, alimente conservate, ciuperci, cafea, produse naturiste, cu excepţia unor zile cu dezlegare la peşte.

Având în vedere cantitatea  de produse alimentare din această categorie care sunt la procesare şi în distribuţie pe piaţa de consum şi care este mai mare decât în mod obişnuit, există riscul ca pe parcursul fluxului tehnologic să fie supuse contaminarii cu microorganisme sau prin substanţe chimice (contaminanţi naturali care sunt introduşi accidental sau prin tratarea inadecvată a alimentelor), factori care se impart in doua categorii: 

  • contaminare biologică - bacterii, fungii, viruşi sau paraziţi,
  • contaminanţi chimici - care includ substanţe chimice provenite din mediu,conaminanţi, metale grele sau alte reziduuri.

Din acest motiv este absolut necesar ca siguranţa produselor alimentare să poată fi obţinută şi controlată prin metode care să asigure identificarea şi înlăturarea pericolelor potenţiale de contaminare, înainte de consumul produsului finit.

Legislaţia şi regulile din domeniul siguranţei alimentelor pe întregul lanţul alimentar, obligă operatorii din acest domeniu de activitate, să garanteze că alimentele sunt sigure pentru consumatorul final şi nu prezintă risc pentru sănătatea populaţiei.

În aceiaşi măsură pentru prevenirea apariţiei unui discomfort alimentar, sau toxiinfecţii alimentare  sunt responsabilizaţi, în contextul normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi consumatorii de alimente specifice aceastei perioade, cu respectarea unor recomandări care se referă la:

  • achiziţionarea alimentelor de origine non-animală specifice postului numai din spaţii sau unităţi înregistrate sanitar veterinar, care garantează, prin examen de specialitate, calitatea şi salubritatea acestora, evitând comerţul ”stradal”(atenţie la ciuperci, urzicuţe, sucuri sau produse diferite, conservate la domiciliul comerciantului, neautorizat);
  • citirea cu atenţie a instrucţiunilor de pe etichetele produselor alimentare, ambalate, care în mod obligatoriu trebuie să conţină informaţii privind elementele componente, modul de păstrare, preparare corectă şi termenul de valabilitate;
  • păstrarea corectă a alimentelor pentru a evita deprecierea calitativă,în frigider, în spaţii uscate la temperaturi optime, după caz;
  • evitarea manipulării alimentelor de către persoane care prezintă leziuni la nivelul degetelor de la mâini;
  • păstrarea în condiţii de maximă igienă a tuturor suprafeţelor destinate preparării alimentelor (mese, blaturi,veselă, etc);
  • folosirea la prepararea alimentelor numai a apei potabile;
  • spălarea atentă a fructelor, a zarzavaturilor şi verdeţurilor folosite în reţetele culinare sau când acestea se consumă crude;
  • asigurarea condiţiilor de protecţie necesare evitării oricărui contact între alimentele destinate consumului şi insecte, rozătoare, sau alte animale;
  • gestionarea corectă a resturilor vegetale;

Cu referire la aprovizionarea cu peşte sau produse din peşte, alimente care se pot consuma  în anumite zile din perioada Postului, atenţionăm ca populaţia să cunoască următoarele:   

Peştele se comercializează în stare vie, refrigerată, congelată, sărată, uscată, afumată, marinată, conservată etc. Comercializarea acestuia este admisă numai în unităţi specializate, sau secţii ale magazinelor alimentare înregistrate sanitar veterinar.

Peştele în stare vie - se păstrează în spaţii frigorifice sau în vase speciale cu apă. Temperatura optimă a apei trebuie să fie de plus 4‚ plus 6 grade Celsius (pe parcurs se răceşte cu gheaţă pînă la plus un grad Celsius). Peştele în stare vie, în condiţiile expuse mai sus, se păstrează nu mai mult de 24 de ore.

Suprafaţa peştelui trebuie să fie curată, fără lovituri şi semne de boală, solzii de culoarea naturală, caracteristică speciei date şi să fie lipiţi strîns de corpul peştelui.

  • Nu cumpăraţi peşte, dacă are ochii tulburi sau urechile dezlipite de bronhii, dacă are un miros specific neplăcut, iar la apăsare degetul intră cu uşurinţă în carne lăsînd urme care nu mai revin la normal.

Peştele refrigerat este acel peşte la care temperatura corpului în profunzimea ţesutului muscular variază de la minus un grad Celsius la plus 5 grade Celsius.

  • Nu cumpăraţi peşte refrigerat cu leziuni mecanice, cu consistenţă slab compactă, cu miros de fermentare în bronhii, cu prezenţa stratului exterior mucilaginos (cleios).

Peştele congelat se consideră acel peşte procesat la care temperatura în profunzimea ţesutului muscular este coborâtă pînă la minus 18 grade Celsius cu menţinerea calităţii gustative şi a valorii nutritive a peştelui viu.

  • Nu cumpăraţi peşte congelat cu prospeţime îndoielnică, cu miros de rînced, cu nuanţă gălbuie a pielii şi a stratului de grăsime, precum şi cu gust amar.
  • Verificaţi pe etichetă data recoltării şi data congelării.

Peşte în conserve şi semiconserve este divers: conserve naturale, conserve din peşte în suc propriu, conserve din peşte cu adaos de ulei vegetal, conserve din peşte în sos de tomate, şprote în ulei, semiconserve cu diferite adaosuri şi multe altele.

Conservele din peşte se ambalează în cutii metalice sau din sticlă.

Pe cutii trebuie să fie imprimate următoarele informaţii:

  • denumirea şi adresa producătorului;
  • denumirea ţării de origine;
  • data fabricării (ziua, luna, anul)
  • termenul de valabilitate
  • cantitatea netă a produsului;
  • condiţiile de păstrare;

Temperatura de păstrare a conservelor, optimă este până la plus 15 grade Celsius, dar să nu fie mai mică de 0 grade Celsius,  iar pentru semiconserve de la minus 6 pînă la plus 6 grade Celsius

  • Nu cumpăraţi conserve fără etichete, în cutii ruginite, cutii deformate, bombate şi cu ermeticitatea deteriorată.
  • Nu consumaţi conserve şi semiconserve din peşte înainte de a verifica aspectul exterior (miros, culoare), precum şi conţinutul (gustul), consistenţa (uniformitatea şi densitatea) acestora.

Sortimentele de peşte sunt însoţite obligatoriu de certificat de confirmitate privind calitatea, originea acestuia şi valabilitatea, eliberat sub responsabilitatea operatorului economic furnizor.

În situaţia în care consumatorii constantă necomformităţi privind calitatea produselor alimentare achiziţionate se recomandă solicitarea medicilor veterinari arondaţi, sau specialiştii în domeniu din cadrul D.S.V.S.A. judeţeană, pentru a se intervenii operativ şi efficient.

Dr. Penţea Ioan  -  Secretar al Colegiului Medicilor Veterinari din Judeţul Sibiu

Petre DAEA, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, l-a primit în 19 octombrie 2017, la sediul instituţiei, pe comisarul european Vytenis Andriukaitis, responsabil pentru sănătate și siguranță alimentară. Alături de delegaţia comisarului european au participat și oficiali ai Reprezentanței Comisiei Europene în România.

Din partea MADR au fost prezenţi secretarii de stat, precum şi Alexandru Stănescu, președinte al Comisiei pentru agricultură, silvicultură, industrie alimentară şi servicii specifice din Camera Deputaților, Doina Băiculescu, director general al Autorităţii Naţionale Fitosanitare, Geronimo Brănescu, preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Bogdan Pandelică, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor.

Subiectele abordate în cadrul întâlnirii au vizat pesta porcină africană, pesta porcină clasică, neonicotinoidele, dublul nivel de calitate al produselor agroalimentare, bunăstarea animalelor.

În deschiderea întâlnirii de la sediul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, ministrul Petre Daea a mulţumit reprezentanţilor Comisiei Europene pentru tot sprijinul acordat în combaterea focarului de pestă porcină africană confirmat la sfârşitul lunii iulie 2017 în România, într-o exploataţie de la periferia municipiului Satu Mare. Imediat după apariția suspiciunii de pestă porcină africană, autoritățile veterinare județene, împreună cu celelalte autorități teritoriale implicate în controlul bolii, au luat toate măsurile de control necesare pentru stoparea răspândirii virusului, așa cum prevede legislația europeană în vigoare, Directiva Consiliului 2002/60/CE transpusă în legislația națională și a fost pus în aplicare planul național de contingență pentru pestă porcină africană. Comunicări despre confirmarea bolii au fost făcute imediat către Comisia Europeană (CE) și Organizația Mondială pentru Sănătatea Animalelor (OIE). De atunci situația este stabilă, neînregistrându-se alte focare de pestă porcină africană.

Ulterior, România a primit vizita Echipei de Urgenţe Veterinare a Comisiei Europene, echipa fiind impresionată de rapiditatea cu care au fost luate măsurile legale pentru stoparea difuzării virusului și controlul circulației animalelor.

Comisarul european a apreciat modul în care România a gestionat această problemă şi a pus accentul pe importanţa unei comunicări corecte între toate părţile implicate astfel încât să poată acţiona împreună ori de câte ori situaţia o impune. 

În ce priveşte problema neonicotinoidelor, ministrul Petre Daea a prezentat punctul de vedere al asociaţiilor de producători agricoli şi de seminţe. Aceştia, de la apariţia Regulamentului 485/2013, ce interzice utilizarea a trei substanţe active din clasa neonicotinoidelor, au adresat Ministerului Agriculturii si Dezvoltarii Rurale solicitări pentru menţinerea utilizării tratamentului seminţelor de porumb, floarea-soarelui şi rapiţă pentru asigurarea competitivităţii agriculturii româneşti prin acordarea de autorizaţii temporare pentru utilizarea produselor de protecţie a plantelor pe bază de neonicotinoide.

Facem precizarea că România a solicitat, începând cu anul 2014, derogări pentru tratarea semințelor cu neonicotinoide în campania de primăvară.

“Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, prin Autoritatea Naţională Fitosanitară a căutat soluţii alternative pentru folosirea neonicotinoidelor. Astfel, la secretariatul Comisiei Naţionale de Omologare a Produselor de Protecţie a Plantelor s-au depus două dosare pentru două produse care sunt o alternativă la utilizarea neonicotinoidelor pentru tratamentul seminţelor de rapiţă, floarea soarelui şi porumb”, a afirmat ministrul Petre Daea în acest context.

În încheiere, ministrul Agriculturii a apreciat cuvintele adresate de către echipa comisarului european subliniind că “prin susţinerea Comisiei Europene şi forţa noastră putem face tot ceea ce ne propunem în perspectiva anului 2019, când România va deţine pentru şase luni preşedinţia Consiliului UE”.

Reamintim că, în perioada 19-20 octombrie, comisarul european Vytenis Andriukaitis, responsabil pentru sănătate și siguranță alimentară, se află într-o vizită oficială la București.

Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor (EFSA) a lansat, în data de 23 februarie 2017, un sondaj de opinie privind modul în care se comunică informațiile referitoare la siguranța alimentelor, în contextul incertitudinii ştiinţifice*.

România va participa la acest sondaj, care se va desfășura pe tot parcursul acestui an, alături de alte state membre, precum: Germania, Franţa, Marea Britanie, Irlanda, Grecia, Cipru şi Spania.

În domeniul siguranței alimentelor, cunoştinţele experţilor trebuie convertite pentru audienţă într-un limbaj clar şi inteligibil, fără să afecteze rigoarea ştiinţifică.

Există multe situaţii în care informații referitoare la siguranța alimentelor sunt transmise de mass media sau percepute de consumatori într-un mod aproximativ şi incomplet, datorită lipsei de cunoștințe aprofundate în acest domeniu.

Acest tip de comunicare poate schimba atitudinea consumatorilor, ceea poate induce o stare de panică nejustificată și un impact economic local și global important, cu pierderi în cuantum de până la 60% în cazul producţiei şi comercializării unor anumite produse alimentare.

Comunicarea informațiilor științifice trebuie să fie echilibrate de claritatea şi de simplificarea mesajului, prin eliminarea detaliilor inutile.

Chestionarul îl puteți completa online, accesând link-ul de pe prima pagină a site-ului ANSVSA: www.ansvsa.ro sau de pe pagina de Facebook a instituției.

Sursa- ANSVSA

În perioada premergătoare Sărbătorilor de Iarnă, un obicei tradițional specific poporului român, în special pentru populația care locuiește la țară sau în zonele mărginașe ale orașelor, este reprezentat de sacrificarea porcului pentru asigurarea cărnii și a preparatelor din carne de porc necesare meniului de sărbători.

Pentru ca această tradiție să-și continue cursul în cadrul legal și pentru a preveni apariția unor situații neplăcute, Colegiul medicilor veterinari atenționează crescătorii de porcine, comercianții de carne de porc și pe consumatorii de astfel de produse că au obligația să respecte normele sanitare veterinare prevăzute în legislația UE implementată în legislația națională, cu referire la această activitate.

Astfel, legislația privind protecția animalelor în timpul sacrificării, (Directiva 93/113 CE și Ordinul ANSVSA nr. 180/2006) stabilește condițiile de sacrificare a animalelor (inclusiv a porcinelor) numai în abatoare autorizate, cu respectarea normelor specifice pe timpul efectuării acestei operațiuni. Actul normativ prevede că autoritatea veterinară poate acorda derogare pentru sacrificarea unor specii de animale (porcine, ovine, caprine) în afara abatoarelor de către proprietarii de animale numai pentru consumul propriu, cu recomandarea ca animalele respective să fie asomate în prealabil, adică să fie ferite de suferință sau durere în timpul contenționării (prinderii) și înjunghierii.

Asomarea, care la specia porcină se efectuează cu un pistol cu glonț captiv, este un procedeu care atunci când este aplicat unui animal cauzează acestuia pierderea cunoștinței până în momentul înjunghierii.

Operațiunea de asomare a animalelor înainte de sacrificare se practică obligatoriu în abatoarele autorizate și se realizează la cerere și în gospodăriile individuale cu animale, majoritatea oamenilor fiind conștienți că animalul nu trebuie să fie stresat și să sufere în timpul înjunghierii.

Menționăm că operațiunea de asomare nu afectează sub nicio formă tăierea tradițională a porcului de Crăciun deoarece după asomare urmează înjunghierea pentru sângerarea animalului cu cuțitul.

În virtutea respectării acestei cerințe legislative, de protecție a animalelor, medicii veterinari de liberă practică din cadrul circumscripțiilor sanitare veterinare sunt dotați cu asomatoare „pistol cu glonț captiv“ (în număr de 42 de bucăți și capsele aferente), urmând să efectueze această operațiune la solicitarea proprietarilor de animale din localitatea respectivă.

Pentru a preveni îmbolnăvirea populației consumatoare de carne și preparate derivate, după sacrificarea porcilor domestici sau vânat sălbatic (mistreț, urs) proprietarul sau consumatorul are obligația să solicite medicului veterinar examinarea cărnii, în special pentru diagnosticul trichinelozei.

Ce este trichineloza?

Trichineloza este o boală parazitară ce se transmite de la animale la om, fiind produsă de un parazit numit Trichinella Spiralis. Principalul rezervor al acestui parazit îl constituie animalele din preajma locuințelor umane: șobolanii, șoarecii, carnivorele domestice (câinele și pisica), animalele din zona silvatică (vulpea, jderul) și porcii sau alte specii infestate.

Cum se îmbolnăvește omul?

Omul se îmbolnăvește consumând carne infestată de porc, nutrie, mistreț, urs, neexami­nată de medicul veterinar și insuficient friptă, fiartă sau preparată crudă, sărată sau afumată.

La om, boala se manifestă prin: febră ridicată (38-40 grade), tulburări digestive (dureri abdominale, grețuri, vărsături, diaree), dureri în masele musculare însoțite de edeme ale feței, „boala capetelor umflate“.

Trichineloza la om poate fi tratată, reușita tratamentului fiind condiționată în primul rând de rapiditatea instituirii diagnosticului.

Ce măsuri trebuie aplicate pentru prevenirea cazurilor de îmbolnăviri la om?

Măsurile de prevenire cele mai eficiente sunt:

- controlul sanitar-veterinar al cărnii provenite de la animale sacrificate în abatoare și în gospodăriile individuale (porc, nutrie, cal), precum și al vânatului comestibil (mistreț, urs) prin examen trichineloscopic;

- achiziționarea cărnii de porc numai din abatoare, hale, măcelarii sau magazine autori­zate sanitar veterinar, pe care este aplicată marca de sănătate (ștampila).

Pentru prevenirea contaminării porcilor, dar și a altor animale receptive la trichinella spiralis, sunt necesare următoarele:

- deratizarea periodică, urmată de strângerea și distrugerea cadavrelor de rozătoare;

- menținerea condițiilor de igienă în gospodăriile populației;

- salubrizarea locurilor menajere;

- excluderea din hrana porcilor a deșeurilor de abator;

Pentru efectuarea examenului se prezintă o probă de cca 100-200 grame de carne recoltată din pilierii diafragmatici (baiera unturii), din diafragmă (iepurele), mușchiuleți, mușchii limbii și mușchii intercostali.

În cazul porcilor mistreți se recoltează eșantioane cântărind cel puțin 10 g dintr-un membru anterior, din musculatura limbii sau din pilierii diafragmatici.

Proba de carne prezentată pentru analiză va fi însoțită în mod obligatoriu de elementul de identificare (crotaliul), care va fi predat medicului veterinar care examinează carnea.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) s-a lansat în urmă cu câteva săptămâni într-un război „planetar“ cu anumite produse din carne. Chiar dacă inițial raportul OMS era declarat ca fiind doar „preliminar“, recent au apărut și variantele oficiale ale cestuia, iar concluzia este că „produsele din carne procesată cauzează cancer“. Chiar așa să fie?

Ce carne „cauzează“ cancer?

Organizația Mondială a Sănătății a anunțat recent că produsele din carne procesată cauzează cancer. Astfel, după îndelungi cercetări și analize, Agenția Internațională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului – agenția din cadrul OMS care se ocupă cu cercetarea cancerului – a inclus produsele din carne procesată în Grupa 1 de carcinogeni. Ce înseamnă acest lucru? Înseamnă că respectivele produse din carne sunt la fel de cancerigene ca fumatul și azbestul. În plus, Grupa 1 de carcinogeni este acea grupă despre care Organizația Mondială a Sănătății declară că există suficiente dovezi, incluzând aici studii pe oameni care arată că un consum de produse din carne procesată poate cauza cancer colo rectal. OMS definește „carnea procesata“ ca fiind „carnea sărată, tratată, fermentată, afumată sau procesată prin alte metode prin care s-a încercat intensificarea aromei sau conservarea, incluzând produse precum mezelurile, cremvurștii, șunca presată, pastrama și carnea la conservă“, se arată în studiul OMS. Mai mult decât atât, și consumul de carne roșie a fost clasificat în Grupa 2A de carcinogeni, ceea ce înseamnă că „există dovezi puternice însă încă limitate care arată că un consum de carne roșie conduce la apariția cancerului la oameni“.

De ce?

Un grup format din 22 de specialiști de elită din întreaga lume din 10 țări a alcătuit un comitet numit International Agency for Research on Cancer (IARC) care a analizat peste 800 de studii despre relația dintre consumul de carne și peste zece tipuri diferite de cancer. Cu fiecare 50 g de carne procesată consumată zilnic, cercetătorii au descoperit că riscul de cancer colorectal crește cu 18%. Drept urmare, clasificările făcute de OMS care vin însoțite de recomandarea de a limita consumul de carne se bazează pe studiul IARC, fiind publicat în Lancet Oncology. Astfel, potrivit The Wall Street Journal, raportul OMS recent publicat a inclus preparate precum salamul și şunca în categoria produselor cancerigene pentru om „cu cel mai mare risc de cancer“. Specialiștii IARC arată totodată că și carnea roșie din fripturi și frigărui este considerată „probabil cauzatoare de cancer“, fiind în aceeași categorie cu glifosatul – un erbicid folosit pe scară largă.

IARC vine în sprijinul concluziilor sale citând o serie de alte studii care au ajuns la concluzia că există dovezi puternice care sprijină o asociere între consumul excesiv de carne roșie și declanșarea cancerului colorectal, care ocupă locul al treilea în topul celor mai frecvente tipuri de cancer pe plan mondial.

Micii, pe lista neagră

Chiar dacă pare ciudat că anumite produse din carne sunt considerate la fel de periculoase ca țigările sau erbicidele, și alte studii independente asociază consumul de carne procesată cu mortalitatea. Într-un studiu publicat în revista BioMedCentral Medicine, efectuat pe 448.568 de oameni în decurs de peste 12 ani, cercetătorii au tras concluzia că produsele din carne procesată măresc semnificativ riscul de moarte prematură. Acum, raportul OMS cataloghează concret costița, carnea tocată, salamul, cârnații – dar și micii sau sarmalele – drept alimente care vă cresc riscul de cancer. O explicație posibilă ar fi aceea că pigmentul care dă culoarea specifică cărnii roșii, hematina, ar putea afecta mucoasa intestinului. De asemenea, metodele de conservare a cărnii prin afumare, uscare sau sărare ar putea duce la formarea unor compuși cancerigeni. De subliniat că raportul OMS nu implică neapărat necesitatea unor modificări ale legislației în privința acestor alimente, dar ar putea afecta vânzările și încrederea consumatorilor. World Cancer Research Fund (WCRF) a avertizat în trecut că există „dovezi solide“ în favoarea ipotezei că un consum excesiv de carne roșie ar favoriza apariția cancerului.

Un război „ciudat“

Interesant este faptul că rasa umană consumă produse declarate acum „cancerigene“ de sute și sute de ani. Sigur, mai puțin specialitățile inventate în secolul trecut precum salamul sau cremvurștii. Iar până acum nimeni nu le-a decretat vreodată „cancerigene“. Și acum, brusc OMS lansează o „bombă“ menită a-i îndepărta pe oameni de produsele din carne. Pare o „manevră“ de piață... Dar făcută în interesul cui? La fel cred și reprezentanții Asociației Române a Cărnii (ARC) care se îndoiesc de credibilitatea studiului OMS. „Ne manifestăm indignarea față de ușurința cu care aceste studii sunt aruncate pe piaţă, fără niciun discernământ și fără nicio rigoare științifică. Referindu-ne la consumatorul român, vehicularea unor asemenea informații alarmiste nu face decât să inducă confuzia într-o piață alimentară care și așa este afectată de concurenţa neloială pe care o fac evazioniștii fiscali“, arată ARC într-un comunicat. ARC mai notează că informaţiile alarmiste precum cele din raportul OMS reprezintă riscuri pentru securitatea alimentară a românilor şi ar putea pune în pericol industria alimentară a României, care contribuie cu peste 11% la PIB-ul României.

În loc de concluzie...

Interesant este faptul că în raportul OMS despre „carnea cancerigenă“ se arată că aceasta „poate cauza“ cancer. Adică nu-l cauzează...

„Rezultatele sunt irelevante în condițiile în care oamenii, inclusiv cei care au participant la experimente, nu consumă doar produse din carne. Consumă și alcool, și cafea, și zahăr, pâine și altele, adică un mix de produse... La toate acestea se adaugă stresul, fricile și negativitatea în care trăiesc mulți oameni în ziua de azi. Vreau să spun că omul nu este doar un animal... Este o sumă a emoțiilor lui coroborate cu stilul lui de viață. Dar cred că cel mai important lucru este atitudinea omului față de viață. Astăzi vedem că omul stă în spaime și frici permanente, de la frici legate de războaie și refugiați la cele legate de hrană. De aceea, acum medicamentele antidepresive au devenit cele mai consumate după medicamentele pentru inimă. Acest lucru nu este întâmplător. Căci dacă un om trăiește în frică și spaimă nu va mai fi sănătos niciodată, orice ar mânca. Cu alte cuvinte, emoțiile sunt cele care ne îmbolnăvesc“, a declarat pentru Lumea Satului președintele ARC, Radu Timiș.

OMS România explică

„Trebuie să facem o distincție între riscul prezentat de carnea procesată sau carnea roșie și faptul că ele reprezintă un anumit pericol sau un anumit factor cancerigen. Urmează acum să se determine câtă carne trebuie să mănânci ca să fii la risc. Or, acest lucru nu este încă suficient studiat (...) Noi știm de multă vreme. Încă de prin anii ’50-’60 japonezii au fost primii care au demonstrat relația între carnea afumată, peștele afumat și apariția cancerului gastric. De aceea, ceea ce noi recomandăm este acea dietă echilibrată: vegetale, fructe și carne, care nu e foarte importantă. Numai că regimurile acestea monoalimentare bazate numai pe carne pot fi dăunătoare.“ Șeful Biroului OMS pentru România, Victor Olsavszky.

Bogdan PANŢURU

Autoritatea Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a aniversat, printr-un eveniment organizat la Palatul Parlamentului, zece ani de excelenţă, zece ani în care organizaţia şi-a asumat cu succes responsabilităţi de maximă importanţă pentru România. Dincolo de a-şi asuma rolul de protector al siguranţei animalelor, dar mai ales acela de protector al sănătăţii cetăţenilor români şi europeni – prin controlul riguros al produselor alimentare –, într-un deceniu de activitate ANSVSA a reuşit să se constituie la nivel organizaţional într-o carte de vizită a României şi a idealurilor societăţii româneşti.

Indiferent de naţiune, medicina veterinară este pusă în slujba asigurării sănătăţii publice prin întărirea aportului serviciilor veterinare pentru creşterea responsabilităţii, eficienţei şi contribuţiei privind promovarea politicilor naţionale în domeniul sanitar-veterinar. Politicile din domeniu sunt practic strategii pentru apărarea sănătăţii animalelor, asigurarea siguranţei lanţului alimentar de la producere la consumator, protecţia, bunăstarea animalelor şi protecţia mediului.

Ca urmare a activităţii responsabile a inspectorilor DSVSA, România comercializează astăzi carne pe piaţa Uniunii Europene. Totodată, au început exporturile de animale vii şi produse de origine animală către China şi alte ţări terţe, fiind confirmate demersurile pentru reluarea exportului de ovine şi al produselor din carne de oaie către Turcia.

În altă ordine de idei, acolo unde există alimente, unde există producţie, este imposibil să nu apară situaţii de criză. ANSVSA a reuşit să demonteze, rând pe rând, toate acuzaţiile nefondate aduse României în domeniu. Serviciile veterinare şi pentru siguranţa alimentelor din România ocupă o poziţie fruntaşă în topul celor mai eficiente organizaţii de profil din Uniunea Europeană. Astfel, ANSVSA a devenit un partener valoros şi de încredere pentru organizaţiile omonime din toată lumea.

Carevasăzică, rolul Autorităţii se conturează ca fiind unul de importanţă strategică pentru România, mai ales într-o lume şi o economie cu tendinţe tot mai evidente de globalizare. În acest context, devine imperios ca politica de comerţ a României să fie integrată în reformele economice şi să crească în mod constant competitivitatea alimentelor româneşti pe pieţele externe.

Agenda Autorităţii versus agenda politică

Invitat la eveniment, premierul Victor Ponta a feli­citat instituţia şi membrii săi pentru activitate, subliniind că aceasta are o mare importanţă atât pentru consumatori, cât şi pentru industria agroalimentară.

„De activitatea dumneavoastră depinde în mod esenţial viaţa industriei agroalimentare. Imediat ce apar o criză, un pericol, un semn de neîncredere, toţi producătorii români sunt afectaţi în egală măsură, pieţe importante se închid într-o zi şi se redeschid după foarte mulţi ani şi foarte multe eforturi, se pierd locuri de muncă şi investiţii, aşa încât de activitatea ANSVSA depinde practic în mod direct şi zi de zi o ramură importantă a economiei româneşti“, a arătat prim-ministrul.

„ANSVSA este una dintre armatele importante ale ţării, la fel la nivel european, pentru că cei pe care trebuie să îi protejaţi sunt practic toţi locuitorii acestei ţări. (…) 20 de milioane de beneficiari ai activităţii dumneavoastră, 20 de milioane de consumatori sunt un argument pentru importanţa activităţii pe care o desfăşuraţi“, a mai afirmat premierul Ponta la Palatul Parlamentului, la aniversarea a 10 ani de la înfiinţarea ANSVSA.

Ponta a punctat foarte abil şi la nivel politic, amintindu-ne tuturor faptul că în 2004 făcea parte din Guvernul care a decis înfiinţarea ANSVSA. Nu e prima oară când un politician încearcă să capitalizeze la nivel de imagine de pe urma activităţii acestei organizaţii, aşa încât încurajăm la precauţie în receptarea acelora ce tind să răpească sau să deturneze valorile româneşti în favoarea agendei lor politice.

O agenţie transparentă

Comunicările ANSVSA sunt construite pe principiul informării corecte a opiniei publice atunci când apar probleme în domeniul sanitar-veterinar şi al siguranţei alimentare. În situaţii de criză, indiferent de caracterul localizat al acesteia, toţi producătorii pierd capital de încredere din partea consumatorilor. Aceasta se traduce în piaţă prin pierderea locurilor de muncă, diminuarea investiţiilor în domeniu etc. Este importantă, carevasăzică, nu numai funcţionalitatea ANSVSA în situaţii limită, ci activitatea constantă de preîntâmpinare a unor asemenea situaţii nefericite.

Organizarea şi coordonarea activităţilor ANSVSA a urmat o serie de modificări legislative, de la Direcţia Generală Sanitară Veterinară în cadrul Ministerului Agriculturii, până la Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, care este organizată şi funcţionează potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 42/2004, aprobată prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, fiind autoritatea de reglementare şi control în domeniul sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, organ de specialitate al administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, în subordinea Guvernului şi în coordonarea ministrului Agriculturii şi dezvoltării rurale.

S-a urmărit în permanenţă perfecţionarea profesională prin participarea la instruiri, specializări, simpozioane şi conferinţe organizate la nivel naţional şi local, pentru ca medicul veterinar să îşi păstreze rolul fruntaş jucat în societatea românească, pentru toate domeniile în care acţionează, să prezinte un tot mai mare interes pentru dezvoltarea economiei naţionale, în derularea schimburilor comerciale intracomunitare şi import-export, în protejarea mediului şi alte priorităţi la fel de actuale.

La mulţi ani, ANSVSA!

Fără ghidare sau măcar încredere în autoritatea de orice fel, românul este în continuare copleşit de forme goale şi devine solidar cu seamănul său numai prin ceea ce îi dictează mijloacele. Iar aceste mijloace au devenit Internetul, slujba, magazinul, televizorul, presa scrisă, biserica, radioul, farmacia şi alte asemenea instituţii inundate de prea multă mizerie.

România trece printr-o dureroasă criză de conştiinţă, iar responsabilitatea cade pe umerii noştri dacă ne dorim ca lumea aceasta să fie fundamental mai frumoasă decât cea veche. Mulţi au eludat această responsabilitate căutând un fotoliu cât mai confortabil, din care să aibă o privelişte panoramică asupra spectaculoasei scufundări în pragul căreia se află România.

Reclădirea unei imagini sănătoase a României a început şi trebuie să continue cu exemple de excelenţă precum cel oferit de ANSVSA. Nu ne mai putem juca de-a indiferenţa.

Sorin STAICU

Preocuparea generală este realizarea profitului în condiții de deplină siguranță alimentară; acestea sunt obiectivele comune ale tuturor celor care activează în industria alimentară din România și, desigur, în sectoarele de carne și lapte. Totodată, prin statutul de partener activ al acestora, ANSVSA contribuie la asigurarea sănătății populației, din perspectiva siguranței alimentare.

 

Instituție de primă importanță în lanțul de producție, procesare, comercializare și autorități, ANSVSA va avea o participare deosebit de consistentă la cea de-a II-a ediție a Conferinței Internaționale Meat & Milk 2013, care va avea loc în perioada 26-27 iunie 2013 la Poiana Brașov, hotel Alpin. Delegația ANSVSA va fi compusă din: Vladimir Mânăstireanu-Subsecretar de Stat, Vicepreședinte, Cristian Duicu-Director General al Direcției Generale Sanitar Venetinare pentru Siguranța Lanțului Alimentar, Dana Tănase-Director al Direcției Trasabilitate și Siguranța Alimentelor de Origine Animală și Alina Monea, Șef Birou Comunicare și Relația cu Presa.

 

Specialiștii ANSVSA vor fi prezenți pe toată durata evenimentului, urmând a avea intervenții în cadrul tuturor dezbaterilor care vor aborta teme legate de trasabilitate, calitate, siguranță sanitar-veterinară și siguranță alimentară.

 

Cu precădere, echipa ANSVSA va viza următoarele titluri: ”Asigurarea trasabilității în fermă-Noi metode și echipamente de analiză”, ”Analiza ADN a produselor din carne/Noi metode impuse de CE” (26 iunie, workshop Carne), ”Impactul abandonării Cotei și conformitatea laptelui” (26 iunie, workshop Lapte), ”Calitatea cărnii materie primă” (27 iunie, workshop Carne), și ”Parteneriate credibile între fermieri, procesatori, retail și autorități” (27 iunie, workshop Lapte).

 

Pe lângă acestea, de un deosebit interes vor fi temele ”Piața neagră și evaziunea, cancerul sectorului de carne”, din ziua de 27 iunie, în care reprezentanții ANSVSA vor vorbi despre implicațiile substituirii cărnii de vită cu aceea de cal și ”Adevărul despre lapte”, din aceeași zi, titlu sub care, pe lângă prezentarea domnului Martin de Jong-Olanda, specialiștii ANSVSA vor vorbi despre scandalul aflatoxinei.

 

Unul dintre momentele importante în va reprezenta dezbaterea cu titlul ”ANSVSA, un partener al industriei, un apărător al sănătății publice”, dezbatere în cadrul căreia, specialiștii instituției vor vorbi despre modul în care acționează pentru asigurarea siguranței alimentare, precum și despre colaborarea efectivă cu firmele din domeniul cărnii și laptelui.

Cea mai importantă intervenție o va avea domnul Vladimir Mânăstireanu, acela care, în ședința generală din dimineața zilei de 27 iunie se va adresa tuturor participanților, făcând o sinteză a acțiunilor întreprinse de ANSVSA în cursul acestui an dar, mai ales, făcând referire la acțiunile prezente și viitoare.

 

Subliniem faptul că reprezentanții instituției vor fi în permanență la dispoziția participanților pentru a oferi ultimele informații și pentru a răspunde tuturor întrebărilor pe care le vor primi din partea fermierilor și procesatorilor.

În scopul corectei informări a opiniei publice, venim în întâmpinarea consumatorilor români cu date privind siguranţa consumului de carne de pasăre şi ouă. Acestea vizează producătorii din România care lucrează la nivelul celor mai înalte standarde tehnologice în conformitate cu legislaţia europeană, oferind produse de calitate superioară şi sigure pentru o alimentaţie sănătoasă.

Creşterea păsărilor în fermele autorizate sanitar veterinar se face după cele mai moderne tehnologii, iar supravegherea sanitară veterinară a păsărilor şi a reziduurilor din produsele avicole se face permanent prin programe de autocontrol şi control oficial în baza legislaţiei specifice.

Directiva 96/22, transpusă în legislaţia noastră prin Ordinul 199/2006 interzice comercializarea şi utilizarea hormonilor în creşterea pasărilor, astfel niciun crescător de păsări din România nu încalcă aceasta lege.

Depistarea reziduurilor de antibiotice, a substanţelor farmacologic active şi a altor reziduuri se face în baza Regulamentului 37/2010 şi a Ordinului 95/2007. Facem precizarea că antibioticele sunt permise în creşterea pasărilor doar pentru tratamente curative, la recomandarea şi sub semnătura medicului veterinar, cu respectarea timpului de aşteptare înainte de sacrificarea păsărilor. Drept urmare, antibioticele nu se utilizează în mod sistematic în creşterea pasărilor, ci ocazional, ca formă de tratament.

Mai mult decât atât, programul de control oficial pentru reziduuri este aprobat anual de către Comisia Europeană, aceasta stabilind numărul de probe pentru control în funcţie de numărul de păsări din ţară. Tot Comisia Europeană recomandă şi verifică anual metodele de analiză şi control utilizate în laboratoarele de stat, iar recoltarea probelor pentru analize se face inopinat de către ANSVSA care este auditată anual la capitolul reziduurri. 

In baza datelor menţionate mai sus, vă aducem la cunoştinţă faptul că produsele comercializate din lanţul de producţie avicola sunt sănătoase şi sigure pentru consumul uman.

Sursa UCPR

Agenţia Europeană pentru Siguranţa Alimentară (EFSA) a respins definitiv, miercuri, concluziile studiului controversat al profesorului francez Gilles-Eric Seralini privind toxicitatea porumbului modificat genetic NK603 şi a erbicidului Roundup, produse de compania Monsanto, relatează AFP.

'Concluziile studiului' condus de echipa Seralini 'nu sunt susţinute prin date', apreciază EFSA în 'evaluarea finală' a studiului, a cărui publicare la 19 septembrie a relansat polemica privind presupusele pericole ale organismelor modificate genetic (OMG).

'Lacunele importante constatate în concepţia şi metodologia' studiului Seralini 'implică faptul că normele ştiinţifice acceptabile nu au fost respectate şi, prin urmare, că nu este justificată o reexaminare a evaluărilor precedente ale siguranţei consumului de porumb modificat genetic NK603', subliniază EFSA.

Agenţia precizează că este vorba de 'concluzii ale unor evaluări realizate separat şi independent' de către experţii săi şi şase state membre ale UE, între care Germania, Franţa şi Italia, în urma publicării articolului în revista de specialitate 'Food and Chemical Toxicology'.

'EFSA a remarcat un consens larg cu privire la această problemă la nivel european', precizează comunicatul instituţiei.

La rândul său, organismul pentru cercetări asupra OMG-urilor al prof Seralini (CRIIGEN) a contestat puternic decizia EFSA, denunţând în special 'reaua credinţă' a agenţiei în legătură cu acest dosar.

Sursa AGERPRES

Pagina 3 din 3
Copyrights © Lumea Satului

Redacţia:

Str. Moineşti nr. 12, Bl. 204, Sc. A, Ap. 4, sector 6, Bucureşti.
Pentru corespondenţă: OP 16, CP 39.
Tel/fax.: 021.311.37.11;
ISSN 1841-5148

Marketing, abonamente, difuzare
Tel: 031.410.07.45
- Nicusor Oprea Banu – 0752.150.146, 0722.271.338;

Compartiment financiar
– dr. Niculae Simion – 0741.217.627

Editura: ALT PRESS TOUR Bucureşti